Măcelul covid din Italia (Lombardia) de la începutul anului 2020 a fost o înșelăciune organizată cu sânge rece, o groapă de șerpi fără fund, plină de distorsiuni, manipulări și minciuni (II)

Citiți prima parte a articolului

Raportări înșelătoare

Principalele canale de știri și rețelele de comunicare virtuală au intrat în forță, avertizând asupra unor „valuri de decese” care traversează nordul Italiei din cauza unui virus galopant care a creat camere de urgență supraaglomerate și a necesitat convoaie de vehicule militare pentru a transporta cadavrele.

Imagini televizate cu sicrie îngrămădite în Bergamo au fost catapultate pe undele de emisie și au fost raportate simultan, îngrozind populația italiană și o mare parte a lumii.

O inspecție detaliată a acestor rapoarte a arătat că mass-media care a propagat frica a evitat cu grijă toate explicațiile rezonabile atunci când nu mințea în mod direct.

Mass-media a tăcut asupra faptului că, nu mai târziu de anul 2018, spitalele din Milano au fost invadate de infecții pulmonare virale. Din cauza problemelor de poluare menționate în prima parte a articolului, a infrastructurii sanitare decimate și a îmbătrânirii populației, spitalele supraaglomerate au devenit o caracteristică sezonieră a profilului național al Italiei în ultimele câteva decenii.

Știrile mainstream s-au abținut, de asemenea, de la a menționa realitatea lipsei de lucrători în spitale și motivele acestei situații. Din cauza panicii și a edictului guvernamental de închidere a frontierelor, forța de muncă est-europeană de asistente medicale, care reprezintă o mare parte a forței de muncă din sistemul de sănătate italian, a fugit rapid din țară, lăsând spitalele și centrele de îngrijire cu echipaje minimale.

Acest fapt a dus la abandonarea bruscă a bătrânilor fragili și a persoanelor cu dizabilități de către cei care în mod normal îi îngrijesc, ceea ce a dus la o avalanșă de consecințe dăunătoare, deoarece mulți dintre bătrânii abandonați din centrele de îngrijire au fost trimiși în spitalele deja suprasolicitate.

Acest cerc vicios al lipsei de lucrători în centrele de îngrijire, care a dus la o criză de personal în spitalele cu personal insuficient, a dus la un colaps total al îngrijirii persoanelor în vârstă și a celor cu handicap, contribuind la haosul din sistemele spitalicești din regiunile în care au fost adoptate politici guvernamentale dure.

Crearea cazurilor covid

De la intrarea în spital, răspunsul de facto pentru pacienții care ajungeau în spital era omniprezenta recoltare de probe pentru teste PCR, folosite pentru a determina dacă pacientul avea covid-19. Dacă rezultatele testelor erau considerate „cazuri pozitive”, erau activate protocoalele letale ale spitalului ‒ un alt cerc vicios de abuzuri medicale care asigurau continuarea dozei adecvate de frică.

Deși s-a observat încă din martie 2020 că existau probleme majore cu testul PCR ca instrument de diagnosticare, mass-media și publicul larg au acceptat la prima vedere validitatea acestei tehnici ca metodă de diagnosticare.

Pragurile ridicate ale numărului de cicluri a fost una dintre problemele citate. Aceasta a creat un număr absurd, de până la 97%, de rezultate „fals pozitive”, ceea ce a dus la un număr extrem de exagerat de cazuri de covid și decese.

Chiar și mai devreme, în februarie 2020, rezultatele testelor PCR din Italia au fost puse sub semnul întrebării, deoarece se folosea o singură genă țintă SARS-CoV-2 ca dovadă clinică a unui test „pozitiv”.

Candidatul italian la Premiul Nobel, dr. Stefan Scoglio, constatând această fraudă științifică, a declarat:

„Astăzi am descoperit un nou element al acestei adevărate fraude, alegerea de a declara un test cu rezultat pozitiv doar la detectarea unei singure gene dintre cele trei gene care ar defini virusul SARS-CoV-2 în întregul său. Dacă virusul ar fi fost prezent, atunci ar fi fost necesar să fie găsite toate cele trei gene, deoarece dacă virusul este intact, doar atunci ar putea avea un rol patogen și poate infecta, așadar testul este necesar să detecteze toate cele trei gene virale.”

