Termenul din 26 februarie 2013 al procesului de la ÎCCJ a evidențiat din nou tratamentul profund discriminator și nedrept la care este supus profesorul de yoga Gregorian Bivolaru
de profesor yoga Nicolae Catrina
Am prezentat, în cadrul unui articol anterior („Justiția la ordin: pentru unii mumă, pentru alții ciumă”), modul complet diferit și vădit discriminator în care cei trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) care instrumentează cazul profesorului de yoga Gregorian Bivolaru au acționat, în exact aceleași situații juridice (spre exemplu, judecarea unei cereri de contestație în anulare) în detrimentul lui Gregorian Bivolaru. Iată însă că judecătorii se dovedesc a fi (din nou!) recidiviști în această direcție, ei aplicându-i profesorului Gregorian Bivolaru același tratament diferențiat și profund discriminator!
O dovadă foarte clară în acest sens o constituie maniera diametral opusă în care cei trei judecători (cărora, după cum am arătat în articolul pe care l-am menționat, le-a fost acordat de presa din România macabrul supranume de „completul negru”), au acționat în exact aceeași situație, în mod complet diferit față de Gregorian Bivolaru și față de unul dintre martorii acuzării. Este vorba despre o cerere de audiere prin comisie rogatorie, cerere care a fost formulată atât de către Gregorian Bivolaru cât și de una dintre așa-zisele „părți vătămate” – Agnes Arabela.
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu limbajul juridic, precizăm faptul că audierea prin comisie rogatorie reprezintă împuternicirea pe care o autoritate judiciară dintr-un stat o acordă unei autorități din alt stat, care este în felul acesta mandatată să îndeplinească, în locul și în numele său, unele activități judiciare privitoare la un anumit proces penal. Cu alte cuvinte, prin intermediul acestui cadrul legal ce este unanim acceptat de toate țările Uniunii Europene, o instanță din România poate de exemplu solicita unei instanțe din Suedia ca aceasta să audieze, în locul și în numele său, un anumit inculpat sau învinuit – cum ar fi profesorul de yoga Gregorian Bivolaru – ce se află atunci pe teritoriul acelei țări (Suedia, în cazul de față).
Astfel, atunci când Gregorian Bivolaru a solicitat, prin intermediul avocaților săi, să fie audiat în Suedia (țara în care a primit azil politic) prin comisie rogatorie, judecătorii din „completul negru” s-au opus în mod bizar acestei modalități perfect legale, invocând de fiecare dată tot felul de motive, tergiversând lucrurile și cerând mereu alte și alte acte doveditoare etc., ei arătându-și în mod evident prin aceasta reaua-voință: neputând refuza pur și simplu această procedură perfect legală (probabil pentru că nu au niciun temei legal pentru aceasta și ar fi o încălcare prea flagrantă a codului de procedură penală) au tot lungit luarea acestei decizii timp de peste 6 luni (nici până acum ei nevoind să aprobe aceasta). De aceea, se poate spune că în mod evident intenția lor este aceea de a-l vedea pe Gregorian Bivolaru după gratii, pentru că este absolut clar pentru oricine că de îndată ce Gregorian Bivolaru ar intra în țară pentru a fi audiat la acest proces și pentru a se apăra în felul acesta, el ar fi imediat arestat!
În schimb, dacă judecătorii din „completul negru” se poartă cu Gregorian Bivolaru – vorba proverbului – întocmai ca o ciumă, iată că în exact aceeași situație (cererea audierii prin intermediul unei comisii rogatorii) aceiași judecători dau dovadă de o „copleșitoare” amabilitate și bunăvoință atunci când vine vorba de un martor al acuzării! Ne referim aici la „partea vătămată” Agnes Arabela, care pe motiv că locuiește în străinătate și chipurile nu ar avea bani ca să vină în țară pentru a fi audiată, a solicitat să fie audiată acolo unde se află (în Portugalia), prin intermediul unei comisii rogatorii. Credeți cumva că judecătorii noștri i-au cerut vreun act doveditor, ori că au amânat câtuși de puțin luarea unei decizii în acest caz? Nici vorbă; ei au răspuns cu o promptitudine și cu o vioiciune exemplară, ca și cum de-abia ar fi așteptat această cerere: chiar la termenul la care a fost formulată această cerere (care, culmea, a fost transmisă…. printr-un banal e-mail!!), ei au și vrut să aprobe audierea Arabelei prin videoconferință!
Nici măcar de argumentele juridice (care țin de altfel, în acest caz, chiar și de o logică elementară) ce au fost ridicate de avocații apărării nu s-au sinchisit cei trei judecători. Și pentru a realiza cu toții cât mai bine absurdul acestei situații, prezentăm în continuare aceste argumente juridice, care pot fi înțelese cu ușurință chiar și numai pe baza bunului simț, fără niciun fel explicații savante:
– în primul rând, legea specială de cooperare internațională în domeniul justiției nici măcar nu prevede posibilitatea audierii părții vătămate prin videoconferință, întrucât este cu totul anormal ca instanța să facă efortul de a audia partea vătămată în străinătate: dimpotrivă, este obligația ei de parte vătămată, care a acuzat pe cineva că a prejudiciat-o într-un fel sau altul, ori că i-a făcut un anumit rău, să se prezinte personal pentru a da declarație!
