Legea șocantă a vaccinării obligatorii, criticată pe site-ul Asociației Medicilor de Familie Mureș

„Nevaccinarea nu aduce primejdii grave în mod echivoc. Expune, dar nu constituie o cauză directă. Legea nu are valoare”


Obligativitatea vaccinării, posibilitatea ca rolul părinților să fie luat de stat, stârnește tot mai multe reacții adverse în societate.

După ce mai multe personalități, ONG-uri și părinți și-au exprimat nemulțumirile față de noul proiect de lege a vaccinării, vine și rândul medicilor să-și arate rezervele față de actul normativ pe care vrea să-l adopte Guvernul PSD.

Unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri români, Gabriel Diaconu, a scris un articol despre hibele pe care le prezintă noul proiect de lege a vaccinării, textul său fiind preluat de către site-ul Asociației Medicilor de Familie Mureș.

Acesta arată că niciodată nu ar trebui „prezumat” consimțământul părintelui în asemenea cazuri, iar prevederea din lege este ilogică.

„Consimțământul părintelui nu ar trebui niciodată «prezumat». Prezumția de consimțământ se aplică doar în situații vitale, în UPU, când pacientul vine într-o situație în care nu își poate exprima opțiunea și trebuie intervenit pentru salvarea vieții, sau când pleacă din UPU spre sala de operații, în comă indusă. E ilogic să spui că ai prezumat consimțământ și, dacă părintele refuză, poate fi acuzat de rele tratamente asupra minorului”, a scris Gabriel Diaconu pe amfms.ro.

Medicul arată că nevaccinarea în sine nu este o cauză directă a primejdiilor prin care poate trece un copil.
„Cuvântul folosit de legiuitor e «punerea în primejdie gravă» a victimei. Nevaccinarea nu aduce primejdii grave în mod echivoc. Expune, dar nu constituie o cauză directă. Agentul patogen e cauza primejdiei grave. Agentul patogen e ubicuu. Statul se poziționează inegal față de cetățean”, notează acesta.

Doctorul notează că simpla neprezentare a unui părinte la vaccinare – din orice motiv s-ar produce, nu-l transformă pe acesta în infractor. Mai mult, Gabriel Diaconu susține că statul nu va putea demonstra niciodată un caz de rele tratamente prin nevaccinare.

„Că un părinte, fie prin voință, fie din neputință, nu merge la doctor să vaccineze, nu devine infractor. Proiectul inițial cuprindea sancțiuni administrative, forma agreată de ministrul Voiculescu avea și ea un versant pozitiv, includea o formă de reabilitare a părintelui încât să ia decizia informat. Noul proiect formulează prolix, coercitiv, o strategie sortită din start eșecului.

Statul nu va putea niciodată să demonstreze măcar un caz de rele tratamente prin nevaccinare. Deci legea nu are valoare”, a adăugat autorul.

Foarte important, Gabriel Diaconu critică faptul că Ministerul Sănătății se implică în dezbaterea științifică privind vaccinurile, încercând să impună doar un anumit punct de vedere.

„Să îmi fie cu osebire. Nu e treaba MS să se bage în dezbaterea științifică, medicală, fie ea bine argumentată ori ba. Avem o profesie liberală, avem studii care lasă dovezile empirice să vorbească, dar nu suntem stăpânii adevărului.

Dacă un medic alege altă cale, dacă refuză să vaccineze pentru că preferă apa sfințită, frunza de varză sau lăptișorul de matcă face malpraxis. Nu e nevoie de dublă reglementare. Una e dezbaterea medicală, alta e actul medical. Iar relația cu media e liberă, cel mult poate atrage atenția colegiului medicilor, care poate merge până la ridicarea licenței de practică. Ce face legea vaccinării e să repete un adevăr anterior valabil”, a scris Diaconu.


Citiți și:

Argumente raţionale în sprijinul dreptului părinţilor de a refuza vaccinarea copiilor
Progresiștii au învelit vaccinarea cu forța sub forma «obligativității informării», o altă ticăloșie neconstituțională

 

yogaesoteric
15 mai 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More