Motto: „Dacă crezi că statului nu-i pasă de tine… încearcă să nu-ți plătești taxele vreo câteva luni.” (folclor urban)
Mulți dintre noi am întâlnit articole sau reportaje video despre oameni care susțin cu multă hotărâre că „nu sunt un număr”, „nu sunt o persoană”, „sunt o ființă suverană”, „născut viu” și altele asemenea. De obicei, în dialogul cu cineva care susține că este „ființă suverană” se remarcă destul de rapid o rigiditate îndârjită a punctului de vedere: respectivul repetă aceeași idee fixă din care reiese că nu vrea să mai fie înrobit de „regulile Sistemului”. Unii au mers până acolo încât și-au făcut buletin fără CNP, se aventurează să conducă un autovehicul fără a avea carnet de șofer sau declară că refuză să mai plătească taxe deoarece nu au semnat niciodată vreun contract cu statul și nu admit să devină „sclavul” acestuia. Sunt acești oameni „duși cu pluta” sau este aici și ceva care merită o mai mare atenție?
Dacă vom investiga puțin subiectul vom descoperi că dincolo de declarațiile superficiale ale unor indivizi dubioși (declarații scoase uneori pe tapet de mass-media tocmai pentru a discredita întreaga idee) există totuși ceva mult mai plin de substanță. Există o vastă preocupare din partea unor oameni care au studiat cu competență mecanismele politice, economice și juridice ale funcționării statelor și au urmărit dezvoltarea unor subterfugii din perspectivă istorică. În esență, ideea este că sistemul social este în așa fel construit încât oamenii sunt controlați prin intermediul actelor și banilor. Mai exact, prin faptul că sunt obligați prin diferite justificări să plătească taxe și impozite împovărătoare. Impozite care de fapt adeseori nu sunt cu adevărat justificate, ci servesc în principal pentru îmbogățirea unei elite și sărăcirea celor mulți.
Ghici cine e scutit de taxe?
Este bine să știm că referitor la mecanismele de taxare și impozitare au fost demascate ilegalități flagrante în cele mai înalte foruri, de exemplu, în sesiunile Parlamentului European. Este antologică în acest sens alocuțiunea europarlamentarului Godfrey Bloom din 21 noiembrie 2013. El a scos cu mult curaj în evidență că „Impozitarea este un sistem prin care politicienii și birocrații fură banii de la cetățenii lor” și că, de exemplu, „întreaga Comisie Europeană și birocrații săi nu plătesc taxe și impozite”, dar beneficiază în schimb de tot felul de „avantaje și legi speciale”:
Există, de asemenea, trei mari centre de comandă ale lumii, trei orașe-stat (mici state în interiorul altor state), care sunt în foarte strânsă legătură între ele și care nu plătesc niciun fel de taxe: Vaticanul, City-ul londonez și Washington D.C. Un film documentar care vă poate deschide ochii despre rolul acestor trei mari centre de putere mondială este „Trei orașe-stat conduc lumea”.
Filmul arată că Vaticanul are relații secrete cu băncile deținute de familia Rothschild, cu marile carteluri petroliere și de armament, precum și cu banca Federal Reserve din America. Deși predică virtutea carității, Biserica catolică este cea mai mare putere financiară și deținătoare de proprietăți din lume. Ea deține mai multă bogăție decât orice corporație, bancă, trust financiar sau orice guvern al planetei. Este de sute de ani în legătură directă cu loji iezuite renumite pentru cruzimea lor, iar scandalurile privind mulțimea de preoți pedofili și ritualurile stranii pe care aceștia le fac au ajuns notorii.
City-ul londonez este de asemenea o corporație privată. Din anul 1694 Banca Angliei a devenit proprietatea bancherilor. Nu se subordonează legilor Marii Britanii, sau ale altui stat, dar controlează cartelul financiar internațional numit „Coroana Britanică” (ce nu este condus de familia regală britanică, așa cum există impresia în concepția populară). Este centrul mondial al afacerilor și decide bursa de mărfuri. Pe lângă Banca Angliei, mai are în proprietate toate băncile britanice și sute de alte bănci ale altor state. City-ul are o ascendență netă asupra Parlamentului britanic și este condus de 13 familii deosebit de bogate și puternice, prima dintre acestea fiind familia Rothschild. Este de asemenea, în mod oficial, cartierul general al multor ramuri masonice ce au ramificații în toată lumea.
