Lumea secretă a ofițerilor acoperiți. Jos masca, «seniori»!

 

Jos masca, „seniori”! este titlul unui volum semnat de generalul Vasile Maierean, care, printre alte misiuni îndeplinite în instituţia generică a Serviciului Naţional de Informaţii, a fost, un număr bun de ani, „directorul Cabinetului Negru”, denominaţia seculară a celei mai tainice îndeletniciri din lumea informaţiilor secrete, codificarea şi decodificarea rapoartelor diplomatice şi ale spionilor, respectiv „cifrul de stat”. Bună parte din corespondenţa externă secretă a României din anii ’90 şi din deceniul următor, dar şi decodificările comunicaţiilor străine interceptate i-au fost sub ochi, fapt pentru care se situează în fruntea topului celor mai avizaţi observatori ai evenimentelor cercetate de diplomaţi şi de spioni. Oamenii din această categorie sunt rari, parcimonioşi în declaraţii şi, dacă se decid să iasă în spaţiul comunicării publice, o fac numai pentru că este absolut necesar şi în numele unei înalte raţiuni de interes public.

Titlul volumului la care facem referire este un sever avertisment pentru o grabnică reaşezare a instituţiilor derapate ale lumii informaţiilor secrete din România pe făgaşul lor firesc, în care au fost puse de înaintaşi. Fie că se numeau „Oamenii Măriei Sale”, fie „slujbaşii treburilor dinlăuntru”, ei credeau cu tărie în nobleţea misiunii lor, aceea de a apăra ţara de trădările din interior, iscate de ispitele din afară, ori de slăbiciuni lumeşti.

România de azi este trădată, scoasă la mezat, retrocedată şi amanetată tocmai de către cei care au jurat pentru a o apăra. Dar, pe noi, cei hărăziţi să fim ai țării, cine ne mai apără, ca să nu devenim „cei fără de ţară”?

Lectura unei culegeri de eseuri despre operaţiuni, arme şi combatanţi din „Războiul Mondial Permanent” nu este o treabă uşoară şi nici liniştitoare, mai cu seamă când autorul se declară adept al „realităţii de necontestat a conspiraţiei” şi are suficiente argumente în acest sens, nu numai pentru susţinerea opţiunii sale, dar şi pentru a convinge că enigmele istoriei omenirii sunt tocmai consecinţa unor scenarii încă nedescifrate.

Eseul care dă titlul volumului este, aparent, o lecţie în care autorul face dovada unui real talent de pedagog. În fapt, însă, în spatele simplităţii povestioarei despre lupul din basmul Scufiţa Roşie (un acoperit şi el, acolo pentru atragerea în capcană a inocentei victime!) stă un mesaj subliminal bogat în accepţii, sensuri şi semnificaţii. De la aluzia şăgalnic ironică până la avertismentul grav, în care nuanţele foarte fine, imperceptibile simţurilor comune fac diferenţa specifică dintre viaţă şi moarte. Loc comun în cazul oamenilor, tragedie istorică în cazul popoarelor.

Autorul se foloseşte de pretextul basmului pentru sancţionarea scandalurilor generate în societatea românească de prostituarea profesională a instituţiei ofiţerului acoperit, o stratagemă prin care inamicul – oare fără chip şi nume (?!) – a compromis pe termen lung importante capacităţi operaţionale ale apărării secrete a României, pentru a-i îndemna la reflecţii, chibzuinţă şi reţinere pe cei care au prostul şi dezastruosul obicei de a lansa în spaţiul public subiecte periculoase. Nu prin ele în sine, ci prin ignoranţa criminală cu care sunt comentate.

Desigur, vina cea mare, răspunderea primordială se află la factorii decidenţi din sistemul securităţii naţionale, care au lăsat cale liberă amatorismului şi imposturii în materia operaţiunilor sub acoperire. Cui şi cum a folosit această vulnerabilizare de extremă gravitate este nu doar subînţeles, ci şi evident.

Escalada provocărilor a atins cote paroxistice în campania pentru alegerile prezidenţiale din anul 2014, când, din motive ce nu încap în limitele raţionalului, Traian Băsescu, din ipostaza de preşedinte al României în exerciţiu, a lansat în spaţiul public aluzia că un candidat ar fi ofiţer acoperit.

