Linia frontului în cel de-al Treilea Război Mondial devine tot mai clară
În prezent, devine evident că războaiele din Ucraina și din Orientul Mijlociu au potențialul de a deveni un singur mare conflict. Fronturile acestui conflict devin din ce în ce mai clare.
Încă din februarie 2022, adică de la escaladarea situației din Ucraina și de la primele pachete de sancțiuni ale Occidentului, am spus că suntem deja în fața celui de-al Treilea Război Mondial. Singurul aspect care lipsește este o confruntare directă între NATO și Rusia, pentru că niciuna dintre părți nu dorește un război nuclear. Dar Occidentul condus de SUA luptă împotriva Rusiei cu toate mijloacele economice, diplomatice, propagandistice și militare, în afară de desfășurarea propriilor soldați. Este un război al Occidentului împotriva Rusiei care nu se va încheia odată cu încetarea luptelor din Ucraina.
Conflictele din Ucraina și din Gaza nu sunt legate formal, dar liniile de front ale politicii internaționale converg din ce în ce mai mult în ambele conflicte, motiv pentru care au potențialul de a se contopi într-un singur conflict major. Așa cum s-a petrecut, de exemplu, în cel de-al Doilea Război Mondial, când conflictele din Europa și Asia au fuzionat într-un singur mare război mondial de la sfârșitul anului 1941.
Occidentul colectiv și Sudul global
În Ucraina, situația este destul de clară: Occidentul colectiv duce un război pe teritoriul Ucrainei împotriva Rusiei, care este susținută mai mult sau mai puțin oficial de China, Coreea de Nord și Iran. Sudul global ar dori să rămână neutru, dar este presat de Occident să aleagă o tabără. Și pentru că Rusia și China nu dictează altor țări ce „valori” sau sisteme politice și economice ar fi necesar să aibă și pentru că ambele țări, spre deosebire de Occident, nu duc o politică neocolonială, Sudul global tinde să favorizeze Rusia și nu Occidentul.
De altfel, chiar și șeful diplomației UE, Borrell, a înțeles acum aceasta, după cum a arătat un articol (1) pe care l-a scris recent. Borrell a recunoscut că epoca dominației occidentale s-a încheiat și că Occidentul pierde Sudul Global în favoarea Rusiei – motiv pentru care Europa caută în mod elocvent o strategie pentru a contracara tendința.
Războiul din Gaza are acum aproximativ aceleași linii de front. Occidentul condus de SUA susține Israelul, în timp ce multe țări din Sudul Global acuză Israelul de genocid împotriva palestinienilor. Iar standardele duble cinice ale Occidentului în Gaza împing Sudul Global mai departe în brațele Rusiei și Chinei.
Rusia și Israel
Relațiile dintre Israel și Rusia păreau să fie bune pentru o lungă perioadă de timp, în ciuda intereselor lor diferite în Siria, de exemplu. Dar, în culise, situația este probabil diferită în ultima vreme, întrucât Israelul este deranjat de buna relație a Rusiei cu Iranul, în timp ce Rusia, de exemplu, nu are nicio simpatie pentru bombardamentele ilegale israeliene asupra Siriei, aliatul Rusiei. Iar după începerea operațiunii rusești în Ucraina, au existat puține rapoarte despre contacte între Rusia și Israel.
La mijlocul lunii octombrie 2023, s-a raportat (2) că soldați israelieni luptau împotriva Rusiei în Ucraina. Dacă este adevărat, probabil că relația dintre Rusia și Israel a fost înghețată de ceva timp, chiar dacă niciuna dintre ele nu a arătat sau comunicat aceasta în mod public.
Situația s-a schimbat odată cu începerea războiului din Gaza și au existat abuzuri și ostilitate sălbatică față de Rusia din partea Israelului, întrucât guvernul rus a criticat de la început acțiunile brutale ale Israelului (3) și a cerut cu emfază soluția celor două state – în sfârșit. Rusia a fost în mod tradițional critică față de politica Israelului în raport cu palestinienii și tocmai pe această falie de interese politice a izbucnit disputa dintre Israel și Rusia în octombrie. Guvernul rus a criticat tot mai mult acțiunile Israelului împotriva palestinienilor (4).
Între timp, Israelul și Rusia au făcut schimb de insulte la ONU. Pe 21 februarie, Rusia a anunțat (5) că nu acceptă „logica Israelului pentru a justifica violențele din Gaza”, după care Israelul a echivalat Rusia cu Hamas, pe care o consideră o organizație teroristă. Rusia a echivalat apoi Israelul cu Ucraina – pe care o consideră nazistă – și a declarat că „Israelul și Ucraina duc un război împotriva umanității” (6). Relațiile dintre cele două state altădată prietene nu puteau fi mai proaste.