Washington D.C. a fost creat în 1892 și este o regiune ce se întinde pe 10 mile pătrate din Districtul Columbia, în centrul orașului Washington. Are propriul steag și propria Constituție. Pe teritoriul său a fost construită Banca Federal Reserve (FED), care – ca și Banca Angliei – este o proprietate privată. Deși Federal Reserve constituie sistemul bancar principal al Statelor Unite, ea nu este proprietatea statului, ci a unor familii ca Rothschild, Rockefeller, Lehman, Goldman, Warburg, Morgan sau Kuhn Loeb. FED tipărește dolarii americani, pe care sunt inscripționate foarte vizibil simboluri masonice clare, precum piramida cu ochiul a-toate-văzător în vârf.
O perspectivă cuprinzătoare asupra mecanismelor prin care Sistemul social controlează individul este oferită și de celebrul film documentar Ungrip (Scăpat din gheare). Producătorii filmului au realizat și alte două filme documentare ce au ajuns celebre, Kymatica și Esoteric Agenda.
Tentative de a scăpa din Matrice
Filmul Ungrip pleacă de la cazul unui bărbat pe nume Rob care a ales să trăiască liber, neîngrădit de autoritatea statului. Pe proprietatea sa din Canada este complet autonom și guvernul nu are jurisdicție asupra lui. El are chiar propria Constituție și și-a formulat o Declarație de Independență. Și-a anulat toate contractele cu Statul, nu plătește taxe și afirmă cu nu poate fi obligat să se supună nimănui. El consideră că marea majoritate a oamenilor trăiesc – fără să își dea seama – ca niște sclavi. Tocmai de aceea, Rob a ales să dea, prin propriul mod de viață, un exemplu despre cum poți să trăiești liber. Își produce singur alimentele și energia de care are nevoie, iar pe terenul pe care îl deține și-a construit cu mâinile sale o casă. Bineînțeles, a fost acuzat că nu își plătește impozitele și că încalcă legile. A ajuns prin tribunale, dar partea spectaculoasă este că în final autoritățile l-au lăsat în pace pentru că nu a fost găsit vinovat de nicio infracțiune!
Rob a fost un informatician de succes, însă a ales să renunțe la meseria sa. În schimb, a început să își împărtăşească într-un cadru organizat revelațiile despre cum poți interacționa cu statul și să rămâi totuși un om liber. Canadianul ține prelegeri săptămânale în Edmonton-Alberta, numite „Construirea libertăţii”. A început să capete recunoaştere internaţională pentru modul său de a vedea lucrurile, motiv pentru care a şi fost contactat de producătorul de film Ben Stewart, care i-a oferit posibilitatea de a-şi face cunoscute în întreaga lume succesele şi viziunea filozofică. Din acest film puteți afla o mulțime de aspecte foarte puțin cunoscute despre semnificațiile legilor, codurilor, despre numeroase evenimente istorice, iar toate acestea conduc la concluzia că sistemul social este astfel conceput încât oamenii pot fi, într-adevăr, priviți ca un fel de proprietate a statului…
Un alt caz de victorie asupra Sistemului este cel al lui Santos Bonacci, din Australia. Bonacci prezintă cu mult curaj fraudele cartelului financiar mondial. E un conferențiar cunoscut în mediul online, care urmărește să integreze în expunerile sale și multe tematici spirituale. Este, de asemenea, apreciat pentru activitatea sa artistică, fiind autorul mai multor albume muzicale de succes. Răspândește peste tot ideea că suntem oameni liberi și că statul ne fură prin impozitele pe care ni le impune. A fost dat în judecată pentru neplata taxelor, dar după multe peripeții și o scurtă perioadă de detenție, a dovedit în instanță că acuzațiile asupra sa au fost nefondate și până la urmă a fost pus în libertate. Mai multe detalii aici sau aici.
O serie largă de prezentări conexe cu acest subiect au fost oferite și de Jordan Maxwell, fost jurnalist și realizator TV. Maxell este în prezent faimos pentru cărțile și conferințele sale ce pun într-o cu totul altă lumină fundamentele sistemului social. El vorbește despre simbolismul lumii, al limbajului, dar insistă și pe modul în care guvernele, băncile, programele educaționale controlează insidios populația, urmând o agendă secretă.
Puteți urmări mai jos o expunere a sa despre Legea Amiralității și subterfugiile prin care oamenii sunt asimilați cu un gen de „marfă” ce trebuie înregistrată și codificată de către guvernele care… îi posedă. Maxwell spune că SUA este de fapt o corporație în care individul este considerat a fi în esență o simplă „acțiune” care produce bani pentru această corporație.
Printre multitudinea de alte filme documentare ce abordează într-un mod coerent subiectul mai menționăm Dreptul admiralității, decepția limbii și importanța cuvintelor, Banii ca datorie, sau deja clasicele Zeitgeist, Zeitgeist Addendum și Zeitgeist moving forward.