Bine era dacă ex-preşedintele s-ar fi decis – dacă tot a comis-o (!) – să spună întregul adevăr. Acela că toţi preşedinţii postdecembrişti ai României au fost sub licenţa unor Servicii Secrete, după cum şi candidaţii înscrişi în campania din 2014 nu au făcut excepţie. Cu sau fără ştiinţa lor. Cu o asemenea declaraţie, dovedea onestitate şi putea închide rezervorul manipulărilor.

Eseul următor, Preliminarii la dispariţia unei naţiuni (a naţiunii române, n.n), este argumentul a tocmai ceea ce numeam anterior ca fiind „diferenţa specifică dintre viaţă şi moarte, tragedia istorică în cazul popoarelor”, în contextul ultimului imperiu, „imperiul Global”, ai cărui primi arhitecţi au fost „spionii bine legendaţi” ai lui Stalin, aşa cum generalul Vasile Maierean afirmă dar şi susţine în cel de al treilea eseu. Nu are sens să ne facem că nu observăm realitatea.

Perioada interbelică a fost dominată la scară globală de Stalin, prin intermediul operaţiunilor clandestine de mare anvergură. Reacţia a fost un nou război. De asemenea, Războiul Rece a fost, la rândul său, un imens şi încă neînchis teatru al operaţiunilor clandestine sub acoperire. O parte beligerantă şi le-a asumat, reglementându-le prin ordine executive ale preşedinţilor, de la Henry Spencer Truman, până la Barack Hussein Obama. Cealaltă parte, „văzând şi făcând”, a perfecţionat tradiţiile moştenite şi neegalate până la acel moment de nicio altă putere mondială. Nu intră în discuţie puterea comunităţii care a săvârşit păcatul originar şi a considerat că este etic să ofere şi altora patentul. Unora din vremurile în care au planificat afacerile secrete ale Ţarului Petru cel Mare, vremuri în care coloniile din Lumea Nouă nu-şi afirmaseră conştiinţa de sine.

Nu trebuie făcut un prea mare efort analitic pentru a înţelege cine şi cum a profitat de pe urma destructurării sistemice a României. Actorii, oricât de feluriţi, sunt ascunşi sub o mască. Furnizorii de măşti, adică de acoperiri, nu sunt prea mulţi, căci domeniul este strict rezervat.

Dacă o fetiţă de patru ani are intuiţia că lupul din basmul Scufiţa Roşie poartă când o mască, când alta, ce mare filosofie este să se observe de către cetăţenii maturi cât de felurite sunt măştile cu care se defilează pe scena vieţii publice de la Bucureşti?! Restul ţine de esenţa funcţiei de apărare contrainformativă, pentru care contribuabilul român plăteşte nu mai puţin de şapte servicii secrete.

Câtă vreme subiectul tabu al operaţiunilor sub acoperire este pe taraba vânzătorilor de castraveţi cu acoperire de presă, apărarea contrainformativă poate fi suspectată a fi şi ea la originile răului.

În cazuistica internaţională sunt mari exemple de demnitate, probitate şi onestitate, când operatori sub acoperire rămaşi fără alternativa ieşirii din mlaştina minciunii, corupţiei şi a trădării în care au fost împinşi pe calea ordinelor criminale şi-au asumat riscurile deconspirării falselor raţiuni ale secretului de stat.

Fostul agent US Secret Service Darren White face parte din cazuistica internaţională invocată sau din cea a mercenarilor lumii informaţiilor secrete? Buna mea credinţă în tradiţiile US Secret Service îmi sugerează altceva.

Cititorii acestui inedit volum de eseuri vor descoperi că, în arealul lumii în care evoluează serviciile secrete de informaţii, reţelele de agenţi acoperiţi nesupuse strictelor proceduri juridice, excluse supravegherii parlamentare în ceea ce priveşte obiectivele, finanţarea şi cuantificarea rezultatelor, se transformă în contrariul scopului lor. Supravegherea parlamentară asupra activităţii serviciilor de informaţii ale Statelor Unite ale Americii a fost instituită tocmai pentru a se pune stavilă numeroaselor şi extremelor derapaje de la normele privind conduita statelor ca subiecte de drept internaţional. CIA devenise un instrument mult prea implicat în politica externă, bineînţeles prin mijloace clandestine violente – atentate, lovituri de stat, insurgenţe, terorism şi chiar conspiraţii în interiorul SUA.

