Între tăcere și speculații: Reconcilierea dintre Egipt și Iran

Pe fondul activității diplomatice regionale în curs, piesa majoră lipsă din puzzle-ul diplomatic este normalizarea relațiilor dintre Cairo și Teheran. Pot aceste state să pună deoparte diferențe, să pună capăt deceniilor de tensiuni și să scrie un nou capitol în relațiile dintre Asia de Vest și Africa de Nord?

La patruzeci și patru de ani de la ruperea relațiilor, pe fondul unei creșteri a activităților diplomatice în regiune, Egiptul și Iranul fac în sfârșit pași precauți spre a se apropia. De zeci de ani, cele două țări au urmat căi divergente în politica externă.

Cu toate acestea, există optimism, dovadă fiind evoluțiile recente din Asia de Vest, în urma cărora state cu politici și viziuni divergente până de curând au un numitor comun.

Aceste evoluții includ apropierea dintre Arabia Saudită și Iran, intermediată de Beijing, revenirea Siriei în Liga Arabă, reluarea comunicării dinspre Riad spre Damasc, dezghețul relațiilor Turciei cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Egiptul, pe lângă începerea discuțiilor directe ale lumii arabe cu guvernul Ansarallah din Yemen.

„Tăcerea dinspre Egipt este o poziție”

Perspectiva unei apropieri între Iran și Egipt a stârnit poziții și comentarii diferite din partea celor două națiuni. Teheranul și-a exprimat în mod deschis intenția de a repara legăturile cu Cairo, încă de la cele mai înalte niveluri de autoritate.

În schimb, tăcerea Egiptului a fost asurzitoare, la propriu. La mijlocul lunii mai a acestui an, presa egipteană a citat o sursă care spunea: „Tăcerea oficială continuă din Egipt este o poziție”. Această tăcere fermă a guvernului egiptean a fost asumată raportat la poziția Egiptului față de Turcia.

În cele din urmă tăcerea a fost întreruptă când președintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan și-au dat mâna în mod neașteptat la Doha, în timpul Cupei Mondiale FIFA din Qatar.

Acest gest surprinzător a ridicat întrebarea: „Ar putea fi și o strângere de mână irano-egipteană la orizont?”

Peisajul diplomatic pare să se modifice, să lăsăm speculațiile și optimismul cu privire la o potențială reconciliere între aceste două state regionale geostrategice.

La 14 mai, Fada Hossein Maleki, membru al Comitetului pentru Securitate Națională și Politică Externă a Parlamentului Iranian, a dezvăluit că negocierile dintre Iran și Egipt sunt în curs de desfășurare în Irak, cu intenția de restabilire a relațiilor diplomatice prin redeschiderea de ambasade.

Dar cel mai important anunț iranian a fost făcut chiar de liderul suprem al Republicii Islamice Ali Khamenei, care a salutat restabilirea relațiilor cu Egiptul în timpul întâlnirilor sale din 29 mai cu sultanul Omanului, Haitham bin Tariq, cunoscut ca mediator regional tradițional.

Shadi Ibrahim, cercetător în Relații Internaționale și Studii de Securitate la Universitatea din Istanbul, informează The Cradle că diferențele Teheran și Cairo diferă de disputele egipto-turce, problemele cu Iranul „fiind în primul rând externe și nu interne, spre deosebire de Ankara, care este un concurent pentru influență și bogăție în regiune.”

Potrivit lui Ibrahim, apropierea egipteano-iraniană nu a fost inițial pe agenda Cairo din cauza acestor motive externe care datează de la revoluția iraniană din 1979, moment în care lumea arabă a izolat Iranul. Cu toate acestea, văzând capitalele arabe din Golful Persic cum repară rând pe rând legăturile cu Teheranul într-o viteză vertiginoasă, procesul de reconciliere cu Egiptul începe să prindă contur.

O istorie în alternanțe stringente

Din punct de vedere istoric, relația dintre Egipt și Iran a cunoscut faze alternative de alianță strânsă și ostilitate intensă. O conexiune între cele două state regionale s-a consolidat în 1939, când prințul moștenitor iranian Mohammad Reza Pahlavi s-a căsătorit cu Prințesa Fawzia, fiica regelui Fuad I al Egiptului și Sudanului. Cu toate acestea, divorțul lor ulterior din 1945 a dus la o criză între cele două națiuni când fratele ei, regele Farouk al Egiptului, a insistat asupra divorțului și a refuzat întoarcerea Prințesei Fawzia din Iran.

