Jos cizma ucraineană de pe teritoriile românești (II)
Citiți prima parte a articolului
După ce au trădat Antanta trecând în tabăra patronilor lor tradiționali germano-austrieci care i-au recunoscut ca stat și le promiteau teritorii vaste pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși, ucrainenii au schimbat barca când s-a scufundat și au mers la Conferința de Pace de la Paris a Aliaților cu aceleași hărți și revendicări.
Din România, ucrainenii revendicau mari părți din Basarabia ‒ jumătatea de est a principatului românesc Moldova răpită de țariști la 1812, „Țara de Sus” a Moldovei răpită de Imperiul Habsburgic la 1775, denumită apoi de austrieci Bucovina, în care aceștia au dus o politică de deznaționalizare feroce a românilor, favorizând infiltrarea din nord a malorușilor în special și Maramureșul întreg. Aceste teritorii românești se reuniseră cu Patria-Mamă România la 27 martie, 28 noiembrie și respectiv 1 decembrie 1918, prin voința reprezentanților lor aleși. Ucraina mai revendica mari părți din Polonia și Rusia la Conferința de Pace de la Paris din anul 1919. Pe acea hartă confecționată de ucraineni, la vest luau din teritoriul Poloniei până aproape de Varșovia. La nord, est și sud-est se rotunjeau bine pe seama rușilor și te întrebi ce căutau în Crimeea și Caucaz?
Românii adevărați nu se vor resemna niciodată cu schilodirea patriei lor pusă la cale de sovieto-germani prin pactul criminal Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. În baza lui, sovieticii au răpit României Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța în 26-28 iunie 1940 și apoi prin Convenţia de Armistiţiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944.
După sfârtecarea României în anul 1940 și în anul 1944, sovieticii au organizat un adevărat genocid contra românilor basarabeni și bucovineni, au sfâșiat și Basarabia pe 2 august 1940 oferind cadou Ucrainei alături de nordul Bucovinei și Ținutul Herța, nordul și sudul României dintre Prut și Nistru ‒ pământ românesc pe care îl ocupă ilegal până în ziua de azi! La ceea ce a mai rămas din Basarabia, după ce i-a fost confiscată de Ucraina ieșirea la mare și accesul la Dunăre, precum și fortărețele Cetatea Albă și Hotin ale gloriosului domnitor Ștefan cel Mare, Stalin a adăugat o fâșie de-a lungul Nistrului din pomenita R.S.S.A.M., rezultând țarcul care a rămas până azi.
Cum a fost hăcuită Basarabia pe 2 august 1940 de către Ucraina
Doar după o săptămână de la intrarea Armatei Roşii pe teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord (consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov), deja la 3-4 iulie 1940, Biroul C.C. al P.C. (b) şi Prezidiul Sovietului Suprem ale Ucrainei emit un şir de hotărâri cu privire la formarea pe teritoriul Bucovinei de Nord şi al Basarabiei a organelor puterii locale, a comitetelor judeţene executive şi ale P.C. (b) din Ucraina. E greu de înţeles, ce drept juridic avea Ucraina de a-şi forma organele puterii locale în teritoriile care nu se aflau sub jurisdicţia ei. Poate, în atmosfera euforiei legate de alipirea unor noi teritorii, Moscova nu a observat o asemenea depăşire de împuterniciri din partea Kievului? Este ceva greu de închipuit. Cu certitudine „centrul” i-a delegat conducerii Ucrainei aceste împuterniciri. Dar deocamdată nu este cunoscut documentul care ar fi legitimat acest act şi, în acest caz, hotărârile menţionate mai sus par a fi ilegale.
