Lecții pentru suveraniști

Ce ar fi necesar să înțeleagă suveraniștii din România din alegerile de duminică, presupunând că nu sunt complet neurodeficienți (ca să parafrazez un termen de care au abuzat în această campanie).

George Simion
  1. Terminați cu bosumflarea, că vezi Doamne ce prost e poporul că nu ne-a votat. Faceți și voi precum ceilalți. În democrație, poporul e suveran. Punct. Chiar dacă în fața lui Dumnezeu și a istoriei nu are întotdeauna dreptate. Acestea fiind spuse, la conducerea statului nu se ajunge cu una cu două. Nici nu e sănătos să se ajungă prea repede. În urmă cu cinci ani, AUR era un partid care exista doar pe hârtie, undeva în afara parlamentului. Duminică a mai avut nevoie doar de 3,5 procente ca să dea președintele României. Niciun alt partid din istoria postdecembristă a României nu se poate lăuda cu o creștere atât de spectaculoasă, semn că în societate mocnește o enormă frustrare și nemulțumire. Marine le Pen a pierdut două finale prezidențiale, deși e mult mai bine pregătită decât Simion. Așa că fruntea sus și ștergeți-vă mucii, de care ați tot vorbit în campania asta.
  2. Și cu asta ajungem la punctul doi. Este necesar să înțelegeți că atâta timp cât defilați doar cu circari, scandalagii, mahalagii, șamani, vraci naturiști, conspiraționiști, semidocți, diletanți, isterici și tot felul de frustrați fără idei vă veți lovi inevitabil de un plafon electoral, care duminică a fost oricum foarte înalt. Cum am spus, v-au lipsit doar 3,5 procente. Ca să depășiți acel plafon, e nevoie să apară unul din trei elemente:
  3. Veniți voi cu oameni care știu nu doar să capteze furia maselor și să ridiculizeze elitele contemporane (care, ce-i drept, merită cu vârf și îndesat o doză sănătoasă de sarcasm popular); ci mai sunt și îndeajuns de bine pregătiți și de rezonabili, cel puțin când formatul dezbaterii impune o astfel de abordare, pentru a propune soluții credibile și a inspira încredere. Altfel, pățiți cum ați pățit și duminică: îi speriați pe toți cei care încă au ce să piardă în țara asta în eventualitatea unei răscoale haotice, și care, slavă Domnului, încă sunt îndeajuns de mulți.
  4. Desigur, plafonul poate fi depășit și cu actuala garnitură de lideri dacă situația țării – iar aici mă refer întâi de toate la situația economică și traiul de zi cu zi al oamenilor, nu la gândacii din mâncare, cipurile din vaccinuri și homosexualii care ne fură copiii – e îndeajuns de proastă. Așa cum am spus, se pare că pentru moment încă nu e. Dar s-ar putea să fie la următoarele alegeri, după încă o rundă de austeritate tefelistă și în eventualitatea în care PSD-ul – partidul care ani la rând a amortizat impactul politicilor antisociale ale dreptei „proeuropene”, reechilibrând sistemul – continuă să se scufunde.
  5. În fine, plafonul mai poate fi depășit […] atunci când contracandidatul e el însuși varză. Asta s-ar fi și petrecut dacă nu ar fi fost anulate alegerile din noiembrie 2024. Hoția evidentă din 6 decembrie 2024 i-a permis sistemului să se regrupeze, să pună ordine în haosul pe care tot el îl generase din indolență și inconștiență, și să înlocuiască un dezastru de candidat cu cel mai bun candidat pe care îl avea la dispoziție.

În cele din urmă, operațiunea a reușit, inclusiv – sau poate mai ales – datorită lui Simion însuși, care e tânăr și harnic, se vede că muncește în campanie, deci are timp – și poate și resursele necesare – ca să învețe din propriile greșeli. E foarte bine că face muncă de teren, că străbate țara (plus centrele din diaspora) în lung și-n lat, că se agită și agită. Dar dacă vrea să devină un Victor Orban dâmbovițean, mai este nevoie să pună mâna și pe carte și să-și ia niște consilieri care chiar știu politică.

Autor: Alexandru Racu

Citiți și:
Lupta pentru România – între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv
Fară măști: Coldea, Isărescu și adevărata rețea care conduce România!

 

yogaesoteric
20 mai 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More