Pe măsură ce relațiile s-au dezghețat, Revoluția Ofițerilor Liberi l-a răsturnat pe regele Farouk în iulie 1952, iar Egiptul a ridicat steagul naționalismului arab și al confruntării împotriva Israelului. Având în vedere recunoașterea Israelului de către Iranul pre-revoluționar în 1960, relațiile s-au deteriorat din nou și au rămas neliniști până la moartea președintelui egiptean Gamal Abdel Nasser în 1970.

Sub conducerea succesorului lui Nasser, președintele Anwar Sadat, Egiptul și Iranul au cunoscut o renaștere a colaborării. Cu toate acestea, Revoluția Islamică din Iran din 1979, condusă de ayatollahul Ruhollah Khomeini, a zdruncinat acest progres prin răsturnarea șahului pro-occidental și pro-israelian iranian, care ulterior și-a căutat refugiu în Egipt, unde a rămas până la moartea sa în 1980.

Revoluția Iranului a stat în opoziție ostilă față de statul de ocupație sionist din momentul în care Egiptul a finalizat tratatul de pace de la Camp David cu Tel Aviv-ul. Aceleași motive care l-au determinat pe Abdel Nasser să rupă legăturile cu Iranul în 1960 au avut ecou, cu o simetrie perfectă, în decizia lui Khomeini de a face la fel cu Egiptul în 1979.

Deceniile de relații înghețate dintre Egipt și Iran au început în sfârșit să se încălzească o dată cu revolta din ianuarie 2011, care l-a răsturnat pe președintele Hosni Mubarak. Într-un pas semnificativ, președintele egiptean Mohamed Morsi a vizitat Teheranul în aprilie 2012, marcând prima vizită a unui președinte egiptean în Iran în trei decenii.

Aceasta a fost urmată de vizita președintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad la Cairo în februarie 2013, semnând un nou capitol în relația lor și anunțul redeschiderii ambasadei.

Cu toate acestea, lovitura de stat ulterioară condusă de Sisi și susținută de Arabia Saudită și de Emiratele Arabe Unite împotriva lui Morsi și a guvernului său dominat de Frăția Musulmană din iulie a aceluiași an a oprit progresul relațiilor cu Teheranul, deși cu un nivel redus de ostilitate. Egiptul, de atunci, a adoptat o strategie de „nici ostilitate, nici prietenie”.

Politica regională de după Acordurile de la Camp David

De la semnarea din 1978 a Acordurilor de la Camp David, Cairo s-a aliniat la politica SUA împotriva Iranului. Orice modificare în relațiile dintre cele două state regionale astăzi „vine în contextul polarizării bilaterale și al competiției între puterile regionale”, a declarat analistul politic Abd al-Rahman Adel pentru The Cradle.

În ultimii ani, statutul Egiptului s-a diminuat în lumina schimbărilor regionale, care au modificat raportul de putere favorizând regimurile puternice și bogate din Golful Persic. Acest fapt a transformat Cairo dintr-o „putere activă” într-un „stat afiliat noilor forțe din regiune”.

În această perioadă, polarizarea între statele arabe din Golful Persic și Iran, precum și între statele din Golf, a aprins diverse tulburări și conflicte.

Un Egipt tensionat din punct de vedere economic, bazat pe amploarea Golfului, a poziționat o alianță de încredere în lupta sa geopolitică împotriva Iranului, urmărind să obțină un sentiment de echilibru, în special în Yemen. Dar odată cu trecerea timpului, „aceste țări au descoperit că rolul Egiptului a fost modest și participarea sa extrem de limitată, contrar așteptărilor partenerilor unei conjuncturi care s-a dizolvat treptat”, explică Ibrahim pentru The Cradle. Ca urmare, ajutorul acordat Egiptului din Golf a fost redus drastic.

Impactul normalizării relației dintre Arabia Saudită și Iran

Apariția noilor puteri globale precum Rusia și China coincide cu scăderea statutului SUA în Asia de Vest și cu mutarea atenției Washingtonului către războiul din Ucraina și a zonei strategice din proximitatea Chinei. Apoi, în martie, a avut loc o dezvoltare semnificativă cu implicații pentru relațiile egipto-iraniene.

Teheranul și Riadul au convenit să-și normalizeze relațiile la Beijing, China, după șapte ani de înstrăinare. Acest fapt a servit drept undă verde pentru țările din regiunea mai largă, inclusiv Egipt, pentru a se angaja în dialoguri cu Iranul. Înainte de aceasta, în august 2022, Kuweit și Emiratele Arabe Unite au convenit să-și restabilească relații diplomatice depline cu Republica Islamică.