După ce Stalin răpise Basarabia de la sânul Patriei Mamă România pe 28 iunie 1940, invocându-se tendinţa arzătoare de reunire a moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și că ea nu mai putea fi neglijată, ajungând la apogeu, la 10 iulie 1940 şedinţa comună a Biroului Politic al C.C. al P.C. (b) unional şi a S.K.N. (Sovietului Komisarilor Norodnici) din U.R.S.S. la care au asistat I.V. Stalin, V. Molotov, K. Voroşilov, M. Kalinin, Gh. Malenkov, A. Andreev, A. Mikoian, L. Beria, I. Şvernic ş.a., a susţinut ideea „reunirii populaţiei (!) moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia (!) moldovenească a R.A.S.S.M.”.
În aceeaşi zi ştirea a fost difuzată de radioul unional pe întregul teritoriu al U.R.S.S. şi preluată de presa de partid Pravda, Izvestia, Sovetskaia Ucraina, Moldova Socialistă ş.a. Mitinguri de susţinere a „politicii naţionale leniniste, promovate de către partid şi Guvernul Sovietic” au fost de urgenţă organizate la Moscova, Kiev, Tiraspol, Bender, Soroca, Orhei, Chişinău, Akerman, Ismail. Ziarul Pravda din 11 iulie 1940 publică articolul de fond întitulat „Trăiască poporul moldovenesc, liber şi reunit”, în care se scria: „R.S.S.M. Unională va avea o suprafaţă de circa 50 mii kilometri pătraţi (adică 45.638 km. pătraţi ‒ suprafaţa Basarabiei şi 8,1 mii – a RASSM), iar populaţia ei va constitui circa 3,7 mil. de locuitori. Astfel, viitoarea RSS Moldovenească va avea un teritoriu mult mai vast decât unele state europene: Belgia, Olanda, Elveţia”. Neintenţionat, prin aceste cifre grăitoare, Pravda a presupus reunirea întregii Basarabii cu întreaga R.A.S.S.M.
„În jurul problemei teritoriilor, anumite contraziceri (între conducerea autonomiei moldoveneşti de peste Nistru şi Kiev) existau încă din momentul formării RASSM în anul 1924”, se spune în unul dintre documentele de arhivă. La insistenţa populaţiei băştinaşe, în iulie 1940, după 16 ani de aflare a R.A.S.S. Moldoveneşti în componenţa Ucrainei, conducerea autonomiei s-a adresat Sovietului Komisarilor Norodnici (S.K.N.) al U.R.S.S. cu rugămintea „reunirii Basarabiei cu R.A.S.S. Moldovenească” (Ziarul Pravda, 10 iulie 1940).
S.K.N. a acceptat această propunere şi, conform hotărârii Sovietului Suprem al U.R.S.S. „cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti” din 2 august 1940, s-a procedat la „repartiţia populaţiei Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a R.A.S.S. Moldoveneşti între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească”. Însă, în stilul autoritar bolşevic de atunci, deciziile cruciale în această problemă vitală pentru moldoveni au fost luate de Moscova şi Kiev, argumentele părţii moldoveneşti fiind trecute pe ultimul plan.
„Calul troian” ruso-ucrainean
Evenimentele următoare au demonstrat însă că prin formularea „reunirea populaţiei moldoveneşti” hotărârea Moscovei cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti conţinea un şiretlic, pe care îndată l-a şi pus în aplicare partea ucraineană.
Profitând de faptul că Ucraina a fost obligată să procedeze la „reunirea populaţiei moldoveneşti” şi nu neapărat la „reunirea teritoriilor moldoveneşti”, Nikita Hruşciov cu ceilalţi conducători de atunci ai R.S.S. Ucrainene au pus la cale un plan de deznaţionalizare a populaţiei băştinaşe, adică de „ucrainizare peste noapte” a moldovenilor. Presa Ucrainei şi cea centrală a început să publice un şir de „materiale ştiinţifice”, în care se tratau preconceput, doar de pe anumite poziţii, procesele istorice de formare a componenţei naţionale a populaţiei Basarabiei şi a R.A.S.S.M.
