Jurnalul unui fost jurnalist. Seara în care Sorin Ovidiu Vântu, Vlad Filat și Vladimir Plahotniuc și-au împărțit Republica Moldova

 

Dragoș Nedelcu este un fost jurnalist care s-a hotărât să rupă tăcerea. Nedelcu a fost redactor-șef adjunct la săptămânalul economic Capital până în 2006, apoi director executiv la The Money Channel, este fost vicepreședinte al CA de la Realitatea TV. Dragoș Nedelcu a plecat, în anul 2006, de la Capital la Grupul Realitatea-Cațavencu, deţinut de Vântu, acolo a primit postul de șef proiecte editoriale speciale pentru presă de business. Dragoş Nedelcu a ieșit din presă, devenind om de afaceri şi unul dintre apropiaţii lui Sorin Ovidiu Vântu, mogulul asigurându-i un post în Consiliul de Administraţie Realitatea TV. Extrem de implicat în proiectele acestuia în Republica Moldova, ne-a oferit în exclusivitate un fragment din amintirile sale, mai precis ce s-a petrecut în urma unei întâlniri între Sorin Ovidiu Vântu și Vlad Plahotniuc, fragment ce este relevant pentru a înțelege încrengăturile dintre oameni politici moldoveni și români, mass-media și servicii de informații. 

Cândva în 2009, Chișinău

„Când ajungi?”… „Iau avionul lui Iordache şi vin când spui tu.”

SOV mă sunase de dimineaţă de la volanul maşinii. Plecase extaziat spre Chişinău, iar cum el nu mergea decât în Creta cu avionul… Îşi luase vreo cinci bodyguarzi cu el hotărât fiind să conducă până în Republica Moldova. Şi nu se oprise nici măcar la Roman pe la rude… aşa de bucuros era.

Atunci când directorul băncii l-a lăsat fără 30 şi ceva de milioane de euro peste noapte, Vântu a înnebunit. Nu de supărare că cineva i-a furat banii, ci pentru că a îndrăznit să-l lase fără atâţia bani. Investprivatbank ar fi trebuit să fie un plasament sigur, cel puţin aşa îi promisese locotenentul său Ovidiu Țurcan. Problema era că, cu Vladimir Voronin la putere, Vântu nu prea putea să se mişte pe la Chişinău. Banii erau ca şi pierduţi.

Câştigarea alegerilor de către Vlad Filat şi o aşa-zisă alianţă democratică schimbase complet lucrurile. Pentru SOV se năştea o oportunitate imensă. Şi cum altfel să-şi facă intrarea la Chişinău decât printr-o televiziune! Dar despre asta mai vorbim.

Mă urc în avion împreună cu Sorin Enache şi pe la cinci seara ajungem la Chişinău. Se înnopta devreme, iar maşina care ne aştepta pe pista aeroportului ne-a dus destul de repede spre locul unde era cazat Vântu. Cine a fost la Chişinău ştie că oraşul seamănă flagrant cu Bucureştiul de la 1992, adică întuneric beznă.

Hotel Codru din Chişinău. Vântu închiriase tot etajul 1, cazându-se în apartamentul prezidenţial. Sufrageria apartamentului semăna cu sala de primiri a lui Nicolae Ceauşescu, se vedea de altfel că hotelul fusese vreme îndelungată casă de oaspeţi a mai marilor comunişti de dinainte de 1990: o masă lungă de vreo 20 de persoane înconjurată de canapele şi fotolii.

Mă aşez cu Enache la masă şi începem să mâncăm ceva mâncare moldovenească comandată de SOV. „Bătrâneilor, v-am chemat pentru că e un domn care are o televiziune pe aici şi care, prin Liviu Luca, îmi transmite că vrea să fim parteneri. Îl cheamă Vlad Plahotniuc.”

„Îl ştiu…” răspunde sigur pe el Enache. „A făcut ceva emisiuni cu vedete din România când eram eu director la ProTV. Controlează cam toate agenţiile de publicitate din Moldova. Ne va fi greu fără ajutorul lui”, continuă Sorinel Enache.

Vântu investise deja vreo două milioane de euro în Publika TV. Ce nu ştia el, şi nici nu-i spusese omul locotenentului Ţurcan, era că investiţia o făcuse într-un sediu care îi aparţinea tot lui Plahotniuc, deşi noi toţi am fost convinşi, sau, mă rog, unii dintre noi, că era al Camerei de Comerţ.

Vântu primise deja promisiunea prin marioneta lui, Ţurcan, că după ce va lansa televiziunea, Vlad Filat, ajuns între timp prim-ministru, va susţine financiar proiectul. „Ajunge la 7. Ce credeţi că ar trebui să vorbim cu el?” ne întreabă SOV.

