Lord Rothschild: Noua Ordine Mondială este în pericol

 

În ultimii patru ani, au apărut avertizări neaşteptate din partea unui membru al uneia dintre cele mai legendare familii din domeniul finanţelor: Lordul Jacob Rothschild.

În cadrul raportului RIT Capital Partners2014, citat de Zero Hedge, vlăstarul familiei Rothschild a avertizat că acum este „situaţia geopolitică cea mai periculoasă de la perioada celui de-al Doilea Război Mondial”. Un an mai târziu, Jacob Rothschild a avertizat din nou cu privire la rezultatul „a ceea ce cu siguranţă este cel mai mare experiment în politica monetară din istoria lumii”, iar apoi, în august 2017, el a avertizat că „preţurile acţiunilor au crescut în multe cazuri la niveluri fără precedent într-un moment în care creşterea economică nu este în niciun caz asigurată”.

Lordul Rothschild nu se aştepta că acţiunile vor continua să crească, dar în legătură cu acest aspect, a făcut un alt avertisment pe care piaţa l-a ignorat până acum: „Perioada de acomodare monetară se apropie de sfârşit. Problemele geopolitice rămân larg răspândite şi se dovedesc din ce în ce mai greu de rezolvat”.

Dar să ne întoarcem la situaţia actuală, când, într-un comentariu al RIT Capital Partners din a doua jumătate a anului 2018, Lordul Rothschild a făcut ultimul avertisment. De data aceasta el s-a concentrat asupra sistemului economic global stabilit după cel de-al Doilea Război Mondial, despre care crede că este acum în pericol.

Bancherul a subliniat că războiul comercial americano-chinez şi criza zonei euro sunt principalele probleme care pun în pericol ordinea economică precum şi lipsa unei „abordări comune” – o referire la subminarea treptată a globalizării în urma acţiunilor lui Trump – care a făcut „cooperarea mult mai dificilă”:
„În timpul incidentelor din 9/11 şi în timpul crizei financiare din 2008, puterile lumii au avut împreună o abordare comună. Cooperarea de astăzi se dovedeşte mult mai dificilă. Acest aspect pune în pericol ordinea economică şi de securitate postbelică.”

Nu era clar dacă Rothschild se referea la standardul postbelic care a apărut odată ce Federal Rezerve a decuplat dolarul de aur şi apoi a stabilit un preţ pentru metalul preţios – o legătură destul de slabă distrusă ulterior de Nixon, care a eliminat complet sprijinirea dolarului în aur în SUA – sau de supremaţia dolarului care a apărut ca monedă de rezervă mondială după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Însă, ori de câte ori unul dintre cei care au profitat din plin de „ordinea mondială postbelică” avertizează că aceasta ar putea fi pe ultima sută de metri, este momentul să ne facem griji.

Cum se poziţionează Rothschild odată cu creşterea riscurilor globale? Lordul scrie că „în aceste circumstanţe, politica noastră este să ne menţinem o expunere limitată la acţiunile cotate la bursă şi să încheiem noi angajamente cu mare prudenţă”. Într-adevăr, în prima jumătate a anului 2018, RIT a avut o cotă netă de expunere de doar 47% – un nivel istoric scăzut. Motivul: celebra familie bancară este preocupată de faptul că ciclul bullish de 10 ani şi entuziasmul pieţei s-ar putea termina în cele din urmă. Ciclul este în al zecelea an pozitiv [de obicei ţine 7 sau 8 ani, n.r.], cel mai lung înregistrat. Acum vedem că apar unele zone de creştere mai slabă, într-adevăr, iar FMI a prezis o încetinire.

În timp ce Rothschild a remarcat că „multe dintre economiile lumii au beneficiat de o accelerare mare, care nu a mai fost observată de la criza financiară din 2008, cu un număr de 120 de ţări care au înregistrat o creştere mai puternică anul trecut [2017, n.r.]”, el a avertizat, de asemenea, că nu este un moment potrivit să ne asumăm riscuri. „Valorile actuale ale pieţei bursiere rămân ridicate în raport cu standardele istorice, crescute de anii cu rate ale dobânzii scăzute şi de politică de relaxare cantitativă care se apropie de sfârşit.”

Un risc potenţial este Europa, unde nivelurile datoriei au atins niveluri „potenţial distructive”: „Problemele cu care se confruntă zona euro sunt îngrijorătoare – atât politice, cât şi economice – având în vedere nivelurile potenţial distructive ale datoriei în mai multe ţări.”

Există, de asemenea, ameninţarea ca războiul comercial global să escaladeze substanţial pornind de aici, iar stocurile chineze stau mărturie: „Probabilitatea războaielor comerciale a sporit tensiunea, iar impactul asupra acţiunilor a fost însemnat, de exemplu, la începutul lunii iulie 2018, indicele compozit Shanghai a scăzut cu aproape 22% faţă de vârful din ianuarie 2018”.

Rothschild a reiterat, de asemenea, avertizarea venită din partea şefului Băncii Centrale Indiene, care arăta că scăderea lichidităţii dolarului la nivel mondial afectează pieţele emergente:
„Este posibil ca problemele să continue pe pieţele emergente, amplificate de creşterea ratelor dobânzilor şi de politica monetară a Fed-ului american, care a drenat lichiditatea globală în dolari. Am văzut deja impactul asupra monedelor turce şi argentiniene.”

În sfârşit, Rothschild rămâne „îngrijorat de problemele geopolitice, inclusiv de Brexit, Coreea de Nord şi Orientul Mijlociu, într-un moment în care populismul se răspândeşte la nivel global”.

Citiți și:

Clanul așa-zișilor «ILUMINAȚI» Rothschild. Stăpânii pe care n-o să-i întâlneşti niciodată

Kalergi a fondat Paneuropa cu banii evreilor Rothschild şi Warburg. Cum zice el că va arăta rasa europeană şi cine o va conduce?

 

yogaesoteric
12 martie 2019

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More