Luminiţa Arhire: „Ce pot face/ două mâini dibace?/ O lucrare ca o floare:/ Artă cu șapte picioare!!!”

Motto: „Simbolistica statuii a rămas un mister. Interpretarea fiecărui privitor o face specială. În opinia mea, statuia «Zoopolitikon» poate fi interpretată ca o reflecție asupra interconexiunii dintre oameni și asupra conceptului de comunitate. Cele şapte picioare ale lucrării sugerează ideea de echilibru, simbolizând modul în care indivizii se susțin reciproc în cadrul unei societăți. Diferența de înălțime dintre picioare subliniază diversitatea noastră, amintind că fiecare persoană aduce o contribuție unică, dar esențială la întregul comunității. Absența părții superioare a trupului poate fi văzută ca o alegere artistică menită să scoată în evidență faptul că, în acest context, nu individualitatea este prioritară, ci unitatea și coeziunea socială. Astfel, lucrarea invită la o reflecție profundă asupra relațiilor interumane și a modului în care, împreună, formăm un tot armonios.” (Anca Toma, Ora de Sibiu, ro, 18 octombrie 2024)

Șapte picioare cu gambe și tălpi roșii în centrul Sibiului, da? Păi, dacă a fost O mână roșie, cocoțată pe corpul C al Bastionului Maria Theresia, pe când era Timișoara ditamai capitala culturală europeană, nu era normal să apară și celelalte membre la un moment dat? Așadar, șapte picioare și o mână……. în aceste condiții, eu estimez că ar fi vorba despre minimum patru cadavre! Și aștept să apară trunchiurile și capetele, că orașe iubitoare de artă autentică mai avem în România – aș propune la rând Clujul, de exemplu, că e mai cu moț! (a fost și-un film, mai demult, în 1997, Opt căpățâni într-un sac, cu Joe Pesci, am râs mult……. dar nu cred să se fi păstrat atâta vreme celelalte fragmente numai pentru a deveni opere de artă stradală în România).

Imperturbabil, artistul, absolvent al Facultăţii de Inginerie, specializarea Metalurgie, care s-a distins anterior printr-o lucrare stradală genială reprezentând doi plămâni cu arborele bronșic în sus, precum și printr-o altă lucrare remarcabilă constând în două urechi metalice de elefant cu niște fildeși din inox între ele, a zis că-l doare-n cot dacă ne place sau nu ne place „animalul cu șapte picioare” (adică un fel de Animalul Trage-Împinge din „Doctorul Aumădoare”, deoarece cinci picioare vor să meargă înainte, însă celelalte două vor îndărăt) decât că e operă de artă la care se uită, cu coada ochiului, baronul Bruckenthal, aflat în apropiere:

„Publicul vorbește favorabil, dar majoritatea dezaprobator despre lucrare, important este că sculptura este băgată în seamă. Ea transmite clar un mesaj, dar un artist, în general, nu-şi explică lucrarea. Lasă să înțeleagă fiecare după nivelul lui de educație. Arta de mult timp nu mai este doar pentru retina ochiului (figurativul). Ea a devenit mult mai mult – transmite o stare şi dacă această stare are şi un mesaj, artistul şi-a atins obiectivul! Felicit Sibiul pentru că nu a cenzurat expunerea temporară a acestei lucrări. Majoritatea orașelor ar fi făcut-o!” (declarație a lui Alexandru Podea Sandu, artistul care a „încântat” publicul sibian cu creația lui cu „șapte picioare”).

Dragă artistule, mesajul clar pe care l-am receptat eu, după nivelul meu de educație – ce-i drept, nu cu retina ochiului, ci cu retina stomacului (căci este cunoscut că omul are retine pe unde nici nu te poți gândi) care a avut un fel de revoltă subită la vederea operei de artă al cărui autor ești, este că ar fi cazul să redevii metalurg și să te apuci temeinic de produs oțel cu mesaj, laminate subtile, șpan diafan sau țevi erecte și să lași deoparte arta stradală în sarcina ălora care sunt chiar talentați!

Însă, dacă e așa cum a priceput apropo-ul dumitale duduia Anca Toma, de la Ora de Sibiu, și, cum spune dumneaei, „diferența de înălțime dintre picioare subliniază diversitatea noastră”, stai să vezi mata culme a diversității când s-o întoarce ficusul suprem la Sibiu, cu ditamai cotonoagele lui cu tot, căci el este ilustrarea perfectă a versurilor lui Arghezi:

„Într-o țară care-a fost / Era mare cel mai prost. / Bi-ba, ba-ba / Li-ba, la-ba. / Țara unde-i bun tutunul / Avea proști unul și unul. / Bi-bo, bo-bi / Ri-bo, ro-bi. / Cine-oleacă-avea de cap / Și-l punea după dulap. / Hu-hu, bu-hu / Bu-hu, hu-hu. / Pentru că omul cel mare / SE-ALEGEA DUPĂ PICIOARE / I-ha, ba-ha / Ba-ha, i-ha.”

Și, așa cum pentru ca augusta sa persoană să se poată odihni în București și să poată desăvârși procesul de digestie al ciorbiței cu perișoare în intimitatea băii, Big Ficus a comandat la Vila Lac 3 un pat uriaș, pe măsura lui, ieșind din toate STAS-urile și un veceu de înălțimea unei tribune oratorice, care să i se potrivească, tot așa, artistule, și piciorul ăla din axul de simetrie al operei tale va trebui să semene perfect cu piciorul președintelui, că altfel o să te pună Nicolae Ciucă și Rareș Bogdan să muncești matale la statui cu membre inferioare până la pensie, adică până o să-i nimerești dimensiunile ideale, bașca modelul pantofului de protocol! Abia atunci, precum Petrov care a așezat levantul lui Cărtărescu pe noptieră, cu paharul de whisky și cu scrumiera așezate deasupra, sau cum a pus vaca de plastic pe pajiștea vilei din strada Gogol nr. 2, așa va așeza și Klaus creația dumitale monumentală în fața casei de protocol de pe Aviatorilor, spre gloria eternă a artistului!

Autor: Luminiţa Arhire

Citiți și:
Statuile care urinează din Bruxelles, printre cele mai cunoscute monumente din capitala UE. Să fie oare bruxelezii urinofili?
Bătălia stranie a statuilor

yogaesoteric
8 noiembrie 2024