Liderii mondiali deja au decis: Următorul pas sinistru în Inteligența Artificială este augmentarea oamenilor

 

Crezi că augmentarea umană va dura încă multe decenii? Te înșeli. Amarnic.

În luna februarie, liderii guvernamentali s-au întâlnit cu experți și inovatori înaintea summitului guvernului mondial de la Dubai. Scopul lor? Determinarea viitorului Inteligenței Artificiale (IA).

A fost un eveniment care a atras unele dintre cele mai mari nume din IA: reprezentanți ai IEEE (Institutul de Inginerie Electrică și Electronică), OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), ONU și AAAI (Asociația pentru Dezvoltarea Inteligenței Artificiale); managerii de la IBM Watson, Microsoft, Facebook, OpenAI, Nest, Drive.ai și Amazon AI; guvernatori din Italia, Franța, Estonia, Canada, Rusia, Singapore, Australia, Emiratele Arabe Unite și lista continuă.

Futurismul a obținut acces exclusiv la masa rotundă cu ușile închise organizată la Inițiativa AI din cadrul Societății Viitoare de la Școala de Guvernare Harvard Kennedy și de HE Omar bin Sultan Al Olama, ministrul de stat pentru Inteligența Artificială din Emiratele Arabe Unite.

Conferința a acoperit totul, de la cât timp va dura pentru a dezvolta o IA cu simțuri până la modul în care algoritmii invadează intimitatea noastră. În timpul uneia dintre cele mai interesante părți ale mesei rotunde, participanții au discutat modul imediat în care ar trebui să se utilizeze inteligența artificială în beneficiul omenirii.
Răspunsul grupului? Augmentarea oamenilor!

Augmentarea s-a început deja

La prima vedere, v-ar putea părea o afirmație îndrăzneață; cu toate acestea, folosim IA de mult timp. Nu credeți? Scoateți telefonul. Accesați Facebook sau orice altă platformă social media. Chiar dacă nu vă dați seama de aceasta, acolo vedeți IA ce sortează imagini, știri și anunțuri și care vă aduce toate lucrurile pe care doriți să le vedeți. Când introduceți cuvinte în motoarele de căutare, lucrurile funcționează în aceeași manieră – o IA se uită la cuvintele dvs. și vă aduce ceea ce căutați.

Și, desigur, acoperirea IA se extinde mult dincolo de lumea digitală. Luați, de exemplu, compania legală LawGeex, care utilizează algoritmi IA pentru a revizui automat contractele. Automatizarea birocrației a salvat cu siguranță banii clienților, iar beneficiul real pentru mulți avocați este economisirea timpului. Într-adevăr, așa cum a menționat un participant la sesiune, „nimeni nu a mers la școala de drept să taie și să înlocuiască părți ale unui document de reglementare”.

În mod similar, IA devine rapid o resursă în medicină, indiferent dacă este vorba de ajutor în sarcini administrative și la gestionarea documentației sau de asistarea unor tratamente sau chiar a procedurilor chirurgicale. De exemplu, FDA a aprobat recent un algoritm pentru prezicerea morții.

Toate acestea sunt exemple ale modului în care IA este deja utilizată – pentru a ne spori cunoștințele și abilitatea de a căuta și de a găsi răspunsuri, afirmă promotorii ei – transformându-ne modul în care lucrăm și chiar condițiile de viață. Evident, susținătorii IA zugrăvesc în culori roz viitorul și prezintă avantaje mirobolante pe care aceasta ni le-ar putea aduce, însă trec foarte ușor, cu inconștiență peste pericolele evidente pe care dezvoltarea excesivă a IA le prezintă, și care ar putea chiar să ne amenințe existența noastră ca specie. Nici aspectele etice nu constituie o prioritate pentru fanii IA. Ceea ce îi preocupă sunt obstacolele pe care o implementare accelerată a IA le-ar putea întâmpina.

În continuare vă oferim o mostră despre cum se prezintă viziunea promotorilor IA, exprimată într-un veritabil limbaj de lemn, care chiar și luat separat de ideile sinistre pe care le redă, ne dă fiori reci pe șira spinării cu privire la ceea ce ne rezervă viitorul. Și în cazul IA, ca și în cazul cipurilor RFID, pentru a păcăli oamenii se bate monedă pe comoditățile și avantajele pe care aceste dispozitive ni le-ar aduce.

Este timpul să accelerați

Când ne gândim la IA augmentând oamenii, ne gândim măreț, mințile noastre trecând direct la acele scenarii clasice de SF. Ne gândim la implanturile cerebrale care duc oamenii la următoarea fază a evoluției (!!!) sau la căștile care pot traduce un limbaj în timp real. Dar, în emoția și dorința noastră de a explora potențialul noilor tehnologii, adesea nu ne oprim să luăm în considerare calea oarecum sinuoasă care ne va duce acolo și pe care o urmăm în acest moment.

Deși este distractiv să luăm în considerare toate lucrurile fanteziste pe care sistemele IA avansate ni le-ar putea permite să le facem, nu putem ignora valoarea foarte reală a sistemelor aparent banale ale prezentului. Aceste sisteme IA, dacă s-ar realiza pe deplin, ne-ar putea elibera de multe ore pierdute și ne-ar permite să ne petrecem cu adevărat timpul îndeplinind sarcini pe care le considerăm valoroase.

Imaginați-vă că nu există cozi la casele de marcat, ori că vă depuneți impozitele în câteva secunde. Această viziune este posibilă, iar în lunile și anii care vin, liderii lumii intenționează să ne îndrepte mai repede spre acest drum. De-a lungul discuțiilor din Dubai, participanții au explorat următorii pași pe care guvernele trebuie să le întreprindă pentru a accelera progresul nostru pe această cale.

Grupul a remarcat că, înainte ca guvernele să poată începe să augmenteze viața umană – fie că este vorba de lentile de contact inteligente pentru a monitoriza nivelurile de glucoză, fie pentru a transforma funcționarii guvernamentali în IA – liderii lumii vor trebui să înțeleagă starea de fapt: „Principalul lucru pe care guvernele trebuie să îl facă în primul rând este să înțeleagă unde se află în această călătorie”, a menționat un observator.

În săptămânile și lunile care vor urma, națiunile din întreaga lume vor fi îndemnate să facă exact acest lucru. Odată ce națiunile vor înțelege unde se află, în mod ideal, își vor împărtăși experiența pentru a-i ajuta pe cei care sunt în urmă și pentru a învăța de la cei care sunt avansați. Cu o foaie de parcurs mai bună, națiunile vor fi gata să adopte IA în mod rapid.


Citiți și:

Să fie acesta primul pas către independenţa inteligenţei artificiale? Un nou program al Google creează la rândul lui inteligenţe artificiale

Inteligenţa artificială este pe cale să declanşeze schimbări în rău ce sunt dramatice. Avertismentul experţilor
 

yogaesoteric
9 mai 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More