Lockdown-urile și măsurile autorităților din timpul pandemiei au dus la închiderea a peste 12.000 de magazine, majoritatea mici. În schimb, retailerii au cunoscut un boom

Numărul magazinelor mici, sub 120 de mp, a scăzut cu 10,1%, la finalul anului 2021, față de aceeași perioadă a lui 2019, relevă datele Institutului Național de Statistică, citate de B1TV.

În cifre, anii de pandemie au dus la închiderea a 12.000 de magazine în toată țară, relevă sursa citată. Scăderea se poate observa și în raportul dintre marile și micile magazine. Dacă în 2019, micile magazine reprezentau 92,7% din total, acum procentul acestora este 91%.

Așa cum era de așteptat, măsurile luate de autorități din pandemie au lovit în micul comerciant și au favorizat marii retaileri. Ne amintim că în acea perioadă, autoritățile au închis toate magazinele, piețele și târgurile, cu excepția retailerilor. De asemenea, autoritățile au promovat masiv plata cu cardul, motivând ‒ fără nicio dovadă ‒ că banii numerar ar favoriza transmiterea virusului.

Suspiciunile s-au confirmat anul trecut, când coaliția PSD-PNL a inițiat și adoptat ‒ la Senat ‒ un proiect de lege care obligă comercianții să pună la dispoziție terminale de plată și toți angajatorii să plătească salariile numai pe card.

Aceste măsuri favorizează marile corporații, iar acest aspect se vede și în cifre. Conform datelor INS, retailerii au beneficiat de măsurile din ultimii doi ani: pe segmentul 400-999 metri pătrați, în 2021 creșterea față de 2019 a fost de 37,2%, dar și în zona 10.000 mp, unde numărul magazinelor a crescut cu 19,7%. Printre brandurile care au magazine de până în 1.000 de mp se numără Deichmann sau CCC, în timp ce peste 10.000 de mp regăsim unități ca Homelux.

Magazine moderne de aproximativ 100 de mp sunt Shop&Go, operate în franciză de Ahold Delhaize, proprietarul lanțului Mega Image, iar cele de 5-9.000 de mp sunt precum unele unități Kaufland sau Auchan.

Apropo de Auchan, retailerul francez a anunțat că renunță la casierii, urmând ca angajații care operau casele de marcat să devină „consilieri”. Ulterior, probabil va urma concedierea.

Citiți și:
Lockdown-urile și măștile i-au afectat pe copiii noștri mai grav decât credem
Oxford 2024: Încep lockdown-urile climatice ‒ Veți fi urmăriți și blocați în suburbia dumneavoastră și veți fi fericiți cu aceasta

 

yogaesoteric
9 mai 2023

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More