Controlul banilor și implicit Legea Amiralității au așadar o foarte mare relevanță în toată construcția socială prin care oamenii sunt făcuți dependenți de instituțiile statului. Tocmai de aceea vom urmări să oferim în continuare câteva repere din investigațiile făcute în acest domeniu. Vom ajunge astfel să înțelegem mai bine argumentele pe baza cărora a apărut conceptul de „persoană suverană” și dorința multor oameni de a deține o carte de identitate fără cod numeric personal.
Legea Mărilor e mai importantă decât credeai
Legea Amiralității pleacă de la constatarea că există două tipuri de legi de guvernare: legi ale uscatului (ale pământului) și legi ale mării (ale apei). Dar în timp ce legile pământului sunt multe și diferite, există doar o singură Lege a Mărilor. Tocmai de aceea ea este folosită ca numitor comun de către bănci, pentru a controla fluxul banilor și al bogăției lumii. Legea Apei (Amiralității) a fost codificată pentru prima dată de către Republica Venețiană în secolul al XI-lea. Ea se referea la deținerea vaselor maritime și la modul în care se derulează toate afacerile corelate, incluzând aici operațiunile financiare ce erau realizate prin comerțul cu produsele transportate. Legea a fost creată iniţial pentru stabilirea regimului navelor în timpul acostării lor în porturi străine în vederea importului şi exportului de produse şi resurse. Între timp Legea Amiralității și-a extins foarte mult acoperirea și reprezintă astăzi fundația legislației internaționale, având și titulatura de „private law”, adică „legea privată”. Ultima revizuire a legii a fost efectuată în anul 1984. Prin noua definiție, Legea Amiralităţii este corelată acum cu domeniul dreptului internaţional privat ce reglementează relaţiile între persoane juridice. Legea a redefinit puterile guvernelor, pe care le-a echivalat cu afacerile unor corporații.
Să vedem însă cum şi de ce o lege care a dat naştere corporaţiilor guvernamentale, comerciale şi navale şi-a impus normele şi asupra persoanelor fizice. În acest sens, este necesar să observăm că există o diferenţă colosală între drepturile conferite de Constituţie și cele conferite de legi. Tocmai din acest motiv există un Cod Civil şi un Cod Penal. Codul Civil este asociat drepturilor naturale ale oamenilor, garantate de Constituţia țării, în timp ce Codul Penal se referă la drepturile stabilite administrativ prin legile juridice. Legea Amiralității nu operează pe domeniul Codului Civil, ci reglementează domeniul afacerilor bancare şi comerciale, deci pe domeniul codurilor juridice. Să reținem acum o analogie importantă: când un produs este descărcat de pe o navă şi adus pe un teritoriu străin, acea ţară primeşte în custodie respectivul produs şi certifică recepția prin emiterea unei chitanţe de depozit. Acea chitanţă marchează „data naşterii” acelui produs în custodia ţării respective. Ei bine, ceva similar se operează și cu certificatele de naștere ale tuturor oamenilor! Și vom explica și de ce.
Înscenarea crizelor de sistem și înrobirea cetățenilor
O întorsătură fundamentală s-a petrecut în America în data de 9 martie 1933, când statul american, care până atunci era o republică, a intrat în faliment. Acest fapt este în prezent acoperit de un văl gros de tăcere, dar faptul este absolut real și este confirmat de documente oficiale, ce pot fi și acum consultate, de exemplu aici sau aici. Falimentul a survenit în urma marii crize din 1929, numită și Marea Depresiune. În realitate criza a fost pusă atent la cale exact de către bancherii internaționali, la fel ca multe alte crahuri economice care au avut loc înainte și după această dată. Între autorii înscenării s-au numărat bancherii din familiile Rothschild și Rockefeller, Regina și Parlamentul britanic, masoneria din Congresul SUA, Vaticanul și numeroasele loje iezuite. Toți aceștia au furat rezervele de aur și argint ale cetățenilor americani și le-au înlocuit cu „instrumente de negociere a datoriilor”, adică banii tipăriți de Sistemul Rezervei Federale. Furtul a fost ingenios și a aruncat populația în sărăcie cruntă, astfel că oamenii au început curând să ceară guvernului să remedieze problema prin orice mijloace necesare.