Utilizarea greșită a testului PCR a dus la problema confuziei dacă persoanele din spitalele italiene mureau cu adevărat de covid, sau din cauza efectelor dezintegrării sociale în masă și apoi erau etichetate greșit ca fiind „decese de covid”, într-un proces fraudulos.

Minciunile cu decesele de covid

Răspunsul la această întrebare se găsește în rapoartele ulterioare care au clarificat faptul că aproape toate „decesele covid” nu au fost de fapt cauzate de un agent patogen viral ‒ aproape toate persoanele care au murit din cauza presupusului agent patogen aveau multiple comorbidități.

Un raport din 17 martie 2020 al Institutului Italian de Sănătate (ISS) a menționat că 99,2% dintre decesele legate de covid au fost înregistrate la persoane care aveau afecțiuni cronice preexistente.

O săptămână mai târziu, după cum se relata într-un articol din 23 martie 2020 din UK Telegraph, profesorul Walter Ricciardi, consilier științific al ministrului italian al Sănătății, a remarcat:

„Modul în care codificăm decesele în țara noastră este foarte generos, în sensul că toate persoanele care mor în spitale cu coronavirus sunt considerate ca decedate din cauza coronavirusului.

La reevaluarea de către Institutul Național de Sănătate, doar 12% din certificatele de deces au arătat o cauzalitate directă de la coronavirus, în timp ce 88% dintre pacienții care au murit au cel puțin o pre-morbiditate ‒ mulți au avut două sau trei.”

Ricciardi a citat un raport de monitorizare din 20 martie 2020 al ISS (în engleză aici) și fie a interpretat greșit cifrele reale din raport, fie l-a citat greșit. În timp ce 12% având zero comorbidități indica o exagerare grosolană a impactului „covid”, cifra exactă din raport era de 1,2%, ceea ce înseamnă că 98,8% dintre „decesele covid” aveau de fapt afecțiuni cronice preexistente.

La începutul verii anului 2020, chiar și presa mainstream a recunoscut că aproape toate victimele covid din Italia sufereau de afecțiuni cronice precedente.

Prin octombrie 2021, ziarul italian Il Tempo a relatat că Institutul italian de Sănătate a revizuit numărul persoanelor care au murit „din cauza covid” și mai bine spus „cu covid”, de la 130.468 la 3.783.

Este un fapt bine stabilit că Italia a etichetat orice persoană care a murit cu o „infecție confirmată cu SARS-CoV-2”, confirmată de un rezultat dubios al testului PCR, indiferent de cauzele reale ale decesului, ca fiind o victimă a „covid-19”.

În același timp, potrivit Istat (Institutul Național de Statistică), în perioada 1 martie ‒ 4 aprilie 2020 s-a înregistrat o creștere generală a mortalității din toate cauzele în comparație cu media pentru aceeași perioadă din perioada anilor 2015-2019. Bergamo s-a situat pe primul loc în topul creșterii mortalității în rândul municipalităților, cu o creștere uluitoare de 382,8% a numărului de decese.

Această creștere a mortalității nu a rezultat dintr-o serie de cauze asociate cu presupusa infecție SARS-CoV-2, ci din mai mulți alți factori. Anulare a testelor de depistare a cancerului, tratamente întârziate, reticența de a apela serviciile de ambulanță în cazul unui accident sau al unei urgențe deveniseră ceva obișnuit în mijlocul isteriei corona, permițând ca starea de sănătate să se agraveze dincolo de orice posibilitate de tratament.

Se știe că întârzierea îngrijirilor medicale crește morbiditatea și mortalitatea asociate atât cu afecțiunile cronice, cât și cu cele acute.

O simplă întârziere de două zile în a solicita tratament pentru un infarct miocardic poate transforma o afecțiune simplă și tratabilă într-o afecțiune periculoasă și amenințătoare a vieții.

Cercetările efectuate de Societatea Italiană de Cardiologie au stabilit că mortalitatea prin infarct miocardic a crescut de mai mult de trei ori în timpul urgenței covid, deoarece pacienții care se temeau de infecții au stat departe de spital.

Ciro Indolfi, profesor de cardiologie la Universitatea Magna Graecia din Catanzaro, a remarcat că „organizarea spitalelor… în această fază era dedicată aproape exclusiv covid-19 și multe secții cardiologice erau folosite pentru pacienții infecțioși. În plus, de teama contagiunii, pacienții întârzie accesul la urgențe și ajung la spital în condiții din ce în ce mai grave, adesea cu complicații aritmice sau funcționale, ceea ce face ca terapiile care s-au dovedit a fi salvatoare, cum ar fi angioplastia primară, să fie mult mai puțin eficiente”.

