Ki
Ki este termenul japonez echivalent pentru noţiunea chinezească qi. Principiul metafizic al chinezilor (qi) a fost introdus în Japonia în perioada Nara (710-794) şi în perioada Heian (794-1185). Conceptul de ki a fost asimilat rapid în credinţele shintoiste referitoare la natură, numeroase lucrări ilustrând, pe această bază, legătura dintre natură şi spirit
Viziunea asupra energiei ki a suferit schimbări dramatice odată cu apariţia clasei samurailor, la sfârşitul perioadei Heian, care a înflorit la jumătatea secolului al XIX-lea. Astfel, ki a devenit parte integrantă din disciplina războinicului, de cultivare a curajului, a puterii voinţei şi a puterii fizice, de conservare a energiei şi chiar de prelungire a suflului, ca elemente capitale de care depindea viaţa sau moartea samuraiului. În natură, energia ki este privită ca fiind de două feluri: principiu de unificare între individ şi univers, şi expresie a puterii suflului respirator. Obţinerea oricărei victorii în luptă depindea de operarea cât mai armonioasă şi mai rapidă cu energia ki. Aceste principii ale samurailor au fost transpuse astăzi în artele marţiale.