Bunăoară Izvestia din 3 iulie 1940, în articolul de proporţii „Istoria Basarabiei şi a Moldovei” susţinea că „există probe ce demonstrează că slavii locuiesc aici (adică în Basarabia şi R.A.S.S.M.) din cele mai străvechi timpuri. Conform surselor greceşti, pe timpul Împărăţiei Dacilor, triburile slave locuiau nu numai în Basarabia, dar şi pe teritoriul cnezatelor dunărene”. Până şi titlul denotă cunoştinţele aproximative ale autorului în domeniile istoriei şi ale geografiei (precum scriu unii şi în zilele noastre – „Moldavia i Pridnestrovie”). Însă bate la ochi data apariţiei acestei publicaţii – 3 iulie 1940, adică cu o săptămână înainte de şedinţa comună a Biroului Politic al C.C. al P.C. (b) unional şi a S.K.N. din U.R.S.S., unde a fost discutată şi susţinută ideea cu privire la formarea R.S.S.M. Cu alte cuvinte, „calul troian” a fost pregătit din timp, văzându-i-se de la o poştă „urechile” ucrainene.
Moscova acceptă scenariul Kievului. După o mulţime de răsturnări de fapte istorice sub care nu şi-ar fi pus semnătura niciun savant onest, Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene M. Greciuha i-a expediat, pe data de 22 iulie 1940, la Moscova, secretarului C.C. al P.C. (b) din U.R.S.S. Georgy Malenkov „Nota informativă cu privire la proiectarea frontierei de stat a R.S.S. Moldoveneşti cu Ucraina”. În ea se afirma că: „1. Bucovina de Nord (474.617 locuitori) e populată majoritar de ucraineni, sau cum li se mai spune ‒ rusini, şi de guţuli, precum şi de o parte neînsemnată a popoarelor de alte naţionalităţi, care nu au nimic comun cu originea moldovenilor. De aceea nu trezeşte niciun fel de îndoieli faptul că toată Bucovina de Nord este necesar să fie inclusă în componenţa R.S.S. Ucrainene”. Deşi în susţinerea acestei afirmaţii nu au fost aduse niciun fel de cifre concrete, ea totuşi a fost luată în considerare de Georgy Malenkov, adept fidel al poziţiei Ucrainei. Datele expuse de partea moldovenească au fost ignorate.
La cinci săptămâni după aceasta, când Bucovina de Nord a fost deja alipită la Ucraina, noile autorităţi au efectuat un recensământ al populaţiei din regiune. Conform chiar surselor ucrainene („Date oficiale ale Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene” din 31 august 1940), 136.184 persoane (28,6% din întreaga populaţie) au insistat că sunt de naţionalitate moldoveni, iar 121.265 (26,48%) ‒ că sunt români. Astfel că, cei care, potrivit lui M. Greciuha, nu aveau „nimic comun cu originea moldovenilor”, constituiau în realitate cifra de 55,8% din întreaga populaţie a Bucovinei de Nord.
Într-un mod similar, a fost argumentată de M. Greciuha şi necesitatea alipirii judeţului Hotin. Conform aceleaşi Note informative, acolo locuiau „în marea majoritate ucraineni (adică rusini şi chiar guţuli), cu excepţia unui număr neînsemnat de moldoveni, împrăştiaţi prin tot judeţul, cu o concentrare doar în 16 localităţi ale plasei Briceni şi în 7 localităţi ale plasei Secureni. Datele statistice denotă că acest «număr neînsemnat» de moldoveni constituia pe atunci circa 47%, ucrainenii – circa 25%, (ruşii ‒ 13,6%, evreii ‒ 9,2%, alte naţionalităţi ‒ circa 5%). Mai mult de atât, în vara lui 1940 cei 1.589 de bieloruşi şi 2.193 de polonezi din judeţ au fost reînregistraţi ca ucraineni, iar 22 de sate moldo-ucrainene au fost înregistrate ca pur-ucrainene. În judeţul Akerman / Cetatea Albă locuiesc 368.252 persoane, inclusiv 39,1% ucraineni şi ruşi, iar moldoveni ‒ doar 19,6%. Reieşind din aceasta, ‒ scria lui Malenkov Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al Ucrainei, socot că judeţul Akerman la fel este necesar să fie alipit în întregime la R.S.S. Ucraineană.”
