Julian Assange este liber!
Înalta Curte a Marii Britanii a cerut asigurări scrise de la tribunalul din Virginia, unde Assange urma să fie judecat, ca cetățeanului australian să-i fie acordate aceleași drepturi ca și cetățenilor americani, în conformitate cu Primul Amendament, care protejează libertatea de exprimare și libertatea presei. „Faptul că SUA nu erau pregătite să ofere asigurări scrise i-a făcut pe judecătorii britanici să fie sceptici cu privire la soarta [lui Assange]”, a declarat un avocat specializat în drepturile omului.
„Julian Assange este liber”, a declarat WikiLeaks într-o declarație postată pe X.
„A părăsit închisoarea de maximă securitate din Belmarsh în dimineața zilei de 24 iunie, după ce a petrecut acolo 1901 de zile. I s-a dat cauțiune de către Înalta Curte din Londra și a fost eliberat pe aeroportul Stanstead în cursul după-amiezii, unde s-a urcat într-un avion și a plecat din Marea Britanie”.
Extrădarea lui Assange era cerută de Statele Unite pentru faptul că divulgase pe internet milioane de documente secrete americane din care rezulta că militarii americani au ucis zeci de mii de civili în Irak și Afganistan, cazuri care fuseseră ascunse publicului. Adică, pe scurt, Julian Assange își făcuse meseria de jurnalist.
Imaginile unui atac cu elicopterul american Apache la Bagdad, care a ucis 12 civili ca într-un joc pe calculator, inclusiv copii, dar și doi jurnalişti, au făcut cunoscută platforma de presă, în timp ce publicarea în 2010 a sute de mii de documente clasificate americane despre războaiele din Afganistan şi Irak, precum şi documente diplomatice, inclusiv despre politicieni români, au făcut din WikiLeaks una dintre cele mai notorii instituții de presă din lume.
Ca să poată fi eliberat, Assange, în vârstă de 52 de ani, a pledat vinovat pentru o acuzație de conspirație pentru obținerea și dezvăluirea de documente clasificate de apărare națională a SUA, potrivit unui dosar la Tribunalul Districtual al SUA pentru Insulele Mariane de Nord.
Jodie Ginsberg, directorul executiv al Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor, a declarat pentru Al Jazeera că este „încântată” de vestea despre eliberarea așteptată a lui Assange. Ea a adăugat că acordul a fost o modalitate prin care administrația Biden a reușit să-și salveze imaginea, pe fondul presiunii crescute de a-l elibera pe Assange, în special din Australia.
Drumul lui Julian Assange spre libertate: Un apel în miezul nopții și un zbor de sute de mii de dolari
Julian Assange a fost trezit la ora 2 noaptea, în celula lui de închisoare de înaltă de securitate, unde i s-a ordonat să se îmbrace și i s-au pus cătușe. Așa avea să înceapă drumul fondatorului WikiLeaks către libertate, relatează The Guardian.
„A fost adus într-un vehicul de transport și pus într-o cutie mică, unde a stat timp de trei ore”, a povestit Kristinn Hrafnsson, editorul șef al WikiLeaks.
Așa a fost adus Assange din închisoare la aeroportul Stanstead din Essex. Fondatorul WikiLeaks urma să înceapă o viață nouă, dar în termenii celor care l-au închis.
„Erau aproximativ 40 de polițiști care păzeau exteriorul. Un elicopter survola pe deasupra, iar șase mașini de poliție au format un convoi până la aeroport, când știau că îl conduc afară din țară, conform înțelegerii făcute”, a adăufat Hrafnsson.
Conform înțelegerii făcute cu SUA, Julian Assange a acceptat să își recunoască vinovăția pentru încălcarea legii privind spionajul. El a fost eliberat pentru că a stat deja la închisoare mai mult timp decât prevede pedeapsa pentru această infracțiune.
Drumul spre libertate l-a costat peste jumătate de milion de euro
Julian Assange a plecat din Stanstead la bordul unui avion Bombardier Global 600, care l-a dus în Saipan.
Lui Assange nu i s-a permis să călătorească cu un zbor comercial, iar călătoria din Marea Britanie până în Pacific l-a costat 520.000 de dolari. Soția lui a demarat o campanie online de strângeri de fonduri, pentru a acoperi costul mare al zborului.
„Nu eram cu adevărat siguri că se va petrece până în ultimele 24 de ore”, a declarat Stella Assange.
Guvernul australian s-a implicat în cazul lui Assange
Din luna mai 2022, când Partidul Laburist Australian al lui Anthony Albanese a câștigat alegerile federale, administrația lui Joe Biden a primit mai multe cereri de la Canberra pentru a ajunge la un compromis în cazul lui Assange.
