Lucian Sârbu: Aș vrea, dacă se poate, să ni se explice și nouă ce a mai rămas în picioare din sintagma „valorile euroatlantice”

Trump a anunțat tarife vamale de 25% pe toate importurile din Canada și Mexic, și 10% pe cele provenind din China. La rândul lor, canadienii și mexicanii au anunțat tarife similare pe toate importurile provenind din SUA.

Americanii importă masiv din Canada petrol (energie), automobile și piese auto, turbine, motoare, mașini-unelte, bijuterii, oțel, componente pentru industria aeronautică, medicamente, mobilier, fertilizatori, carne și produse din carne…….

Canadienii, la rândul lor, importă din SUA……. cam aceleași tipuri de articole.

Economiile celor două țări sunt atât de interconectate, încât e ca și cum la noi județul Dâmbovița ar pune tarife vamale județului Argeș, și viceversa. Ce se poate petrece? Pe termen scurt, prețurile vor crește în ambele județe (deci se va declanșa un fenomen inflaționist). Pe termen lung, fiecare județ va căuta să ocolească sancțiunile din celălalt județ apelând la un județ terț. Un comision în plus, rute mai lungi, ceea ce înseamnă tot……. inflație.

Motivul cel mai probabil pentru care cele două țări importă și exportă de la una la alta cam aceleași tipuri de mărfuri e dat de faptul că, în logica producției, anumite mărfuri probabil că s-au dovedit mai rentabil de produs în Canada, în timp ce altele s-au dovedit mai rentabil de produs în SUA.

Relația SUA-Mexic e un pic diferită. Mexicul importă produse de înaltă tehnologie, dar și cereale, fructe, lactate. SUA importă din Mexic automobile și piese auto (Mexicul este „fabrica de mașini” a Americii), electrice, electronice, mobilier……. Mexicul este o „fabrică” extrem de importantă pentru SUA din cauza forței de muncă ieftine, a populației abundente și în continuă creștere și a lipsei de tarife vamale sau a tarifelor vamale mici.

SUA a făcut în 2022 schimburi comerciale de 1800 miliarde USD cu Mexic și Canada. La capătul acestor schimburi, americanii au înregistrat un deficit comercial cumulat de 184 miliarde USD.

Prin impunerea tarifelor de 25% Trump a încălcat cu de la sine putere acordul USMCA, care a înlocuit NAFTA („Piața Comună” nord-americană). Este adevărat că USMCA și NAFTA au facilitat transferul producției din multe fabrici americane către Mexic, dând naștere unor resentimente masive ale clasei muncitoare americane față de aceste acorduri. Dar vina nu e nici a Mexicului, nici a mexicanilor.

Abia au trecut 2 săptămâni de când Trump a devenit președinte și avem așa:
– America a dinamitat acordul comercial USMCA, ceea ce e de așteptat să provoace un puseu inflaționist în SUA și Canada și degringoladă economică în Mexic (adică mai mulți tineri care vor ajunge membri în bande de răufăcători și traficanți);
– America amenință un stat suveran al Uniunii Europene cu dezmembrarea (Danemarca și problema groenlandeză);
– America s-a retras din Organizația Mondială a Sănătății, ceea ce se pare că le-a dat idei și altora (Italia, Kenya);
– America a suspendat toate fondurile de influență externă (USAID), practic toate conturile de pe rețelele de comunicare virtuală ale USAID (USAID Health, Education etc.) au încetat să mai comunice ceva din jurul datei de 17 ianuarie a.c., și acum și site-ul USAIDgov a dispărut (dă eroare 404).
– Bonus: încă de pe timpul lui Biden, America a amenințat judecătorii Curții de la Haga cu represalii din cauza inculpării lui Netanyahu.

Aș vrea, dacă se poate, să ni se explice și nouă ce a mai rămas în picioare din sintagma „valorile euroatlantice”, pe care politicienii noștri pretind că le apără și le promovează în continuare, în condițiile în care tocmai America, mama acestor „valori”, pare extrem de supărată pe ele?!

Autor: Lucian Sârbu

Citiți și:
Bătălia culturală lansată de Emmanuel Macron. Sexul anal, pervertirea minorilor și automutilarea au ajuns „valori europene” respinse de țările est-europene
Gheorghe Piperea: „Aceasta nu este democrație, nu este rule of law, nu este societate bazată pe valori”

 

yogaesoteric
14 februarie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More