Deoarece datele ultimului recensământ (1930) indicau că aici se aflau numai 20,5% ucraineni, conducerea de la Kiev a mai recurs la un fals, adăugând la acest indice şi cele 17,3% ruşi. Astfel, ponderea „ruso-ucrainenilor” s-a majorat până la 37,8% (dar nu până la 39,1%, cum era scris în Notă). Cu siguranță, în caz de necesitate, partea ucraineană ar fi găsit o modalitate să-şi „alipească” şi o altă etnie slavă – bulgarii, ce constituiau în judeţ 17,3% din populaţie.
Conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti (secretarul Comitetului regional al P.C. (b) Borodin, Preşedintele S.K.N. Constantinov şi Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem Brovco) a propus ca frontiera de sud a R.S.S. Moldoveneşti să fie demarcată cu includerea în componenţa Moldovei a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail, a judeţului Akerman, toate cu o populaţie majoritară moldovenească. Bunăoară, oraşul Ismail era caracterizat ca „un centru de atracţie culturală şi economică a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail şi a unor plase din judeţul Cahul”. Însă Moscova şi în acest caz a luat în considerare doar „argumentele” lui M. Greciuha. Vizavi de judeţul Ismail, Kievul din nou a „contopit” procentul populaţiei ucrainene cu cel al ruşilor, obţinând în total 34,7%. „Socot că judeţul Ismail este necesar să fie transmis RSS Ucrainene, reieşind din următoarele considerente” (declară autoritar M. Greciuha):
– însuşi oraşul Ismail e populat aproape în exclusivitate de ucraineni şi parţial de ruşi;
– bulgarii şi găgăuzii, care formează 33,3% din populaţia judeţului, în calitate de triburi slave, au mai mult comun cu ucrainenii, decât cu moldovenii (de fapt găgăuzii sunt o etnie de provenienţă turcă);
– Dunărea, ca magistrală acvatică nesupusă îngheţului, e legată cu Marea Neagră şi poate fi folosită efectiv de către flota fluvială şi cea maritimă ale R.S.S. Ucrainene. Nu are sens dispersarea Dunării în sfere de influenţă ‒ atât din punct de vedere economic, cât şi strategic.”
Precum se vede, Kievul nici nu-şi voalează cumva tendinţa de acaparare totală a acestui însemnat port maritim al Basarabiei, motivând că dispune de „flotă fluvială şi maritimă”.
Scopul scuză mijloacele? Argumentele reprezentanţilor Ucrainei ‒ atunci când aceasta le era convenabil ‒ se bazau pe datele statistice ale recensământului din anul 1927, nepublicate oficial, şi deci, puteau fi tratate în mod arbitrar. Pe când conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti în Nota sa informativă a folosit cele mai proaspete, la acel moment, materiale oficiale ‒ ale recensământului populaţiei Basarabiei, efectuat în anul 1930. Bunăoară, cifrele oficiale indicau că în judeţul Ismail moldovenii constituiau 37,9% din întreaga populaţie, ruşii – 29,7%, ucrainenii ‒ 4,7%, bulgarii ‒ 19,2%, găgăuzii ‒ 0,9%, alte naţionalităţi ‒ 7,6%. Cu toate acestea, Ucraina (care în Nota ei, precum se vede mai sus, intenţionat nu a indicat procentul moldovenilor) şi-a alipit şi acest judeţ.
Îngrijorarea Kievului pentru soarta limbii ucrainene ca motiv pentru acaparare de teritorii!