Tatăl lui Assange a dezvăluit că s-a întâlnit de mai multe ori cu Albanese, pe vremea când acesta era încă în opoziție. Acum în funcția de premier, Albanese i-a promis că va face tot ce poate ca fondatorul WikiLeaks să fie eliberat.
Odată ce a devenit clar că povestea extrădării lui Assange în SUA va dăuna relațiilor între Washington și Canberra, abordarea americanilor s-a modificat, spune Hrafnsson.
„Mereu a existat pericolul că totul va eșua”
Pe toată durata negocierilor „a existat mereu pericolul că totul va eșua și nu se va materializa”, a mai spus Hrafnsson.
Stella le-a spus celor doi copii pe care îi are cu Assange că vor pleca într-o călătorie de familie în Australia, unde îi aștepta o mare surpriză. Până atunci, aceștia își văzuseră tatăl doar în spatele gratiilor.
https://x.com/OliLondonTV/status/1805958853411881207
„A fost singura dată când am ieșit din Belmarsh și m-am gândit că este un sentiment plăcut. Sentimentul plăcut era că nu va mai fi nevoie să mă întorc aici”, a declarat Hrafnsson.
Saga, așa cum o descrie presa internațională, a durat 12 ani. În prezent, Assange are interdicție de a se întoarce în SUA
În timpul audierilor, care au durat 3 ore, Assange a pledat vinovat pentru un singur capăt de acuzare. Mai exact, este vorba despre conspirație pentru obținerea și dezvăluirea documentelor clasificate privind securitatea națională a Statelor Unite.
„În timpul activității de jurnalist, mi-am încurajat sursele să furnizeze informații care erau clasificate, cu scopul de a publica acele informații”, a declarat Assange în fața tribunalului. „Am crezut că Primul Amendament protejează această activitate, dar accept faptul că a fost……. o încălcare a statutului de spionaj”, a adăugat Assange.
Barry Pollack, avocatul acestuia, a declarat, la ieșirea din tribunal, că munca depusă de WikiLeaks va continua, iar „Assange va fi în continuare, fără niciun dubiu, o forță a libertății de exprimare și a transparenței”, potrivit The Guardian.
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a publicat un comunicat, prin care transmite că fondatorul WikiLeaks a primit interdicție de a se mai întoarce în SUA.
„În urma impunerii sentinței, acesta va pleca din Statele Unite în țara sa nativă, Australia. Potrivit acordului semnat, Assange are interdicție de a se întoarce în Statele Unite fără a primi permisiune”, se arată în comunicat.
Julian Assange a plecat din sala de judecată ca un om liber și în aplauzele susținătorilor săi. El a fost condus pe aeroportul din Saipan, un teritoriu american din Caraibe, unde a avut loc procesul. De acolo, fondatorul WikiLeaks s-a urcat într-un avion către Australia, întorcându-se astfel acasă după 12 ani.
Julian Assange a fost primit pe aeroportul australian în uralele mulţimii. El şi-a îmbrăţişat soţia, pe Stella Assange, şi apoi a făcut un semn cu mâna către mulţimea care îl aplauda și striga „te iubim, Julian” și „bine ai venit acasă”.
Soția lui Assange a ținut o conferință de presă alături de avocații săi, în care le-a mulțumit susținătorilor, dar a cerut și intimitate pentru soțul ei.
„Julian are nevoie de timp pentru a se recupera. Să se obișnuiască cu libertatea. Cineva mi-a spus ieri, care a trecut prin ceva asemănător, că libertatea vine încet. Și vreau ca Julian să aibă acel spațiu pentru a redescoperi libertatea încet”, a spus ea în fața unei săli pline de reporteri.
Julian Assange a petrecut 7 ani refugiat în mica ambasadă a Ecuadorului din Londra, apoi a fost ridicat de autoritățile britanice și închis peste 5 ani la Belmarsh, închisoare de maximă securitate, în așteptarea extrădării în SUA, unde ar fi făcut 175 de ani de închisoare sau putea să-l aștepte chiar condamnarea la moarte.
El este fără îndoială o victimă, deoarece a expus greșelile făcute de Statele Unite și posibilele crime, inclusiv în războaie precum Iraq și Afganistan. Guvernul australian a susținut eliberarea lui Assange și a purtat discuții pe această temă, de mai multe ori, cu oficialii americani.
Citiți și:
Julian Assange, victimă a legilor împotriva libertății de gândire și expresie
„Wiki-Gate”: Julian Assange a fost înșelat de oamenii care l-au susținut (I)
yogaesoteric
27 iunie 2024