Lovitură de la UE. Călătoriile, doar cu certificatul digital de sănătate

Consiliul European a adoptat, în luna iunie, o recomandare pentru statele UE de a nu se deconecta, la 30 iunie, de la rețeaua certificatelor digitale covid, deoarece, de la anul, se va implementa rețeaua globală de certificare a sănătății digitale a OMS. Aceasta va fi necesară pentru alte boli în afara covid sau pentru alte utilizări în contextul sănătății, a arătat Consiliul European.

Consiliul European a făcut primul pas concret spre un certificat global de sănătate digital, prin adoptarea unei recomandări pentru a asigura tranziția fără probleme a sistemului de certificare covid-19 la noua rețea globală.

Recomandarea încurajează statele membre să se alăture, să urmeze și să participe la dezvoltarea ulterioară a rețelei globale de certificare a sănătății digitale a OMS. Până când statele membre sunt conectate la acesta și în perioada până la sfârșitul anului, acestea sunt încurajate să rămână conectate la EU Gateway (infrastructura digitală existentă a UE pentru verificarea certificatelor). Rețeaua globală de certificare digitală a sănătății a OMS va integra tehnologia dezvoltată în certificatele digitale covid din UE. Statele membre sunt încurajate să se conecteze la rețeaua globală de certificare digitală a sănătății care este înființată de OMS. Cu toate acestea, este la latitudinea statelor membre să decidă dacă și când se conectează la acesta”, a transmis Consiliul European.

Potrivit instituției, odată conectate la rețea, statele membre sunt încurajate să emită și să accepte certificate covid-19 compatibile cu cerințele rețelei, în special în cazul unei urgențe de sănătate publică declarate de interes internațional, și să urmărească și să participe la dezvoltarea ulterioară a rețelei globale de certificare digitală a sănătății OMS, cum ar fi posibila extindere la alte boli înafară de covid-19 sau alte utilizări în contextul sănătății. Totodată, Consiliul European a cerut statelor membre să rămână conectate la EU Gateway și să continue să emită certificate identice cu certificatul digital UE covid chiar și după 30 iunie 2023.

Se apropie acordul OMS

La 1 decembrie 2021, cei 194 de membri ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au ajuns la un consens pentru a demara procesul de elaborare și negociere a unei convenții, a unui acord sau a unui alt instrument internațional în temeiul Constituției Organizației Mondiale a Sănătății pentru a consolida prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de pandemie. Consiliul European susține că un acord internațional privind prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de pandemie adoptat în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) ar permite țărilor din întreaga lume să consolideze capacitățile și reziliența la nivel național, regional și mondial în raport cu viitoarele pandemii.

Acordul ar asigura un angajament politic sporit, susținut și pe termen lung la nivelul șefilor de stat sau de guvern din întreaga lume, ar defini procese și sarcini clare, ar spori sprijinul pe termen lung din partea sectorului public și a celui privat la toate nivelurile și ar promova integrarea aspectelor legate de sănătate în toate domeniile de politică relevante”, consideră Consiliul European.

Din nou, vaccinurile

Un acord internațional ar pune accentul pe detectarea timpurie și prevenirea pandemiilor, reziliența față de pandemiile viitoare, răspunsul la orice pandemie viitoare, în special prin asigurarea unui acces universal și echitabil la soluții medicale, cum ar fi vaccinurile, medicamentele și metodele de diagnosticare, mai arată Consiliul European. Potrivit instituției, acordul ar crea un cadru internațional mai solid în materie de sănătate, în care OMS să fie autoritatea de coordonare în materie de sănătate la nivel mondial, și o abordare de tip „O singură sănătate”, care stabilește conexiuni între sănătatea oamenilor, a animalelor și a planetei noastre.

Mai precis, un astfel de instrument poate consolida cooperarea internațională într-o serie de domenii prioritare, cum ar fi supravegherea, alertele și răspunsul, dar și, la modul general, încrederea în sistemul internațional de sănătate”, a mai precizat Consiliul European.

Totodată, acesta prezintă drept avantaj introducerea mai multor niveluri de alertă care să corespundă gradului de amenințare la adresa sănătății, care ar îmbunătăți acuratețea comunicării cu privire la amenințările pentru sănătatea publică și ar spori transparența și legitimitatea măsurilor restrictive sau legate de sănătate, susține instituția europeană.

Citiți și:
Portofelul digital va fi înlocuit de tatuajul digital. Bill Gates profețește că telefoanele smart vor fi înlocuite de un tatuaj electronic, produs de Chaotic Moon
Scamatoria digitală

 

yogaesoteric
31 iulie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More