Din analiza mea, omul e „păpuşarul”. S-a îmbogăţit cu benzină şi motorină vândută pentru Petrom în Moldova. E omul ruşilor, aşa că tot el a generat şi criza gazului rusesc din Moldova de pe vremea lui Voronin. Plahotniuc locuieşte cea mai mare parte a timpului în Elveţia, unde şi-a cumpărat o casă, dar şi la Sciez în Franţa. Şi-a luat cetăţenia română sub numele Vlad Ulinici şi a obţinut chiar şi un paşaport sub acest nume. Conduce afacerile de la ultimul etaj al hotelului Nobil din centrul Chişinăului. Mulţi vorbeau că toate camerele de acolo sunt dotate cu aparatură. Cine îl deranja din lumea mafiotă dispărea subit, sau se retrăgea o perioadă îndelungată la ţară. Aşa a ajuns să conducă Moldova în seara în care urma să se întâlnească cu Vântu.

Una dintre gărzile de corp ale lui SOV îl anunţă că la uşă e un domn Constantin Botnaru, trimis de Vlad Plahotniuc. Vântu face semn să intre, iar în cameră apare un malac cu faţă de rus, care a făcut armata în războiul din Afghanistan.

„Domnul Vlad m-a trimis înainte să vă întreb dacă aveţi nevoie de ceva. Vine şi dânsul în câteva minute.” De fapt, Plahotniuc voia să ştie cum să se poziţioneze în raport cu Vântu (mai târziu am aflat că hotelul îi aparţinea tot lui Plahotniuc, iar camera era la fel de plină de microfoane precum Nobil). După câteva grimase ale lui SOV, Botnaru îl sună pe Plahotniuc spunându-i că totul e în regulă.

Brusc, în cameră îşi face apariţia un individ la vreun metru şi şaizeci. Vântu era în capătul mesei de 20 de persoane, iar eu şi Enache în dreapta şi stânga lui. Plahotniuc intră cu directorul de la Prime TV, televiziunea pe care o deţinea deja în Moldova, şi cu cel de la agenţia de publicitate de care vorbise Enache.

SOV schimbă cordialităţile de rigoare (credeţi-mă, Vântu este unul dintre cei mai reuşiţi manipulatori din istoria post-decembristă). Plahotniuc se aşează în celălalt capăt al mesei şi începe o discuţie despre numărul de bodyguarzi şi despre centura de carate a fiecăruia.

„Dragă domnule Plahotniuc, nici nu ştii cât de mult mă bucur că te cunosc. Am auzit atât de multe lucruri despre dumneata că am început să cred că investiţia mea din Moldova e în pericol”, îl gratulează Vântu folosind acea poziţionare a privirii în mijlocul nasului adversarului, care l-a făcut celebru.

Se vede treaba că patronul nostru nu-şi făcuse temele, pentru că Plahotniuc nu e nici pe departe un individ atât de sofisticat pe cât pare. Încărcat de şcoală kgb-istă a vieţii, e personajul rus din James Bond care e mereu grăbit, plictisit de viaţă şi autosuficient. „Eu zic să trecem direct la subiect. Ce vrei matale în Moldova?”, se aruncă micul oligarh moldovean la beregata marelui oligarh dâmboviţean. „Ai venit să faci televiziune în Moldova ca să ce?”.

Vântu nu se grăbeşte, jucătorul de poker din el îşi aprinde o ţigară Rothmans cu zâmbetul pe buze. „Din câte ştiu eu ţara e acum condusă de Filat”, vine replica tăioasă a lui SOV, „Ce nevoie am eu de Plahotniuc?”.

Moldoveanul nostru de dincolo de Prut fusese la rândul său directorul băncii Victoriabank, un fel de Banca Comercială a Moldovei, aşa că era la curent cu problema lui Vântu.

„Dacă matale crezi că poţi să vii la Chişinău cu televiziuni şi bodyguarzi ca să conduci ţara asta, avem o problemă. Pe mine mă cheamă Plahotniuc şi nu Filat, iar Vlad Filat poate să dicteze la Iaşi, unde a făcut facultatea, sau la vama unde l-a pus pe văr’su.”

Plahotniuc e deja agitat. Se vede treaba că moldoveanul nostru e înzestrat cu temperamentul vulcanic despre care se vorbea. Vântu a crezut că e vizitat la el la hotel, dar Plahotniuc venise la EL la hotel.

Plahotiniuc avea un plan, iar apariţia lui Vântu la Chişinău risca să i-l strice. Iar în seara aia şi-a promis că ţara nu poate fi condusă de Vlad Filat sau alt individ şcolit în România. În plus, apariţia unui post de televiziune românesc speria rusofilii. Aşa că, trei ani mai târziu, televiziunea lui Vântu este a lui Plahotniuc, banii băncilor sunt undeva în Elveţia, căraţi cu avionul privat al lui Plahotniuc, dar deocamdată Vlad Filat e scos ţap ispăşitor.

Plahotniuc a reuşit în doar cinci ani să controleze Republica Moldova aşa cum nu doar Vântu nu s-a aşteptat, ci nici măcar cel mai bun analist. Şi o face la fel de puţin sofisticat precum au încercat şi alţii. Adică a pus mâna pe puterea supremă: servicii şi procurori. Iar mulţi spun că secretul se găseşte în camerele de la hotelul Nobil şi clubul de noapte Drive.

de Dragoș Nedelcu
Sursa: evz.ro

Citiți și:

Manevrele din culisele puterii: acuzaţii de corupţie şi crimă organizată la nivel înalt

Despre securiştii de ieri şi de azi (II)

 

yogaesoteric
4 februarie 2016