Klaus Schwab face parte din Frăția Saturnienilor, similară francmasoneriei
Fraternitas Saturni (lat.: „Frăția lui Saturn”) este un ordin magic german, fondat în 1926 de Eugen Grosche, alias Gregor A. Gregorius, și alți patru. Este unul dintre cele mai vechi grupuri magice care funcționează continuu din Germania. Loja este, după cum afirmă Gregorius, „preocupată de studiul ezoterismului, misticismului și magiei în sensul cosmic”. Astăzi, scopul ei declarat este acela de a lucra la evoluția spirituală a umanității prin dezvoltarea și progresul ființei umane, ceea ce se urmărește să fie atins prin educarea în sfera conștiinței și etică a personalității precum și prin stăpânirea completă a ezoterismului și ocultismului.
Frăția lui Saturn adoptă un sistem de grade care se termină cu al 33-lea, la fel cu cel mai înalt grad masonic. Loja nu pretinde, de asemenea, niciun obiectiv politic sau economic, aparent și teoretic! Ea propagă – zice-se! – idealuri de libertate, toleranță și fraternitate. „Idealurile” lor ne-au ieșit pe nas, au distrus economiile țărilor lumii, ne-au îmbolnăvit și ne-au ucis pe capete!
Fraternitas Saturni a devenit o organizație juridică, înregistrată ca „Fraternitas Saturni, e.v.” în 1957. Fraternitas Saturni, pe lângă faptul că încorporează noi elemente de magie, încă lucrează la rădăcinile sale tradiționale și îmbogățește conceptul de „Saturn-Magic” ca centru al activității sale.
La cea de-a 75-a aniversare (2003), loja a încorporat un alt ordin al așa-numitei „Succesiunea lui Emmanuel”, „Marea Lojă Gregor A. Gregorius”. Această unificare a dublat efectiv numărul membrilor săi. Fraternitas Saturni are loji de lucru în Germania, Austria și Elveția. A existat o filială în Canada (cu sediul în Toronto) la sfârșitul anilor 1970.
Între timp Schwab a schimbat complet macazul! Deloc întâmplător, restricțiile și măsurile draconice au fost luate exact în țările unde Frăția are loji de lucru.
Citiți și:
Klaus Schwab, tătukul Marii Resetări: «Nu veți mai deține nimic și veți fi fericiți pentru asta!»
Noul plan al lui Klaus Schwab și al Forumului de la Davos. Scriitorul american Robert Bridge acuză: Negrii contra albi și ascunderea averilor super bogaților
yogaesoteric
27 mai 2022