Dintre numeroasele asasinate politice realizate de CIA sub acoperire, reţin atenţia, prin anvergura implicărilor politice de înalt nivel şi impactul asupra turnurii evenimentelor internaţionale, capturarea şi lichidarea lui Ernesto Che Guevara (Operaţiunea Cyntia, 1967), asasinarea lui Patrice Lumumba (fondatorul Mişcării Naţionale Congoleze şi prim-ministru), înlăturarea de la putere (1967) şi asasinarea (1970) preşedintelui Indoneziei, Ahmed Sukarno, a preşedintelui Republicii Chile, Salvador Allende (1973), un lung şir de lovituri de stat în America Latină, Africa şi Asia, peste 20 de atentate eşuate la adresa liderului cubanez Fidel Castro, tentativele de lichidare a fostului agent al CIA Saddam Hussein, susţinute cu 110 milioane de dolari – cea mai scumpă operaţiune şi cel mai stânjenitor eşec din istoria cunoscută a Agenţiei.

Nu de puţine ori, pentru acoperirea eşecului, a erorilor care au condus la deconspirarea agenţilor şi compromiterea prestigiului politicii externe, au fost lichidaţi martorii incomozi dintre complicii Agenţiei, ori s-au exonerat de răspundere juridică adevăraţii responsabili pentru deconspirări din sferele înalte ale administraţiei, tocmai pentru a nu se recunoaşte nici cea mai vagă implicare oficială, adică… „fără limite” în susţinerea acoperirii.

Piesele de mare rezistenţă ale volumului de eseuri sunt atât din istorie, cât şi din actualitate.

Din istoria interbelică a serviciilor speciale româneşti ne este prezentată figura de legendă a lui Ilie Cătărău, agent al Secţiei a II-a a Marelui Stat Major, care la 27 septembrie 1913 a aruncat în aer impozantul monument Millenium (Statuia lui Arpad), simbol al „mileniului de aur” al Ungariei, ridicat în anul 1896 pe Muntele Tâmpa (Braşov). Cinci luni mai târziu, un colet poştal trimis de la Cernăuţi pe adresa Palatului Episcopal greco-catolic maghiar din Debreţin a provocat o explozie soldată cu trei morţi, şapte răniţi şi distrugeri. Episcopia fusese înfiinţată cu scopul accelerării maghiarizării românilor.

Prim-ministrul Ionel Brătianu a dispus scoaterea din ţară, în secret, a lui Ilie Cătărău şi a partenerului său de operaţiuni, Timotei Chirilov. Iniţial s-a încercat debarcarea în Egipt, dar destinaţia finală a fost Marea Britanie… Încă un exemplu de până unde poate fi limita implicării politice de nivel pentru securizarea operaţiunilor sub acoperire. Dar istoria lui Cătărău devine mult mai interesantă după acest episod. De citit şi de reflectat, iar de judecat, să judecăm în contextele istorice ale momentelor respective.

Interesante sunt eseurile despre tulburătoarele realităţi ale spionajului şi contraspionajului din zilele noastre. Marii aliaţi, stâlpii Noii Ordini Mondiale, se spionează „en gros & en detail”, iar competiţia „care pe care” escaladează vertiginos.

Pentru neavizaţi ar putea părea surprinzătoare penetrările informative de nivel ale Cubei în Administraţia SUA, dar asta poate explica şi noul stadiu al relaţiilor bilaterale.

Deocamdată sub semnul interogaţiei, generalul Vasile Maierean anunţă încheierea erei „LUR”. Aşa că trădătorii României dotaţi cu aparatele de legătură unilaterală radio pot să-şi etaleze trofeele la vedere şi să ne vândă gogoşi, cum că sunt suvenire turistice din Muzeul KGB-ului.
„Jos masca, vechi trădători!”

Din actualitatea lumii informaţiilor secrete, autorul aduce noi şi noi dovezi că în spionaj nu există prietenii şi nici alianţe sigure, ci doar interese. Motiv pentru care nefericit se anunţă viitorul naţiunilor ale căror servicii secrte îşi fac titlu de glorie din iluzii ce ar dovedi, chipurile, contrariul.
„Jos masca, noi trădători!”

de Aurel I. Rogojan

Citiţi şi:

Despre securiștii de ieri și de azi (I)

Bizarele coincidenţe în înfiinţarea FSB şi SRI

CIA, înşelată adeseori de numărul mare de agenţi dubli

 

yogaesoteric
4 iulie 2016