Potrivit tov. Greciuha: „În RASS Moldovenească sunt înregistraţi 572.339 locuitori, dintre care: 30,2% moldoveni, 12,8% alte naţionalităţi şi 57% – ucraineni, ultimii populând masiv raioanele Kodîma, Pesceanca, Ananiev, Valea-Guţulului, Ocna-Roşie, Cerneanca, Balta, Kotovsk”.
Dacă Ucraina a reuşit (prin falsificări de date statistice) alipirea Bucovinei de Nord şi a judeţelor basarabene, populate majoritar de români (moldoveni), atunci în cazul de faţă ea n-a avut probleme cu restituirea acestor raioane pur-ucrainene, reieşind şi din faptul că la formarea R.S.S. Moldoveneşti toate şcolile vor trece, în mod obligatoriu, la „limba moldovenească” şi acolo poate dispare limba ucraineană, iar raioanele menţionate se învecinează nemijlocit cu R.S.S. Ucraineană.
Astfel, viitoarea R.S.S. Moldovenească a mai pierdut şi 8 (!) raioane din componenţa R.A.S.S.M., situate pe malul stâng al Nistrului. Iar zecile de mii de moldoveni de acolo, în opinia noilor autorităţi, nu posedau acelaşi drept la limba lor maternă, astăzi ei fiind complet ucrainizaţi.
Iată cum a procedat Ucraina în cazuri similare. În total, la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a avut de câştigat: Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, care şi-a alipit pământuri populate de 1,7 mil locuitori. Pentru a scădea ponderea moldovenilor, pe parcursul lunii octombrie 1940, în judeţele Ismail şi Akerman au fost strămutate circa 10 mii de familii din regiunile Sumî, Viniţa, Lvov, Volîn şi Kameneţ-Podolsk.
Primind diferite înlesniri din partea statului, ucrainenii sosiţi aveau misiunea să „absoarbă” şi să „dilueze” băştinaşii, transformându-i (la ei acasă!) într-o minoritate naţională. Misiune, pe care, se pare, au şi dus-o la bun sfârşit.
2 august, 1940: tăiere „pe viu” din trupul Moldovei!
La 2 august 1940, Sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a abordat chestiunea „Cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale şi includerea Bucovinei de Nord, a judeţelor Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene”.
O asemenea formulare a chestiunii trezeşte multe nedumeriri printre istorici. Dacă prima parte a ei este clară, fiind vorba despre formarea R.S.S.M. în baza reunirii Basarabiei cu R.A.S.S.M., atunci cealaltă trezeşte multe dubii.
În primul rând, la această dată încă nu era determinată definitiv componenţa naţională a populaţiei din judeţele sus-pomenite, desprinderea lor din componenţa Basarabiei neavând niciun motiv sau suport statistic. Transmiterea în jurisdicţia Ucrainei a celor 8 raioane transnistrene nici nu şi-a găsit vreo formulare în ordinea de zi. Iar problema Bucovinei de Nord, ocupate de U.R.S.S. doar în baza notei nejustificate a lui Molotov, în genere prezenta un caz aparte. Însă toată această grabă era în favoarea părţii ucrainene.
Bătea la ochi şi metamorfoza stranie a lui T. Konstantinov, Preşedintele SKN al R.A.S.S.M. Luând cuvântul în numele delegaţiei moldoveneşti, dânsul a propus formarea R.S.S.M. în baza raioanelor „cu populaţie preponderent moldovenească” din componenţa actualei R.A.S.S.M. şi a 6 judeţe ale Basarabiei: Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca.
Nu aveau vreo argumentare nici cele declarate de el în continuare, precum că 3 judeţe basarabene ‒ Akerman, Ismail şi Hotin ‒ „sunt preponderent populate de ucraineni”. În plus față de aceasta, omologului său din Ucraina, L. Kornieţ, a menţionat la sesiune că „în problema graniţelor dintre Moldova şi Ucraina Sovietică, între noi există o înţelegere totală”. Rămâne o taină cum a fost atinsă această „înţelegere”. Cert este însă una: la Moscova moldovenii şi-au modificat poziţiile expuse anterior în propria Notă informativă.
