Lucian Sârbu: „De ce zic că gestionarea pandemiei a fost fascistă”
Victoria Stoiciu mă întreabă, probabil sinceră, de ce zic că gestionarea pandemiei a fost fascistă.
Păi este foarte simplu de înțeles: fiindcă în numele „sănătății publice” politicienii, în cârdășie cu marile corporații farmaceutice (nu doar Pfizer!……. Pfizer și alte câteva corporații doar au luat contractele mari de vaccinuri, dar pentru fabricarea lor au colaborat cu multe alte firme, mai mari sau mai mici, fiindcă ei singuri nu aveau capacitatea de a produce miliardele de doze cerute), au inventat un nou tip de untermensch (subuman): „nevaccinatul”. Cu consecințele de rigoare: excluziune socială, teroare, privare de drepturi elementare etc. Un untermensch la fel de arbitrar, de irațional și de neștiințific desemnat ca orice alt untermensch din orice ideologie de sorginte fascistă.
Faptul că politicienii mainstream nu înțeleg treaba asta, adică nu înțeleg ce au făcut nici acum, după atâția ani, mi se pare de bezna conștiinței. Nu zic de Victoria, că ea n-avea nicio poziție în PSD la acel moment. Dar acum ea e ceva, parcă e vicepreședinte la PSD, și faptul că pune asemenea întrebări arată că pe lângă ea, pe acolo, printre politicienii de la putere, oamenii chiar nu înțeleg ce rău au făcut, adică nu și-au făcut niciodată o analiză serioasă, o „autocritică” ‒ așa cum se spunea pe vremuri. Dacă și-ar fi făcut, presupun că ar fi aflat și Victoria de ea și nu ar mai fi pus întrebări inutile.
Autor: Lucian Sârbu
Citiți și:
OMS acuzată că a conspirat cu guvernul italian să ascundă un raport incriminator privind gestionarea pandemiei
Mărturii ale unor medici cu renume care nu au acceptat cultul covid: Cum au fost anulați pentru că au spus, în mod curajos, adevărurile incomode despre covid-19
yogaesoteric
26 ianuarie 2025