Ucraina spune că informațiile despre încălcarea drepturilor minorităților naționale sunt „inventate și politizate”. Academiciană bucovineană: „Nici nu merită să mai comentăm!”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de externe al Ucrainei, Oleg Nikolaenko i-a oferit un răspuns sfidător ministrului Ungariei Péter Szijjártò referitor la afirmația sa că în Ucraina se încalcă drepturile minorităților naționale.

Péter Szijjártò

Este inacceptabil că guvernul de la Kiev folosește provocările din estul Ucrainei drept scuză pentru a continua să restrângă drepturile minorităților naționale, inclusiv ale etnicilor maghiari din Transcarpatia”, a spus Péter Szijjártò.

Ulterior, Oleg Nikolaenko i-a răspuns ministrului ungar de Externe:

Suntem categoric împotriva afirmației ministerului afacerilor externe al Ungariei, conform căreia în Ucraina sunt încălcate drepturile minorităților naționale. Sunt informații inventate și politizate. Dimpotrivă, în țara noastră se implementează o politică de creare a unui spectru larg de multiple posibilități de autorealizare a comunităților minoritare. Nu există nicio amenințare pentru identitatea lor națională. Noi apreciem diversitatea etnică și națională a populației. Astăzi, nu există niciun motiv de a învinui Ucraina de încălcarea drepturilor minorităților naționale.“

Alexandrina Cernov, director general al Editurii „Alexandru cel Bun“ din Cernăuți, membru de onoare al Academiei Române, a analizat pentru Agenția BucPress această discuție referitoare la situația minorităților naționale din Ucraina:

Propunem doar să comparăm acest răspuns patetic referitor la drepturile minorităților din Ucraina cu o altă afirmație a unui alt demnitar ucrainean, împuternicitul în problemele apărării limbii de stat, Taras Kremini, care a intervenit cu o comunicare pe Facebook că începând cu data de 16 ianuarie 2022 va începe o nouă etapă de implementare a legii Ucrainei despre asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat.

Domnia sa subliniază în mod special că devine obligatorie respectarea articolului 25 al Legii care reglementează folosirea limbii de stat în mass-media. Kremini a explicat că, în corespundere cu legea respectivă, toate periodicele din Ucraina au dreptul să apară în altă limbă decât cea de stat cu condiția ca toate materialele să fie traduse în limba ucraineană, adică va apărea în paralel, în aceeași zi, și un tiraj în limba ucraineană?!

Amintim că statul ucrainean nu finanțează publicațiile în limbile minorităților. Deci tirajul în limba ucraineană se va plăti de minoritatea națională, dar nu se știe din ce fonduri. Așadar, aceste publicații sunt condamnate la dispariție.

În 14 iulie 2021, Înalta Curte Constituțională a recunoscut această Lege ca fiind constituțională. Din 16 iulie au intrat în vigoare cap. 2-6 ale art. 23, în care sunt reglementate folosirea limbii de stat și în sferele culturii.

Alexandrina Cernov a amintit și de situația școlilor cu predare în limba română: „Nu mai amintim aici și de situația din școlile noastre care sunt transferate treptat și metodic în școli cu limba ucraineană de predare. Punem și noi o întrebare în spiritul cetățeanului turmentat al lui Caragiale: Dar cu Constituția Ucrainei ce facem dacă chiar Înalta Curte o încalcă? Despre ce fel de drepturi vorbește dl. Nikolaenko?! Nici nu merită să mai comentăm.”

Citiți și:
Ucraina e susținută de țările cărora le-a furat teritorii și guvernul mondial simulează apărarea suveranității ei
George Soros, Klaus Schwab și slujitori precum Hillary Clinton plâng cel mai tare pentru Ucraina

 

yogaesoteric
27 mai 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More