– calitatea de parte vătămată este una voluntară și nu obligatorie, fiind interesul ei să vină pentru a încerca să convingă judecătorul că i se cuvine suma pe care ea o cere drept despăgubire de la persoana pe care o acuză.
– în plus, Agnes Arabela nu a oferit nici cea mai mică dovadă că ar avea vreun motiv serios pentru care nu ar putea veni în țară pentru a se prezenta în instanță! De altfel, ea a fost citată cu mult timp în urmă, deci știa de multă vreme că trebuie să vină în România pentru a fi audiată și pentru a susține în instanță ceea ce ea a reclamat în faza de urmărire penală, așa cum ar face orice persoană care se consideră cu adevărat parte vătămată într-un proces! Ori, prin această cerere (de a beneficia de o comisie rogatorie), Arabela dovedește practic că nici măcar nu este interesată cu adevărat de aceste lucruri și evidențiază (încă o dată!) că așa-zisul ei statut de „victimă” a lui Gregorian Bivolaru nu a fost și nu este altceva decât o invenție (pe cât de fantasmagorică pe atât de răuvoitoare) a procurorilor, care este clar că i-au impus, într-un fel sau altul, să dea declarații incriminatoare la adresa lui Gregorian Bivolaru! Însă, din promptitudinea exemplară cu care judecătorii vor să soluționeze cererea ei, ne putem da seama cu multă ușurință că în realitate… ei sunt cei foarte interesați de „mărturia” ei!
Această discriminare și tratare abuzivă și disprețuitoare a cazului profesorului de yoga Gregorian Bivolaru este actualizată din nou și din nou, aproape la fiecare termen de judecată, în special de către judecătorul Ionuț Matei, care și de data aceasta (la termenul din 26 februarie 2013) i-a tratat cu același dispreț (care deja îi este caracteristic) pe avocații apărării și le-a limitat foarte mult concluziile. Iar culmea părtinirii este că, în timp ce la cererea (perfect legală și legitimă!) a lui Gregorian Bivolaru de a fi audiat în Suedia, prin comisie rogatorie, judecătorii se fac că nu aud și tergiversează la nesfârșit luarea unei decizii, impunând noi și noi formalități, în cazul lui Agnes Arabela ei au uimit prin amabilitatea de care au dat dovadă: la cererea Arabelei de a fi audiată prin comisie rogatorie în Portugalia (țara unde se află în momentul de față), ei nu numai că nu au cerut nici cea mai minusculă verificare sau dovadă referitoare la justificarea acestei cereri; dimpotrivă, cu o bunăvoință și cu o grijă de-a dreptul părintească pentru Arabela, ei au decis ca magistratul asistent să o contacteze el, telefonic (la numărul lăsat de Arabela în e-mail-ul ei) și să o întrebe (cu nespusă blândețe, delicatețe și înțelegere, am putea adăuga noi, după modul în care „completul cel negru” înțelege să favorizeze martorii acuzării) dacă se va putea cumva prezenta în instanță la termenul următor, sau eventual la un alt termen (când poate ea…)!
La o astfel de atitudine atât de vădit părtinitoare, putem chiar să le sugerăm acestor judecători ca nici să nu se mai obosească să mai judece acest caz ci să-i pună să facă aceasta chiar pe procurori, rezultatul tinzând oricum (așa cum se prefigurează din toate aceste abuzuri în direcția lui Gregorian Bivolaru, din modul disprețuitor în care sunt tratați avocații apărării și de regimul preferențial și de favoritismele deșănțate de care beneficiază martorii acuzării) să fie cam același! Cel puțin însă, în felul acesta batjocura și părtinirea evidentă pe care le manifestă din plin „completul cel negru” nu le-ar mai dezonora acestor judecători fără conștiință robele sub care nici măcar nu se obosesc să-și mascheze opiniile preconcepute față de Gregorian Bivolaru, precum și caracterul evident „fabricat” al acestui proces. Acești judecători se pare că au uitat cu desăvârșire faptul elementar că justiția trebuie să fie imparțială și trebuie să fie una și aceeași pentru toți, sau faptul că într-o societate cu adevărat democratică nu este admisibil ca – întocmai ca în faimosul roman al lui George Orwell – deși toți oamenii sunt egali… unii să fie „mai egali” decât alții!
Date fiind toate aceste fapte obiective, ne putem gândi că dacă ar fi trăit în alte epoci, cei trei judecători din componența „completului negru” ar fi fost cu siguranță niște vajnici inchizitori și vânători de vrăjitoare care, folosindu-se de presiunea insuportabilă a celor mai cumplite, mai sadice și mai monstruoase torturi, ar fi făcut aproape pe oricine (vinovat sau nu, aceasta neavând nicio importanță pentru ei!) să „mărturisească” orice.
