Luminița Arhire: O gălușcă râncedă și puturoasă

Motto: „Președintele Ciucă se dovedește că este ce are nevoie România. Știe geopolitica regiunii. Mai presus de toate, este om! Asta e important!” (Rareș Bogdan, pentru Antena 3 CNN, 28 octombrie 2024)

Așa cum bine a sesizat Rareș Bogdan, brătienii au ales cât au ales……. au întrebat în stânga și-n dreapta „măi……. avem noi, oare, «măcar un om» în partid?”……. au luat lumină de la fostul ambasador Adrian Zuckerman……. s-au consultat cu Klaus……. au recitit Un ostaș în slujba țării, cu corecturi și adăugiri……. și, în chip matur, au decis: Ciucă Nicolae, „Mai presus de toate, este om!”. Să nu uităm că, în prealabil, l-au testat cu șase fotografii, să afle dacă nu e robot – cinci erau cu tancuri și una cu rățușcă, iar el a găsit din prima încercare rățușca, bingo!, deci îl facem președinte!

Pericolul era mare……. dacă nu alegeau corect, puteau să trimită pe scaunul prezidențial pârșul de pădure, șarpele de dudău sau sconcsul puturel. Nu-i vorbă, noi știm că și despre aceia ar fi vorbit Rareș Bogdan la fel de frumos și de convingător, iar fiecare, în felul său, ar fi fost descris ca potrivit pentru președinție! Doar dânsul poate să argumenteze, fără nicio emoție, că și o masă de bucătărie poate conduce destinele României, dacă interesele de partid o cer. Să ne amintim că în ultimii ani a pupat necontenit între fese un dulap instalat la Cotroceni, zău așa……. atunci de ce nu și o masă de bucătărie?

Una peste alta, spectacolul oferit de Antena 3 CNN pe 28 octombrie 2024 a fost dezagreabil pentru că a purtat eticheta: „Să-l facem președinte cu orice chip pe Agamiță Dandanache!”.

Pe Zoe-Leana Trahanache am urmărit-o punându-și poalele-n cap acum câteva seri……. pe Nae Rareș Cațavencu l-am văzut lăcrimând din culise a doua zi, pe când Nicu Agamiță Dandanache sosea, cu Mircea Dinescu și Adrian Zuckerman în suită……. a urmat, în show-ul „Un Președinte în Fața Națiunii”, mult apreciatul Mircea Farfuridi, „prostănacul” lui Iliescu……. și înțeleg că e loc și pentru Marcel Trahanache. Patru candidați, că atâția ne anunță Antena 3 CNN că ar fi în cursă. Și totuși, eu tot număr de câteva zile și-mi dă cu rest……. parcă mai lipsesc câțiva. Unul dintre cei care lipsesc apare în mai multe sondaje de opinie pe locul doi la intenție de vot. Pe scenă, ceilalți candidați vorbesc lejer despre el, că-i omul Moscovei, că-i interzis în Moldova-soră, că nici Elinski nu-l înghite, că nimeni nu vrea să facă guvern cu partidul lui, indiferent de rezultatele în alegeri, că-i un mârlan și-un populist. Dar nefiind chemat în dezbatere, acela nu poate nici să se apere, nici să dea vreun răspuns. Bravos, națiune! hal(al) așa democrație! Curat constituțional!

Și mai sunt niște candidați……. poate „reziduali”, cum am aflat eu că se numesc; totuși, aș fi tare curioasă să-l ascult pe un „rezidual” dintr-ăștia, fost șef la un serviciu cu ochi albaștri, unul care a intrat în ciorba electorală exact ca leușteanul: numai să-i dea gust, iar nu pentru a juca rolul fundamental al găinii bătrâne. Eu cred că el a procedat așa pentru că are niște chestii de spus și eventual ar fi fost bine să ciulim și noi urechile – poate era ceva interesant de aflat!

Dar, dacă nu se petrece așa, ci de fapt „cei 14 evangheliști erau patru, Ciucă și Ciolacu, da’ Ciolacu nu prea apucă, așa că rămâne Ciucă”, înseamnă că președintele este, cel mai probabil, deja ales. Și, în mod firesc pentru lumea în care trăim, cel mai inept și cel mai bun executant, cel mai „să trăiți, am înțeles!” și cel mai incapabil de gândire proprie dintre concurenți, provenind din aceeași pepinieră din care a fost extras mai demult, de două ori și pe aceleași criterii, Klaus Werner Iohannis, este musai să ia medalia de președinte. Pentru că el, cu inteligență puțină, cu vorbire greoaie, amator de ciorbițe și fasolică la cazan, nu va ridica probleme. El a scris și a semnat, deunăzi, pe un bilețel: „PNL sub conducerea mea nu va face guvern cu PSD”. Să îți amintești, popor, stupizenia asta monumentală, când vei merge la vot, căci în momentul de față, sub conducerea lui, PNL tocmai este într-un guvern cu PSD, fără să dea semne c-ar vrea să plece din combinație în următoarea lună! Iar ceea ce a semnat Ciucă fără griji înseamnă: „dacă nu voi fi președinte de țară, mă dau brătienii afară din conducerea partidului, așa că următorul o să decidă dacă PNL va intra sau nu într-un guvern cu PSD” sau „dacă ajung președinte, oricum nu voi mai fi șef la partid și n-am cum să decid eu cine cu cine se cuplează la guvernare”. Ați văzut cetățeni o tâmpenie mai mare asumată sub semnătură?