Rapoartele care arătau că numerele „deceselor provocate de covid” au fost exagerate și manipulate au fost ținute departe de ochii publicului și cu siguranță nu se puteau compara cu poveștile despre camioane militare care transportau cadavre umane și cu imaginile cu sicrie îngrămădite în Bergamo, care erau inflamate în creierul oamenilor.

Minciunile din Bergamo

Imaginea de acum infamă din Bergamo, cu trei rânduri lungi de sicrie aliniate, s-a răspândit ca un foc de paie și a șocat întreaga lume, fără ca hienele media duplicitare să investigheze veridicitatea fotografiilor, care, în schimb, au alimentat cu fanatism focul covid la fiecare pas.

Remember the photo of coffins from Bergamo, Italy, in March 2020, which terrified the world and contributed to the lockdown frenzy? It was also fake: pic.twitter.com/0tP5aQ4rQ2

— Dr. Eli David (@DrEliDavid) December 27, 2021

Un reportaj responsabil ar fi autentificat faptul că fotografia în cauză a fost făcută într-un hangar de pe aeroportul din Lampedusa în data de 5 octombrie 2013.

Sicriele din acea fotografie erau pline cu cadavrele unor migranți africani care au pierit într-un naufragiu, numărul cadavrelor fiind estimat la 360 de morți, în largul coastei Lampedusa, o insulă italiană situată în largul coastei tunisiene.

Rapoartele despre camioanele care transportau cadavre și despre crematoriile din Lombardia copleșite aveau explicații mai banale, care erau anatema pentru narațiunea predominantă din mass-media.

Nevoia de camioane pentru transportul cadavrelor, pe care mass-media a repetat-o în alte părți, a fost ușor de explicat printr-o combinație de factori congruenți. Morții erau îndepărtați de către militari, deoarece directorii de pompe funebre care se temeau de „virusul ucigaș” refuzau să ridice cadavrele așa cum ar fi făcut-o în vremuri normale.

Frica fabricată și amplificată care i-a făcut pe directorii de pompe funebre să se sustragă de la îndatoririle lor normale a fost agravată de o lege națională de urgență care interzicea ceremoniile civile și religioase, inclusiv înmormântările. Această măsură fără precedent pentru o țară majoritar catolică, care se baza în mod normal pe înmormântarea rituală, a intrat în vigoare la începutul lunii martie.

Pericolul unei „noi boli extrem de transmisibile și mortale”, acum bine întipărit în psihicul cetățenilor italieni, a contribuit la această situație.

Familiile care în mod normal ar fi urmat ritualul catolic al înmormântării optau pentru incinerarea decedaților într-un număr fără precedent, de teama de a nu contracta boala de la cei decedați.

În nordul Italiei a existat o creștere de 50% a cererilor de incinerare, ceea ce a copleșit rapid cele câteva crematorii mici care existau în Italia.

O curiozitate regională

Interesant este că nu toată Italia a fost afectată de virusul care se presupunea că ar fi fost „super infecțios”. Numărul excesiv de decese din primăvara anului 2020 a fost limitat la nordul Italiei și la anumite zone din nordul Italiei.

Se pare că epicentrul virusului covid a fost localizat în regiunea Lombardia. Criza localizată din Lombardia, prezentată lumii ca fiind apocalipsa zombi „italiană”, nu a apărut pe străzile, în magazinele sau în casele din Lombardia, ci doar în spitalele și centrele de îngrijire situate în centrele urbane.

Cum a reușit presupusul agent patogen ucigaș să ocolească centrul și sudul Italiei, care au o demografie similară?

Datele din 26 martie 2020 confirmă că virusul nu a migrat spre sud, respectând granițele jurisdicționale. Patru regiuni din nordul Italiei au reprezentat 89% din toate „cazurile” de covid. Acest tipar avea să rămână același chiar și în timp ce o avalanșă de teste a fost desfășurată în întreaga țară.

O teorie care a apărut a sugerat că, deoarece Lombardia are un număr mare de muncitori chinezi în industria confecțiilor, „virusul” a fost adus în Italia de către muncitorii migranți chinezi și s-a răspândit în regiune. Această ipoteză s-a năruit când s-a observat că Toscana, o regiune din centrul Italiei, care are cea mai mare concentrație de chinezi din Italia și din întreaga Europă, nu a fost cumva afectată de „virus”.