Prin falimentul din martie 1933 guvernul federal al Statelor Unite a fost dizolvat de Legea bancară de urgență, declarată de președintele Roosevelt. Guvernul a intrat în stare de faliment și a devenit insolvabil. Ulterior, prin decizia H.J.R. 192, sesiunea nr. 73 a Congresului, din data de 5 iunie 1933 (vezi documentul), a fost adoptată Rezoluția comună de suspendare a standardului de aur, ceea ce a implicat și dizolvarea autorității suverane a Statelor Unite. Congresul și-a cedat suveranitatea Rezervei Federale, renunțând la autoritatea de tipărire a banilor. Statul american a devenit o corporație deținută de bancheri. Pentru a mai ameliora situația, președintele Roosevelt le-a cerut cetățenilor americani să-și predea aurul în schimbul unor dolari a căror valoare nu mai putea fi garantată în rezerve de aur (dolari care tocmai de aceea nu mai aveau/au o valoare reală).
Dar asta nu a fost suficient, întrucât datoria statului către bancherii privați era cu adevărat uriașă. Pentru a găsi o oarecare cale de ieșire, guvernul a început să contracteze împrumuturi de la banca înșelător numită „Banca Rezervei Federale”. Acest nume doar lasă impresia că am avea de-a face cu o bancă națională, când de fapt este o bancă non-guvernamentală privată. Trebuie subliniat că Sistemul Rezervei Federale funcționează exact sub patronajul Legii Amiralității, al legilor maritime.
Lucrurile acestea nu s-au petrecut doar în America. Au avut loc întâlniri secrete în care cartelul bancar internațional a negociat cu toate marile guverne ale lumii. Au fost implementate treptat legi care, pe fondul crizei mondiale, au resetat legile naționale, procedurile financiare și documentele de tranzacție.
Ceea ce este important pentru subiectul nostru este că în America și în foarte multe alte țări care nu aveau suficienți bani ca să returneze împrumuturile contractate de la bancheri, guvernele au început de atunci să-şi folosească cetăţenii drept garanţie. Ca urmare, sistemul de identificare a cetățenilor pe baza unui tip anume de documente – foarte asemănător cu cel al documentelor de proprietate – a fost instituit rapid în toată lumea. De atunci toate certificatele de naştere, respectiv de căsătorie, au devenit practic… chitanţe de depozit. Nu întâmplător există similarităţi frapante între chitanţele de depozit şi certificatele de naştere. Ambele documente cuprind data eliberării, seria de identificare, numărul de înregistrare sau numărul de recepţie, o descriere a produsului, şi un informator autorizat care să înştiinţeze agenţia guvernamentală competentă.
Mai este util să observăm că o corporaţie este cunoscută şi sub numele de „persoană juridică”, în timp ce oamenii sunt numiți „persoane fizice”. Șmecheria este că certificatele de naștere au ajuns să fie asimilate ca fiind titluri de stat, adică sunt tranzacționate de stat și li se asociază o contravaloare în bani. Înregistrarea nașterii declanşează eliberarea unui titlu de credit care ajunge să reprezinte un „portofoliu” financiar pentru națiunea respectivă. Practic vorbind, valoarea nașterii noastre, a simplei noastre existenţe, devine o garanție în fața căreia statul în care te naşti achiziţionează credite. Mai multe detalii, explicații și exemple concrete despre legătura dintre numărul certificatului de naștere și piața bursieră găsiți pe site-ul Reality In-Sight.
Concluzie
Prin cuvintele lui Jordan Maxell putem contura o imagine de ansamblu: „Certificatul de naştere cu care Statul garantează împrumutul pe care îl face se referă la faptul că tu, şi noi toţi, ne angajăm să plătim datorii pe care nu le-am făcut niciodată. De aceea tu eşti mereu impozitat şi ţi se fură banii din buzunare pentru că în baza certificatului de naştere, statul a garantat că tu vei plăti aceste împrumuturi”.
Scopul acestui articol a fost acela de a oferi o nouă perspectivă, o provocare pentru reflecție și eventual pentru alte investigații. Pe de altă parte, nu îndemnăm pe nimeni să urmeze calea negării in corpore a legilor de funcționare a statului. Până vom ajunge la un nou sistem social, mult mai bun și mai onest, este necesar să folosim cu înțelepciune pârghiile celui prezent. Tocmai de aceea, recomandăm ca punctele de vedere prezentate în acest articol să fie privite și cu o doză sănătoasă de simț critic.
Citiți și:
NU este vorba despre bani! Pentru Ocultă, banii sunt doar un instrument de sărăcire, control şi exploatare
Pentru că EU pun taxa și tu doar pentru MINE muncești!
Reprezintă taxele un furt de proprietate în capitalism? Cu siguranță răspunsul este DA…
yogaesoteric
3 februarie 2019