„Patriotul” Ciucă, spulberat de George Maior: intelect rudimentar, posibile probleme psihice!

Premierul Nicolae Ciucă a câștigat șefia PNL cu o moțiune în care, după cum rapid a remarcat presa, teza principală este „patriotismul”, clamat de 24 de ori în text, practic pe fiecare pagină. Fanfaronadă? Fostul director al SRI și ambasador în SUA, George Maior, spune că e mai mult de atât: caraghioslâc, ba chiar posibile probleme psihice.

Nicolae Ciucă

PNL susține un patriotism al faptelor, al încrederii în sine, al regăsirii propriului loc în comunitatea europeană și euroatlantică, fără complexe de inferioritate ori superioritate. Este patriotismul curajului și al viziunii celor care au făcut România independentă și suverană și au reîntregit-o, patriotismul faptelor celor care au modernizat-o, patriotismul sacrificiului celor care s-au opus totalitarismului venit de la Răsărit”, scrie, bunăoară, generalul Ciucă în moțiunea de la congres. Și alte câteva zeci de fraze brodate în jurul ideii de patriotism.

Tot patriotismul, ne amintim, a fost invocat generos de Ciucă și anul trecut, în celebra scrisoare către partide în care cerea un armistițiu politic în numele interesului național.

Patriotismul trâmbițat de Ciucă pe scară largă este spulberat, însă, de un intelectual deloc străin de militărie, fostul director al SRI, George Maior, într-un material elaborat pe când era ambasador la Washington.

A te autodefini strident ca patriot sau naționalist sau unic promotor al interesului național, dincolo de aspectul caraghios al gestului, ar fi necesar să nască natural suspiciuni. Poate de ordin psihologic și etic, dacă nu și legal” scria Maior în revista Cultura.

Trâmbițarea patriotismului denotă un nivel intelectual rudimentar

Scriam cândva despre cât de mult s-a redus limbajul politic prin folosirea exasperantă a unor concepte puternice, cuvinte impresionante – precum naționalism, interes național, suveranism și, bineînțeles, patriotism –, fără ca ele să fie măcar explicate, ci doar clamate, la nivelul unui discurs politic și intelectual adesea rudimentar. Un discurs ce speră mai mult să acopere, cu superioritate morală, o incapacitate cronică de a înțelege critic realitatea și, desigur, o neputință de a o transforma în ceva mai bun pentru om și societate (care ar fi necesar să fie totuși esența politicii, dar și a acțiunii civice).

Dar și o modalitate cinică de a stârni cumva emoții ce ar putea produce un soi de capital politic gratuit; în special în perioade de criză, dar nu numai, o tactică pentru a escamota responsabilitățile și a respinge din start argumentarea fixată în rațiune, cunoaștere și o oarecare înțelegere a cursului istoriei. Sunt «patriot», deci sunt oricum bun și fac numai bine, sunt «naționalist», deci îmi iubesc poporul și etnia și pot spune și face ce vreau, sunt exponentul interesului național astfel încât doar politica și ideea mea contează……. sunt «suveranist», deci doar eu pot ști ce e cu adevărat util la mine în casă, în curte, în țară, chiar dacă prieteni aliați îmi spun că poate greșesc, sau poate ar fi necesar să mai gândesc un pic…….

Totul e o chestiune de autodefinire: patriot, naționalist etc., fără demnitatea de a primi aceste frumoase categorisiri de la altcineva, poate cu argumente”, afirma ambasadorul.

Patriotismul trâmbițat de pe plajele din Dubai

În tentativa asumării «patriotismului» pentru a ascunde vreo culpă mai nouă sau mai veche din «activitățile patriotice», eventual mici trădări conjuncturale, vreo scăpare «antinațională» în complexitatea deciziei politice, vreo deviere mai mult sau mai puțin semnificativă de la «interesul național». Și apoi, te-a întrebat cineva dacă ești patriot, dacă te simți dator să repeți cu obstinație aceasta, ca unic program politic? Și dacă nu te-a întrebat, de ce te simți obligat să subliniezi repetitiv acest aspect?”, susținea ex-directorul SRI.

Patrioții noștri de conjunctură, fie politicieni, fie analiști ale căror analize nu trec granița nici în mediul virtual, nu vor însă fapte, pentru că nu se pricep deloc. Nu se pricep la programe, la proiecte, la strategii, la ce înseamnă în mod concret interes național în economie, în societate, în educație, în cultură, ca să nu mai vorbim de geopolitică. Nu vor știință, pentru că le-ar putea strica argumentația.

Patriotismul poate fi insuflat și de pe vreo plajă din Dubai, în timp real, sorbind dintr-o băutură fină răcoritoare (….…) În credința unora, dacă țipi mai tare lozinci patriotice este posibil să-ți crești cantitatea proprie de patriotism și astfel să devii un patriot mai mare decât alți patrioți mai mici, mai nesemnificativi”, mai scria Maior.

Citiți și:
De ce Nicolae Ciucă
Gen. Mircea Chelaru: În fața pericolului unei depersonalizări sau chiar sluţiri a modelului de viață românesc, este momentul să învăţăm a spune NU! …

 

yogaesoteric
17 iulie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More