Lucian Davidescu: „În atenția SRI! Opriți telegramele! O să se prindă aliații că sunteți cei mai proști din curtea școlii!”
Hai să presupunem că merită luate în serios poveștile cu lovitura de stat a lui Deceneu, care voia să redenumească țara Geția și să schimbe regimul cu Sfatul Bătrânilor.
Concluzia este înfiorătoare. Băieții ăștia au spus tot ce vor să facă, încă de astă vară public pe site, dar și pe Facebook, TikTok, YouTube. Apoi s-au lăsat pozați pe la chestii organizate de Ambasada Rusiei.
Și totuși, SRI-ului, cel mai bine finanțat serviciu secret din Uniunea Europeană, i-a luat trei luni ca să-i descopere numărând de la momentul în care au descoperit interferențe în alegeri comise de boții ruși.
Moment în care apare întrebarea legitimă: dacă erau unii întregi la cap, cu un plan coerent și care acționau pe ascuns, cât le lua să-i descopere?
După cum arată situația, pare că securicii au făcut un calcul cinic: și-au sacrificat definitiv reputația „domestică” pentru ca să aibă ceva de arătat „la extern”……. Numai că, băieți, vedeți că v-a scăpat un mic detaliu. Așadar:
În atenția SRI! Opriți telegramele! O să se prindă aliații că sunteți cei mai proști din curtea școlii!
Autor: Lucian Davidescu
Citiți și:
O decizie pripită
Elon Musk avertizează despre pericolul care amenință România: „ONG-urile încearcă să distrugă democrația”
yogaesoteric
15 martie 2025