Într-adevăr, dincolo de orice interpretări sau răstălmăciri, faptele acestor judecători arată în mod evident că, în loc să aplice corect legea, ei manifestă o clară discriminare în defavoarea lui Gregorian Bivolaru, refuzându-i acestuia drepturi legale elementare sau intimidându-i și cenzurându-i mereu și mereu pe avocații apărării. Deși în toate țările Uniunii Europene un asemenea tratament discriminator este condamnat și respins cu multă fermitate (existând și o reglementare în vigoare în acest sens: Legea Generală a Egalităţii de Tratament), iată că în România el este perfect posibil, chiar la cel mai înalt nivel al actului de justiție! Deși în țările cu adevărat democratice astfel de abuzuri și de discriminări fie nu ar fi cu putință, fie, dacă ele totuși ar apărea, ar atrage imediat după aceea condamnarea lor cvasi-unanimă din partea opiniei publice și demisia celor care le-au realizat (spre exemplu, în spiritul acestei justiții europene, europarlamentarul Monica Macovei a cerut în 22 iunie 2012 demisia ministrului de Interne de atunci, Ioan Rus, numai pentru că i-a oferit un regimul preferenţial lui Adrian Năstase după ce acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare), se pare că justiția din România de azi nu se deosebește prea mult, în această privință, de pseudo-justiția din vremea dictaturii comuniste.
Așa cum ar trebui să știe foarte bine acești judecători, egalitatea tuturor oamenilor în faţa legii este consfinţită de Constituție. În conformitate cu această lege fundamentală, nimeni nu poate fi dezavantajat ori preferat pe motiv de rasă sau sex, origine, limbă, ţară de origine sau provenienţă, credinţă religioasă sau convingere politică. Din această cauză, imperativele egalităţii de tratament şi interdicţia discriminării ocupă un loc primordial în dreptul internaţional şi în dreptul constituţional, ele fiind incluse de fapt în drepturile fundamentale ale omului. Numai în anumite limite și condiții foarte stricte poate fi admis un tratament diferit pentru anumite ființe umane. Spre exemplu, unei femei aflate într-o stare avansată de graviditate și care nu prezintă un certificat medical atestând că poate zbura cu avionul, poate să nu i se permită intrarea în avion, dar în acest caz refuzul este justificat deoarece el are are scopul de a proteja persoana în cauză de eventuale pericole sau daune și nu de a o defavoriza.
Hărţuirea din cauza uneia sau alteia caracteristici enumerate în Legea Generală a Egalităţii de Tratament este, la rândul ei, inadmisibilă. Starea de hărţuire poate să apară – menționează legislația europeană în vigoare – printr-un comportament ce are drept efect sau scop lezarea demnităţii persoanei prejudiciate.
Aceasta este cu atât mai grav cu cât, ca urmare a hărţuirii, este generat un mediu social caracterizat prin intimidare, ostilitate, umilire, înjosire sau insulte față de persoana care este hărțuită sau discriminată. Ori, în această direcție, putem constata cu ușurință că hărțuirea și discriminarea a atins, în cazul profesorului de yoga Gregorian Bivolaru, cote inimaginabile în orice țară cu adevărat civilizată (aceasta și atrăgând de altfel decizia guvernului suedez de a-i acorda statutul de azilant politic!). La aceasta putem desigur adăuga și discriminarea și hărțuirile la care au fost și încă mai sunt supuși practicanții yoga din România și școala de yoga MISA. Amintim, în acest sens, numeroasele cazuri de yoghini care au fost concediați în mod abuziv sau li s-a desfăcut contractul de muncă numai din cauză că… practicau yoga! La fel, cunoaștem cu toții mediul deosebit de ostil și de înjositor ce este în mod artificial creat și apoi proiectat, de anumite organe de presă, asupra școlii de yoga MISA și în primul rând a persoanei profesorului de yoga Gregorian Bivolaru.
Rezultă deci în mod evident existența, în formă continuată, a hărțuirii și a discriminării împotriva lui Gregorian Bivolaru, aspecte care potrivit legilor europene ar trebui să conducă imediat la luarea unor măsuri drastice împotriva celor care le realizează, iar aici pot fi încadrați în mod evident și judecătorii de la ÎCCJ ce instrumentează cazul Gregorian Bivolaru și care, deloc întâmplator, au primit din partea mai multor ziariști sinistrul supranume de „completul negru”.
Citiţi şi:
Manevrele mârşave din procesul lui Gregorian Bivolaru, demascate de un angajat al serviciilor secrete
Avocaţii sunt indignaţi de abuzurile şi nedreptăţile cu care se judecă dosarul lui Gregorian Bivolaru
yogaesoteric
19 martie 2013