În februarie anul trecut, Ministrul Iranian de Externe Hossein Amir-Abdollahian a anunțat că s-a deschis o nouă pagină în relațiile Iranului cu țările din regiune, spunând „mâna noastră este deschisă vecinilor noștri” și subliniind că „întărirea relațiilor cu vecinii, mai cu seamă în țările arabe, este o prioritate cheie în politica iraniană”.

În mai, Amir-Abdollahian și-a exprimat speranța că Teheranul și Cairo vor relua relațiile, declarând: „Întotdeauna am salutat dezvoltarea relațiilor dintre Teheran și Cairo”, adăugând: „Șefii misiunilor noastre din Teheran și Cairo au întâlniri fructuoase”.

Eforturile de mediere irakiene

Mai multe surse susțin că Irakul găzduiește discuții între reprezentanți ai Iranului și Egipt începând din martie, iar prim-ministrul irakian Muhammad Shia al-Sudani conduce eforturile de mediere. În ciuda tuturor speculațiilor favorabile, însă, surse irakiene spun că de fapt comunicarea nu a dus încă la înțelegeri pentru a începe normalizarea relațiilor. Surse subliniază că Egiptul încă nu este entuziasmat de normalizarea legilor din motive care nu au fost încă dezvăluite.

Surse politice irakiene spun pentru The Cradle că Sudani propune să se stabilească un mediator cheie între Iran și țările arabe, așa cum a încercat să facă predecesorul său Mustafa al-Kadhimi. În timp ce președintele irakian a informat Riadul cu privire la intenția sa de a media între Cairo și Teheran, saudiții nu au arătat prea mult entuziasm.

Sursele subliniază că este puțin probabil ca Egiptul să facă pași serioși în direcția realizării relațiilor cu Iranul până când relația dintre Teheran și Riad nu va ajunge la un nivel mai favorabil.

Este de așteptat ca președintele egiptean Sisi să aibă nevoie de sprijin clar din partea patronilor săi din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, Mohammed bin Salman și Mohammed bin Zayed, înainte de a restabili relațiile egipto-iraniene.

Simultan, Sultanatul Oman joacă un rol important în facilitarea negocierilor dintre Cairo și Teheran. Președintele iranian Ebrahim Raisi a dezvăluit că sultanul omanez Haitham bin Tarik a transmis un mesaj de la Cairo prin care să primească solicitare de a avea rol de mediator. Cu toate acestea, surse diplomatice arabe indică faptul că eforturile Omanului sunt încă la început și nu au ajuns încă la un progres semnificativ.

Câștiguri limitate. Impact minim asupra Israelului

Cercetătorul Ibrahim detectează că restabilirea relațiilor dintre Egipt și Iran nu pot duce la mai mult decât „beneficiul economic al regimului egiptean și ruperea izolării impuse cândva Iranului”. În orice caz, această deschidere economică este probabil să rămână limitată, cu puțin spațiu pentru creșterea substanțială și o expansiune, în special în lumina prezenței Israelului de-a lungul granițelor.

Ibrahim și Adel sunt de acord că „apropierea egiptean-iraniană va fi la scară limitată și nu va afecta niciun fel de parteneriat egiptean cu Israel și nici nu va contrazice politica americană”.

Potrivit lui Shadi, „Iranul va beneficia mai mult de pe urma acestor relații”. Transformarea relațiilor reci către favorabil, chiar dacă se limitează la sectorul economic sau al turismului religios, „poate reprezenta un rol mai mare în viitor în probleme importante pentru Iran, cum ar fi conflictul cu Israelul”.

Cu toate acestea, Shadi subliniază că Egiptul este conștient de acest apect și „nu va permite Teheranului să concureze cu el în dosarul palestinian”. Cairo beneficiază aici de locația sa geografică și faptul că pământurile egiptene sunt singura trecere pentru facțiunile de rezistență palestiniene susținute de Iran din Gaza. Această realitate întărește poziția Egiptului și asigură că acesta rămâne un actor esențial, deși pasiv, în contextul palestinian.

Pe măsură ce situația continuă să se dezvolte, nu este clar cum se va dezvolta relația Egiptului cu Iranul și dacă va duce la o transformare mai largă a dinamicii regionale sau va servi doar ca un angajament limitat și pragmatic.

Citiți și:
Toată lumea vrea să se urce în Expresul BRICS
Statele Unite pierd Orientul Mijlociu: Biden rupe relațiile cu Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite și le trimite „pachet” la BRICS

 

yogaesoteric
30 iulie 2023