Lista neagră de la DNA – Citiţi inventarul revoltător al achitărilor încasate de DNA în primele 5 luni ale anului

95 de inculpaţi au fost achitaţi în instanţă. Procurorii DNA au ajuns pericol pentru siguranţa naţională prin amatorismul şi abuzurile demonstrate de judecători


Lumea Justiției a cerut DIICOT să intervină pentru a verifica dacă trimiterile nejustificate în judecată au fost opera unui grup de crimă organizată care a urmărit să lovească în politicieni, aleşi locali, magistraţi şi oameni de afaceri

Iată o situaţie care ar trebui să îi alarmeze atât pe şefii Justiţiei, cât şi pe liderii politici care conduc astăzi România, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis. Parchetul condus de Laura Kovesi a scăpat de sub orice fel de control, iar procurorii DNA au ajuns să fie pericol pentru siguranţa naţională. Spunem asta din cauza amatorismului şi abuzurilor care sunt comise de DNA şi care sunt demonstrate în instanţă. Cifrele parchetului anticorupţie pe primele 5 luni ale anului 2017 sunt de-a dreptul îngrijorătoare, şi arată că lupta anticorupţie nu este altceva decât un simulacru, un pretext pentru a executa oameni nevinovaţi care sunt trimişi în judecată sau reţinuţi de procurori. Iar când vorbim despre oameni nevinovaţi, ne referim atât la politicieni de la cel mai înalt nivel, la aleşi locali, magistraţi, avocaţi, funcţionari publici, oameni de afaceri, dar şi la simpli cetăţeni cărora li se fabrică dosare doar din cauza unor vendete locale şi doar pentru a da bine la bilanţul festiv pe care parchetul lui Kovesi îl organizează an de an. Tocmai de aceea, DIICOT trebuie să intervină şi să declanşeze de urgenţă o anchetă pentru a verifica posibila existenţă la DNA a unui grup de crimă organizată.

Lumeajustitiei.ro a dezvăluit date ţinute la secret de către parchetul lui Kovesi. Căci DNA se laudă pe pagina de internet cu condamnările pe care le obţine în instanţe, dar nu face nicio precizare despre achitările pe care le încasează. Iar acestea nu sunt deloc puţine.

De la începutul acestui an, mai exact începând cu 31 ianuarie 2017 şi până la începutul lunii iunie, DNA a suferit nu mai puţin de 95 de achitări definitive sau în prima instanţă. Este o cifră înaintată pe baza dosarelor DNA în care se ştie că s-au pronunţat soluţii, însă este foarte posibil ca numărul achitărilor să fie mai mare, să existe şi alte cauze în care judecătorii au desfiinţat acuzaţiile procurorilor, dar despre care încă nu se cunoaște. Totodată, mai există dosare în care soluţiile au fost atât de condamnare cât şi de achitare, precum cel al fostului şef al Parchetului Judecătoriei Beiuş, Ioan Gligor Sabău, achitat pentru 17 pretinse infracţiuni şi condamnat pentru 2 presupuse infracţiuni.

De asemenea, este foarte probabil ca achitările pronunţate în prima instanţă să rămână definitive după apel, mai ales în cazul celor dispuse pe motiv că „nu există probe” sau „fapta nu există”. Ca să nu mai vorbim despre dosarele de abuz în serviciu, în care s-au dat achitări în prima instanţă în baza Deciziei CCR 405/2016 şi în care este evident că soluţia se va păstra şi în apel.

Ca să facem o comparaţie, în anul 2016, achitările definitive ale DNA au fost de 134. Astfel, dacă ritmul din primele cinci luni va continua, în mod sigur în 2018 Laura Kovesi, dacă se va mai afla în fruntea DNA, va prezenta o rată record de achitări.

Prezentăm în continuare lista achitărilor încasate de DNA în perioada 31 ianuarie 2017 – 7 iunie 2017:

31 ianuarie 2017 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus achitarea fostului deputat PNL Ludovic Orban. Hotărârea a fost pronunţată în dosarul în care procuroarea DNA Claudia Roşu (plecată între timp la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti) l-a trimis în judecată pe Orban pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Soluţia de achitare a fost dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. b teza I din Codul de procedură penală – „fapta nu este prevăzută de legea penală”.
Sentinţa nu este definitivă.

22 februarie 2017 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus achitarea a 29 de inculpaţi într-un dosar de abuz în serviciu. Sentinţa judecătorilor Dan Marius Foitoş, Rodica Aida Popa şi Ionuţ Matei a fost luată în baza art. 16 alin. (1) lit. b teza I din Codul de procedură penală – „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

6 martie 2017 – Tribunalul Alba a hotărât achitarea a nu mai puţin de 27 de inculpaţi trimişi în judecată pentru pretinse infracţiuni de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani. Achitările au fost dispuse în baza art. 16 alin. (1) lit. b teza I din Codul de procedură penală – „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

23 martie 2017 – Curtea de Apel Galaţi l-a achitat pe comisarul de poliţie Mircea Rusu, fost şef al Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci, pentru abuz în serviciu, în baza art. 16 alin. (1) lit. b teza I din Codul de procedură penală – „fapta nu este prevăzută de legea penală”. În acelaşi dosar, Curtea de Apel Galaţi a menţinut achitarea dispusă încă de la fond în cazul altor 3 poliţişti.
Achitarea este definitivă.