În anul 1940 populaţia judeţelor Akerman, Ismail şi Hotin era formată în proporţie de 28,6% de moldoveni şi 25,4% ucraineni. În judeţul Ismail, moldovenii formau 31,9% din populaţie, iar ucrainenii doar 4,7%. În regiunea Ismail, ulterior formată în cadrul RSS Ucraina în baza judeţelor Akerman şi Ismail, moldovenii constituiau 18,3%, iar ucrainenii 11%.
Interesele populaţiei de origine bulgară şi găgăuză deloc n-au fost luate în considerare în procesul delimitării teritoriilor între Ucraina şi Moldova. În consecinţă, ca rezultat al demarcării în anul 1940 a noilor frontiere între R.S.S. Moldovenească şi R.S.S. Ucraineană, Basarabia a pierdut: porturile de la Dunăre şi Marea Neagră (Bugaz, Cetatea-Albă, Chilia, Ismail, Reni), 30% suprafețe de vii, 40% din producţia globală de grâne, 23% din şeptelul de ovine, 18% din extragerea materialelor de construcţie, întreaga industrie piscicolă etc.
Basarabia, pe lângă faptul că a fost fărâmiţată, a avut de suferit şi de pe urma ruperii legăturilor economice şi culturale dintre judeţele de sud, de nord şi cele centrale. Lipsite de tradiţionalele căi de comunicație, unele raioane de sud ale actualei R.M. nici până în prezent nu au atins nivelul mediu de dezvoltare economică şi socială. Nu au existat niciun fel de motive etnografice, economice, politice, culturale sau sociale în stare să îndreptăţească alipirea judeţelor Hotin, Ismail şi Akerman la Ucraina.
Transmiterea de către Moscova în jurisdicţia Ucrainei a teritoriilor românești din Basarabia nu s-a produs în mod spontan, ci constituie rezultatul unei politici intense, propagate în perioada interbelică de adepţii expansionismului ucrainean. Formarea RSS Moldoveneşti a fost doar un prilej prielnic pentru realizarea acestor planuri susţinute de Moscova.
Protestele moldovenilor rămaşi fără patrie
Populaţia moldovenească din judeţele Hotin (circa 137 mii de oameni), Ismail (circa 72 mii), Akerman (circa 63 mii) şi Bucovina de Nord (circa 138 mii) n-a fost de acord cu o asemenea delimitare a teritoriilor. În adresa instanţelor de vârf, personal lui Stalin şi Kalinin, au pornit sute de scrisori şi telegrame colective cu cererea de revenire în componenţa RSS Moldoveneşti.
Protestele s-au mai domolit o dată cu dezlănţuirea războiului, însă la 29 iunie 1946 conducerea RSS Moldoveneşti s-a văzut nevoită să-i expedieze personal lui I. Stalin o interpelare oficială cu următorul conţinut: „C.C. al P.C. (b) din Moldova, Prezidiul Sovietului Suprem şi Sovietul de Miniştri ai R.S.S. Moldoveneşti vă roagă să examinaţi problema readucerii în componenţa R.S.S. Moldoveneşti a judeţelor Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei, actualmente incluse în R.S.S. Ucraineană”. Au avut curajul să semneze acest document secretarul II al C.C. al P.C. (b) din R.S.S.M. M. Salogor şi Preşedintele Sovietului de Miniştri al R.S.S.M. ‒ N. Coval.
Citiți partea a treia a articolului
Citiți și:
Amenințare din Rusia: România va fi rasă de pe hartă! Are legătură cu Ucraina
Inamicul invizibil din Iran și Ucraina
yogaesoteric
11 martie 2023