Legenda despre apariţia Marii Puteri Cosmice Bhuvaneshwari în manifestare

 

Bhuvaneshwari este spaţiul în care se manifestă voinţa şi iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu. Într-adevăr, totdeauna sentimentul pur şi profund al unei iubiri sincere şi necondiţionate, manifestat chiar şi la nivel uman, conferă sentimentul de spaţiu şi libertate neîngrădită. Putem afirma chiar că, dacă iubirea nu creează senzaţia de spaţiu şi libertate celui sau celei asupra căreia se revarsă („sufocând” prin aceasta orice tendinţă de manifestare liberă şi spontană), ea nu reprezintă atunci o iubire divină, ci este doar expresia limitată a unei afecţiuni egoiste şi posesive, lipsită de maturitate spirituală. Se ştie faptul că o astfel de iubire egiostă conduce foarte repede fiinţa umană la o penibilă stare de suferinţă şi ataşament, mai ales atunci când ea se manifestă printr-o acerbă gelozie. Imensa iubire a lui Dumnezeu (expansionată în mod special prin intermediul lui Bhuvaneshwari) dă naştere dorinţei imense de a crea şi de a urmări apoi mirificul spectacol al Creaţiei. Din această perspectivă, Bhuvaneshwari creează lumile în care se manifestă puterea nesfârşită a iubirii divine. Acest joc divin (lila) este într-o continuă efervescenţă, deoarece spaţiul (akasha) reprezintă o energie potenţială infinită, care este mereu actualizată în nenumărate moduri şi forme de manifestare.

Legenda despre apariţia Marii Puteri Cosmice Bhuvaneshwari în manifestare spune că la Începuturi, doar Soarele (sub forma Creatorului întregului Univers) era stăpânul cerului. El era venerat şi adorat de toate fiinţele. Înţelepţii (rishis) au implorat măritul Soare (Surya) să creeze mai multe lumi, oferindu-i ca ofrandă soma, o plantă sacră (sau nectarul divin). Atunci, Surya a folosit Energia sa Supremă pentru a manifesta lumile (lokas sau bhuvanas). Astfel, această Energie Supremă a luat o formă proprie sub înfăţişarea plină de splendoare a Marii Puteri Cosmice Bhuvaneshwari, Guvernatoarea tuturor lumilor, sau Stăpâna celor trei lumi: Bhur, Bhuvar şi Svar sau cu alte cuvinte pământul sau planul fizic, atmosfera sau planul astral şi cerul sau planul ceresc. Se mai spune că această formă a Energiei Supreme Shakti a fost nemanifestată până în momentul creaţiei, de aceea Bhuvaneshwari este asociată în tradiţia yoghină cu lumea vizibilă, manifestată.

În alte scrieri, se vorbeşte despre Lokas (lumi) ca fiind diviziunile universului, diviziuni ce reprezintă lumile subtile aflate în corespondenţă cu nivelul de conştiinţă al fiinţelor care locuiesc în ele. În general este vorba de o diviziune în trei lumi fundamentale, Triloka, sau Cerul, Pământul şi Infernul, sau cu alte cuvinte lumea Divină, cea Medie şi cea Inferioară. O altă clasificare vorbeşte de cele şapte lumi superioare: Bhur Loka – Pământul; Bhuvar Loka – spaţiul dintre Pământ şi Soare, regiunea înţelepţilor; Svar Loka – Cerul lui Indra; Mahar Loka – locul marilor sfinţi; Jnana Loka – ţara fiilor lui Brahma; Tatar Loka – locuinţa celor din clasa Vairaja (a Vira-şilor) şi Satya Loka sau Brahma Loka – locul lui Brahma care odată atins generează eliberarea din ciclul renaşterilor. Acestor şapte lumi superioare le corespund şapte lumi inferioare, numite Patala. Şcolile filosofice Samhita şi Vedanta vorbesc şi ele despre opt Loka sau regiuni superioare şi inferioare: 1. Brahma Loka, lumea zeilor supremi; 2. Pitri Loka, regatul înţelepţilor; 3. Soma Loka, regatul lumii şi al planetelor; 4. Indra Loka, lumea zeităţilor inferioare; 5. Gandharva Loka, regatul spiritelor celeste; 6. Rakshasa Loka, regatul raksha-silor; 7. Zaksha Loka, regatul lui Zaksha;  8. Pisacha Loka, regatul demonilor şi al diavolilor.

Înapoi …            Continuare …

yogaesoteric

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More