Judecătorul cazului MISA va fi înlocuit cu un bun prieten al sinistrului procuror Delcea
Un magistrat al Tribunalului Bucureşti se declară revoltat de abuzurile abjecte comise deja în procesul care de-abia a început
de Maria Nicola
„Justiţia este mijlocul prin care sunt aprobate nedreptăţile înrădăcinate” (Anatole France)
„Dreptatea poate merge şi singură, nedreptatea are nevoie de multe cârje”. (Fichte)
„Este mai uşor să te revolţi împotriva nedreptăţilor produse în cealaltă parte a lumii decât împotriva celor de pe strada ta” (Carl T. Rowan, jurnalist american)
„Cine nu pedepseşte nedreptatea porunceşte să fie făcută.” (Leonardo da Vinci
)
„Dacă rămâi indiferent atunci când se comite o nedreptate, ai ales deja să fii de partea opresorului. Atunci când un elefant stă cu piciorul pe coada unui şoricel şi tu spui că eşti neutru, şoricelul nu îţi va aprecia în mod sigur neutralitatea.” (Desmond Tutu – cleric sud african, oponent activ al apartheid-ului)
Într-o scrisoare trimisă redacţiei, un judecător de la Tribunalul Bucureşti ne semnalează faptul că este deja revoltat de abuzurile care au început să se facă în dosarul MISA şi ne-a menţionat câteva dintre ele, pe care le cunoaşte foarte bine. Spre exemplu, în loc să fie repartizat unui judecător dosarul, aşa cum cere legislaţia Uniunii Europene, prin tragere la sorţi, a fost atribuit manual, încălcându-se grosolan această prevedere. Apoi, dosarul a fost introdus în mod „heirupistic” în instanţă în perioada de vacanţă, tocmai pentru că se intenţionează ca după aceea să fie schimbat judecătorul.
Elementul bombă care arată manipulările grosolane din culise este că judecătorul care va prelua acest dosar, Constantinescu Luchian, este un bun prieten al sinistrului procuror Delcea, autorul rechizitoriului MISA, aspect care va face ca respectivul judecător să se lase manipulat de toate opiniile din culise ale procurorului care a instrumentat dosarul, chiar Delcea însuşi.
Iată deci că fără a fi clarvăzători vă anunţăm încă de pe acum aceste elemente abjecte care ne-au fost împărtăşite de către un judecător care ne-a informat asupra acestor grave abuzuri, păstrându-şi totodată anonimatul.
Protestăm pe această cale împotriva acestei acţiuni de culise care iată că încă de la începutul procesului încalcă în mod grosolan prevederile legale ale Uniunii Europene şi totodată anticipează alte abuzuri şi nedreptăţi care vor fi hotărâte de procurorul Delcea fiind apoi dictate aşa-zisului judecător prieten ce va face fără îndoială tot ceea ce domnul procuror o să îi sugereze.
Acest abuz grav indică totodată că atât procurorul Delcea cât şi secţiunea DIICOT a Parchetului ştie că acest dosar nu conţine probe suficiente pentru a atrage inculparea acestor oameni şi tocmai de aceea recurge la al doilea artificiu grav şi abuziv (numirea judecătorului Constantinescu Luchian în acest dosar) la scurt timp după ce întregul rechizitoriu a fost postat în mod ilegal şi abuziv pe siteul Jurnalului Naţional, fapt care este nemaintâlnit până acum în justiţia românească.
Tocmai aceste aspecte arată fără nici un dubiu că acest dosar nu conţine probe şi argumente suficient de „grele” (pentru că după cum ştim cu toţii este un dosar fabricat la comanda politică a fostului prim ministru Adrian Năstase, care a uzat de prietenia sa cu fostul procuror general, Ilie Botoş).
Citiţi şi:
Domnia arbitrarului în România ar trebui să ne dea de gândit – un editorial de Gregorian Bivolaru
Dosarul fabricat împotriva lui Gregorian Bivolaru si a altor membri MISA este o ruşine pentru justiţia română
O ţară bananieră a intrat cu surle şi trâmbiţe în UE
yogaesoteric
9 august 2007