Că în emisiune Nicolae Ciucă știa întrebările, astfel încât să turuie ceea ce învățase pe dinafară, a fost evident……. iar dacă începea să bată câmpii, avea grijă Gâdea, vigilent, să-l întrerupă și să-l pună cu bocănceii pe un drum asfaltat……. În sală, susținătorii entuziaști au aplaudat toate truismele eroului de la Nassiriya, de parcă ar fi fost comori de înțelepciune……. Din loc în loc, în stal, au apărut, ca pe vremuri, pancarte cu PSD = CIUMA ROȘIE – ce dor îmi era de ele! – la care s-a adăugat deja mult mai modernul slogan AUR = PSD, dovedind că ce mi-e fostul USL, ce mi-e participarea la europarlamentare pe liste comune PSD-PNL, ce mi-e „Nicu&Marcel /cocoțați pe-un pătrunjel”, e clar! se vede treaba că la finalul idilei brătienii au, ca întotdeauna, puterea și determinarea de a răsturna cu copita laptele cel abia muls, aburind în șiștarul plin!

Oare de câte ori vor mai înghiți cetățenii români gălușca asta râncedă și puturoasă, servită ritmic, numai și numai pentru că altceva nu se pricep liberalii-chefi-la-cuțite să gătească?

**********

O entorsă (asta ca să nu-i zic scrânteală) logică

Se pare că invitația electorală a anului 2024 nu mai este „Votați răul cel mai mic”, ci „Votați prostul cel mai mare”. Căci patru candidați la președinție a prezentat Antena 3 CNN (de ce patru și nu opt? de ce opt și nu zece? etc.) și cred că nu a fost nicio surpriză pentru popor că locul codaș, dar cu coroniță – deoarece, dacă e să-l credem pe fostul ambasador Adrian Zuckerman, acela este „alesul” Licuricioiului – a fost obținut de Nicu Ciucă.

Cu dânsul, strădania de a mai șlefui ceva, pe ici pe colo, prin părțile esențiale, este inutilă, este cronica unui eșec anunțat. Poți să-i livrezi întrebările înainte de prezentarea în „concurs”, poți să-l pui să învețe pe dinafară răspunsurile, poți să-i dai două cărți pe care să-și sprijine palma pufoasă (asta ca să-l rușineze pe Băse-Petrov, cel ce punea „totul pe-o singură carte”), poți să-l folosești pentru a revigora fobia pentru „ciuma roșie”, poți gâdila sensibilitatea votantului aducând nepoțica de câțiva ani într-un spectacol din care n-ar avea ce să înțeleagă, dar nu poți stoarce dintr-un IQ subunitar un model de gândire logică și coerentă!

Consilierii domniei-sale sunt, probabil, niște dinozauri pedeliști, căci altfel nu-mi pot explica strategia „dă campanie”, rudimentară și penibilă, cu pancarte tipărite și împărțite așa-zisului public format din susținători care, la un semn al „liderului de grup” afișează sloganuri idioate anti-PSD. Iar „catindatul” Ciucă postează cu mândrie mizeria asta de fotografie pe pagina lui de facebook, deși dânsul încă stă cu ambele fese (bine reliefate) pe canapeaua guvernamentală, împreună cu „ciuma roșie”. Entorsa logică se pare că nu-l deranjează și nici paradoxul grețos.

Așa cum am spus de mai multe ori, eu nu cred în fraudarea masivă a alegerilor. Pot să cred în „mici reglaje” subterane, când scorurile unor candidați sunt sensibil egale, dar nu cred că sute de mii sau milioane de voturi pot fi balansate de la un candidat la altul.

De aceea, dacă din alegerile astea va ieși învingător Nicu Ciucă, înseamnă, pur și simplu, că doar atât ne duce capul și ar fi bine ca în următorii ani să nu mai dăm vina pe „eu n-am știut” și pe „mie mi s-a părut”…….

P.S. Fotografia este luată de pe pagina președintelui PNL și reprezintă o secvență din spectacolul electoral „Un președinte în fața națiunii” organizat de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului, pe 28 octombrie 2024, show al cărui protagonist a fost Nicolae Ciucă.

Autor: Luminița Arhire

Citiți și:
Ultimele sforțări ale regimului Iohannis de a-l propulsa pe Ciucă în turul II
„Patriotul” Ciucă, spulberat de George Maior: intelect rudimentar, posibile probleme psihice!

 

yogaesoteric
11 noiembrie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More