Lui Joe Biden îi fuge Covorul lui Aladin de sub picioare
Diplomații americani au adresat administrației Biden un „avertisment sever” în privința „furiei tot mai mari împotriva Statelor Unite” care se înregistrează în lumea arabă.
O cablogramă trimisă la Washington de ambasada SUA din Oman și care a intrat în posesia CNN, subliniază îngrijorarea profundă care există printre oficialii americani în privința furiei tot mai mari împotriva Statelor Unite, care a izbucnit la scurt timp după ce Israelul a lansat ofensiva din Gaza.
Cablograma citată arată:
„Înregistrăm pierderi masive pe câmpul de luptă al comunicării…….”
Mai mult, sprijinul american în favoarea Israelului este perceput ca o „culpă materială și morală pentru ceea ce (arabii) consideră ca posibile crime de război”.
În același sens, o altă cablogramă, trimisă de această dată de ambasada SUA din Cairo către Washington, citează un ziar egiptean potrivit căruia „cruzimea și disprețul președintelui Biden față de palestinieni le depășesc pe cele ale tuturor președinților americani precedenți”.
În ultimele zile, mai notează CNN, aliații Statelor Unite din Golf și-au manifestat în mod fără echivoc furia față de masacrul din Gaza.
Televiziunea de știri mai notează că președintele Biden se confruntă și pe plan intern cu o „frustrare tot mai mare” ca urmare a crizei umanitare din Gaza provocate de Israel.
Într-o lună de operațiuni militare ale Israelului în Fâșia Gaza au murit aproape 11.000 de oameni, dintre care jumătate sunt copii.
Citiți și:
Șoc la Washington: Joe Biden aduce Armageddonul și mai aproape!
Joe Biden a avut un nou moment de confuzie. Președintele american a rămas cu mâna în aer pentru a doua oară în decurs de 10 zile
yogaesoteric
29 noiembrie 2023