Țările combatante se apropie tot mai mult între ele
Faptul că Israelul a anunțat acum că va furniza pentru prima dată echipament militar Ucrainei (7) arată că ruptura dintre Rusia și Israel este foarte adâncă. La aceasta se adaugă buna cooperare a Rusiei cu Iranul, dușmanul de moarte al Israelului, și zvonurile potrivit cărora Iranul ar urma să furnizeze Rusiei drone și rachete.
La rândul lor, Houthis din Yemen au declarat război Israelului și, în ciuda protecției asigurată de navele NATO, yemeniții trag asupra navelor comerciale din Marea Roșie care au legături cu Israelul. Iar acum trag în mod activ și asupra navelor comerciale ale tuturor țărilor care bombardează Yemenul. Ei au doborât chiar și drone americane de milioane de dolari (8).
Așa că nu a fost o surpriză faptul că Rusia și Yemenul au convenit acum asupra vizitelor reciproce ale unor grupuri tehnice (9) pentru a discuta cooperarea în domeniul resurselor minerale. Cooperarea a fost anunțată de premierul și ministrul de Externe yemenit Ahmed Awad bin Mubarak în cadrul unei conferințe de presă, după discuțiile cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.
Se poate observa că țările implicate în conflicte se apropie tot mai mult. Chiar dacă, formal, conflictele nu au nimic de-a face unul cu celălalt, ele ar putea evolua într-un conflict major.
Deși Turcia este în mod oficial membră a NATO, și-a păstrat neutralitatea în conflictul din Ucraina. Pe de altă parte, Turcia este unul dintre cei mai vehemenți critici ai acțiunilor Israelului în Gaza, cerând ca cei responsabili de crime de război din Israel să fie condamnați de Curtea Penală Internațională (10). Iar asta nu face din Turcia o țară aliată a Occidentului, ci – dacă ar fi necesar să aleagă o tabără – ar trece probabil de partea Rusiei.
Bătălia pentru India
Dacă SUA urmează modelul ucrainean în Taiwan și îndeamnă Taiwanul să provoace China, conflictul s-ar putea extinde și în Asia. Peste asta se adaugă situația din ce în ce mai tensionată din peninsula coreeană.
Întrucât India are o rivalitate cu China și relații bune cu Taiwanul (11), o escaladare din cauza Taiwanului ar putea împinge India în brațele Occidentului condus de SUA.
India urmărește să își mențină neutralitatea și, de fapt, are relații excelente cu Rusia, care datează de la crearea statului indian după cel de-al Doilea Război Mondial. India s-a bazat aproape exclusiv pe armele rusești, dar de atunci a fost convinsă de SUA să își diversifice arsenalul. Dar nici India nu dorește o ruptură cu Rusia.
Cu toate acestea, dacă conflictele se intensifică și chiar se extind în Asia, India ar putea fi nevoită să aleagă o tabără. Iar întrebarea este care ar fi aceasta.
S-ar putea scrie mult mai mult despre subiect, dar cred că acum este clar că ne aflăm probabil încă la începutul celui de-al Treilea Război Mondial. Confruntările vor continua să se intensifice și, în cel mai bun caz, nu ne așteaptă decât vremuri tulburi.
Autor: Thomas Röper (Germania)
Note:
(1) https://www.eeas.europa.eu/eeas/munich-security-conference-four-tasks-eu%E2%80%99s-geopolitical-agenda_en
(2) https://www.anti-spiegel.ru/2023/haben-offizielle-israelische-soldaten-in-der-ukraine-gegen-russland-gekaempft/
(3) https://www.anti-spiegel.ru/2023/putin-ueber-den-krieg-in-israel-und-andere-internationale-themen/
(4) https://www.anti-spiegel.ru/2024/lawrow-erklaert-russlands-position-zu-den-konflikten-im-nahen-osten/
(5) https://www.anti-spiegel.ru/2024/russland-akzeptiert-israels-logik-zur-rechtfertigung-der-gewalt-im-gazastreifen-nicht/
(6) https://www.anti-spiegel.ru/2024/die-russische-vertretung-bei-der-uno-hat-erklaert-dass-israel-und-die-ukraine-einen-kampf-gegen-die-menschheit-fuehren/
(7) https://www.anti-spiegel.ru/2024/israel-will-der-ukraine-erstmals-offiziell-militaerische-ausruestung-schicken/
(8) https://www.spiegel.de/ausland/jemen-abschuss-einer-mq-9-reaper-luftabwehr-der-huthis-wird-zur-gefahr-a-67c707d2-480e-494b-9007-eb978bb686c7
(9) https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/20095273
(10) https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/20095597
(11) https://de.rt.com/asien/197536-wie-wuerde-indien-im-falle/
Citiți și:
Panica în rândul „elitelor” din UE, se ascunde pericolul unui al treilea război mondial
De ce filantropii de la Davos vor în continuare război
yogaesoteric
18 martie 2024