La Londra a apărut primul magazin fără plastic
La Londra s-a deschis primul magazin din care lipseşte plasticul. Cu desăvârşire! Acolo nu sunt nici pungi din polietilenă şi containere din plastic, nici veselă de unică folosinţă, nici folie alimentară.
Mulţi locuitori ai Europei moderne tind să utilizeze cât mai puţin plastic – ei nu sunt indiferenţi faţă de problemele ecologice şi se străduiesc să reducă efectul negativ al acestui material sintetic asupra planetei. Aceştia refuză pungile din plastic din supermarketuri şi folosesc genţi din pânză, nu cumpără produse ce conţin plastic şi nu folosesc vesela de unică folosinţă. Pentru ei contează că plasticul se va dezintegra în sute de ani, iar ideea de îngrijire a planetei o pun mai presus de comoditățile lor, mai exact – unul dintre interesele lor de bază a devenit sprijinirea ecologiei.
În prezent, o familie din Marea Britanie aruncă în fiecare lună produse alimentare în valoare medie de 60 de lire sterline. În total, ţara aruncă anual 10 milioane de tone de alimente, 61% dintre acestea putând fi de fapt economisite, iar o altă parte, procesată! Și multe produse sunt aruncate împreună cu ambalajul din plastic.
Britanicii deja au început să înţeleagă importanţa procesării deşeurilor. În sudul burgului londonez Hackney, felinarele de pe străzi sunt înfrumuseţate cu nişte indicatori verzi ce îndeamnă locuitorii să-şi recicleze deşeurile cu şansa de a câştiga 100 de lire sterline. Ideea procesării este promovată activ de către autorităţi.
Aici, recent a fost deschis un magazin fără plastic. Este un magazin de mărfuri care pot fi folosite şi procesate fără a crea deşeuri. Magazinul lui Ingrid Caldironi oferă peste 300 de mărfuri – produse alimentare şi mărfuri de uz frecvent – periuțe de dinţi din bambus, hârtie igienică şi chiar hrană pentru câini. Aici sunt comercializate bunuri fără branduri, produse de întreprinderi sociale, cooperative, ferme şi alte întreprinderi locale.
În magazin se vând şi condimente, crupe, paste, linte, hrişcă, năut şi alte produse uscate. Produse care, în opinia lui Caldironi, practic este imposibil să fie cumpărate din altă parte fără ambalaj din plastic. Aici însă nu sunt pungi din plastic – fiecare cumpărător îşi aduce vase din sticlă sau genţi şi îşi cântărește ceea ce-şi dorește.
În prezent, magazinele sunt într-adevăr indiferente faţă de problema deşeurilor, dar trebuie să menţionăm că supermarketurile mari produc doar 1% din deşeurile alimentare. În 2016, reţeaua Sainsbury’s s-a angajat să cheltuiască 1 milion de lire sterline pentru reducerea deşeurilor de producere şi a lansat campania „Mai puţine deşeuri, mai multe economii”, menită să reducă deşeurile alimentare cu 50%. Totodată, Morrisons şi Waitrose şi-au luat angajamentul să vândă aşa-zisele „legume deformate”, la preţ redus, care anterior ajungeau direct la gunoi, fiind ambalate în prealabil în plastic.
În iulie 2017, magazinul Marks and Spencer a redus cantitatea de plastic folosit la ambalarea mărfurilor – în prezent, pachetele din plastic ale magazinului conţin cu 20% mai puţin plastic, fiind mai subţiri.
Deşi unele supermarketuri încep să aducă îmbunătățiri, în toată ţara sunt o mulţime de magazine, iar asta înseamnă că Marea Britanie mai are mult până la reducerea volumului deşeurilor alimentare şi a ambalajelor din plastic. Din păcate, magazinul lui Ingrid este deocamdată singurul magazin universal fără plastic din Londra, iar pentru un oraş atât de mare, un magazin de acest gen este mult prea puţin. Dar totuşi, este un pas înainte spre ameliorarea situaţiei şi faptul că el a fost făcut ne face să sperăm că lucrurile se vor transforma în bine.
Citiți și:
Otrava din PET: cum ne poate îmbolnăvi de cancer un recipient de plastic refolosit
Consumăm datorită inconștienței în care ne complacem substanțe periculoase care ne perturbă sănătatea prin fiecare gură de apă îmbuteliată ce o bem
yogaesoteric
19 martie 2018
Also available in: Français