31 martie 2017 – Curtea de Apel Iaşi a dispus achitarea notarului Mihai Suleap, trimis în judecată pentru un pretins abuz în serviciu. Sentinţa a fost luată în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală – „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

4 aprilie 2017 – Tribunalul Arad a hotărât achitarea fostului primar al localităţii Vinga, Lucian Viorel Stoicu, acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi fals în declaraţii. Pentru primele două pretinse infracţiuni, sentinţa a fost dispusă în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală – „fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”, iar în cazul celei de-a treia infracţiuni în baza art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală – „fapta nu există”.

4 aprilie 2017 – Tribunalul Constanţa a dispus achitarea a cinci inculpaţi trimişi în judecată pentru presupuse infracţiuni de mită. Instanţa a hotărât achitarea celor cinci inculpaţi în baza art. 16 alin. (1) lit. c) – „nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”.

10 aprilie 2017 – Tribunalul Suceava l-a achitat pe vameşul Dumitru Nicolaica, acuzat de luare de mită, pe motiv că ar fi primit o sacoşă cu alimente. Achitarea a fost dată în baza art. 16 alin. (1) lit. a) – „fapta nu există”.

19 aprilie 2017 – Judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia au decis achitarea fostului primar al municipiului Bacău Romeo Stavarache pentru infracţiunea de tentativă la abuz în serviciu. Achitare s-a dat şi în cazul altor doi inculpaţi, pentru acuzaţii de tentativă la abuz în serviciu şi uz de fals. Soluţiile au fost pronunţate în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală – „fapta nu este prevăzută de legea penală” şi în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza ÎI din Codul de procedura penală – „fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.
Decizia este definitivă.

25 aprilie 2017 – Tribunalul Bihor a dispus achitarea comisarului şef Gheorghe Sava pentru toate cele cinci pretinse fapte de abuz în serviciu şi pentru pretinsa faptă de fals intelectual. Achitările au fost date în baza art. 16 alin. (1) lit. a din Codul de procedură penală – „fapta nu există”, şi în baza art. 16 alin. (1) lit. b din Codul de procedură penală – „fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.

13 aprilie 2017 – Curtea de Apel Bucureşti a decis achitarea expertelor Ileana Roxana Cernea şi Elena Valentina Muşuroiu. Cernea fusese trimisă în judecată pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi fals intelectual, iar Muşuroiu pentru complicitate la favorizarea făptuitorului şi complicitate la abuz în serviciu. Decizia a fost luată în baza art. 16 alin. (1) lit. b din Codul de procedură penală – „fapta nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”. Pe acelaşi temei, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut achitarea expertului Liviu Macovei, acuzat de complicitate la abuz în serviciu, care fusese achitat încă de la fond.
Decizia este definitivă.

8 mai 2017 – Tribunalul Prahova a hotărât achitarea primarului Iulian Popa, din comună Secăria, trimis în judecată pentru instigare la infracţiunea continuată de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, şi instigare la infracţiunea continuată de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave. Soluţia a fost dată în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală – „fapta nu există”. Un al doilea inculpat, Romulus Măncilă, a fost achitat în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală – „fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.

10 mai 2017 – Tribunalul Bihor l-a achitat pe George-Horia Fărăianu, consilier personal al primarului comunei Holod, trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Temeiul achitării a fost, pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, art. 16 alin. (1) li. a) Cod procedura penală – „fapta nu există”, iar pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată art. 16 alin. (1) lit. b teza I Cod de procedură penală – „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

17 mai 2017 – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a achitat pe soţii Ioan şi Daniela Sava, trimişi în judecată pentru şantaj. Decizia a fost dată în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, potrivit căruia „fapta nu este prevăzută de legea penală”.
Decizia este definitivă.

26 mai 2017 – Tribunalul Bucureşti a dispus achitarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, Vasile Silvian Ciupercă, şi a altor 10 inculpaţi. Achitările au fost dispuse în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală – „fapta nu există”, precum şi în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

31 mai 2017 – Curtea de Apel Oradea a hotărât achitarea procurului Adriana Ardelean de la Parchetul Judecătoriei Beiuş, acuzată de abuz în serviciu. Achitarea s-a dat în baza art.16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală – „fapta nu este prevăzută de legea penală”. În acelaşi dosar, un alt inculpat, Mihai Lupaş, a fost achitat pentru infracţiunea de influenţare a declaraţiilor, tot în temeiul art.16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală – „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

7 iunie 2017 – Curtea de Apel Oradea l-a achitat pe comisarul Virgil Popa, din cadrul Gărzii Financiare Bihor, pentru trafic de influenţă. Popa a fost achitat în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c din Codul de procedură penală – „nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”.
Decizia este definitivă.

Citiţi şi:
DNA face o anchetă halucinantă după înregistrările cu Kovesi. Procurorii îi caută pe colegii care au turnat
Rechizitoriu împotriva SRI – DNA
Justiția este grav lovită de sindromul Kovesi

yogaesoteric
23 octombrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More