Faptul că sudul Italiei nu a fost lovit de „virus” a dat peste cap și narațiunea oficială.

O diferență semnificativă în structurile sociale dintre nordul și sudul Italiei face ca majoritatea persoanelor în vârstă din sud să locuiască cu copiii lor sau foarte aproape de aceștia. Se știe că această tradiție de sprijin familial extins creează condiții favorabile bunăstării și securității.

Pe cap de locuitor, în nordul Italiei există mai multe centre de îngrijire pe termen lung (LTCF), cu mult mai mulți rezidenți care trăiesc în aceste condiții precare.

Având în vedere ceea ce știm acum, este rezonabil să concluzionăm că pentru un număr mare de persoane din nordul țării care locuiesc în centrele de îngrijire de lungă durată, unde condițiile sunt adesea neigienice, alimentația este sărăcăcioasă și îngrijirea este adesea neglijentă, s-a creat o furtună perfectă pentru decese în masă.

Plecarea în masă a personalului suprasolicitat și îngrozit și crearea unei anxietăți în masă în rândul unei populații cu handicap, fragile și abandonate, au garantat practic un eveniment de decese în masă în acest sector al populației din nordul Italiei.

Gândirea critică elementară ne informează că, având în vedere că 50% dintre „decesele covid” din Italia au avut loc în rândul rezidenților azilurilor de bătrâni, iar vârsta medie a „decesului covid” este egală sau mai mare decât speranța normală de viață, aceasta nu a fost în mod clar o problemă a „deceselor covid” în sine, ci o problemă a condițiilor sociale.

Terorizarea și izolarea persoanelor în vârstă care trăiesc în cămine de îngrijire, refuzarea vizitelor rudelor și reducerea sau eliminarea vizitelor personale ale asistenților sociali și de sănătate, combinate cu orice boală respiratorie, ar putea, și chiar o face, să măture orice cămin de bătrâni insalubru și să elimine un număr semnificativ de persoane fragile.

Nu a fost nevoie să inventăm o nouă contagiune pentru a explica de ce mor oamenii.

Contagiunea socială a mandatelor guvernamentale și isteria mediatică de pe rețelele de comunicare virtuală au devenit o boală mai periculoasă decât orice presupusă contagiune biologică ‒ însă aparatul de stat o poate camufla în mod convenabil sub forma unei nebunii învolburate a unui „virus”.

De ce Italia?

Pentru a sugera că nu a existat niciun eveniment viral aberant în nordul Italiei în primăvara anului 2020 și pentru a teoretiza că Italia a fost aleasă ca rampă de lansare pentru Operațiunea Covid, așa cum indică dovezile, trebuie este necesar să ne întrebăm:

De ce a fost ales nordul Italiei ca scenă pentru acest scenariu pandemic?
Avea Italia mijloacele și motivul?

Pentru a lansa faza de șoc și uimire a Operațiunii Covid în lumea occidentală, a fost necesar să se creeze iluzia unei invazii virale.

Pentru a evoca o molimă Potemkin postmodernă și necesitatea percepută de a pune capăt ordinii sociale și economice a unei țări, Italia deținea toate ingredientele „de-a gata”. Cu ratele sale deja foarte ridicate de pneumonie interstițială, panoplia de probleme ale căilor respiratorii superioare induse de poluare și ratele ridicate de cancer, nordul Italiei avea nevoie doar de o mică flacără pentru a aprinde un incendiu de fatalități. Această scânteie a venit sub forma isteriei generate de mass-media, a ordinelor de închidere și a protocoalelor letale din spitale.

Italia a avut, de asemenea, motivația care devine evidentă odată ce înțelegi povestea covid prin prisma banilor, a puterii, a controlului și a transferului de bogăție.

O țară falimentară din punct de vedere financiar, cu un sector financiar disperat după salvări și o structură de comandă condusă de bancherii centrali, a creat un guvern servil și cooperant.

Din motive care nu au legătură cu sănătatea precară a cetățenilor săi, Italia a fost supranumită în ultimul deceniu de către sectorul financiar al UE „omul bolnav al Europei”.

La fel ca o mare parte din Europa, guvernul italian s-a confruntat cu presiuni economice extreme în anul 2019.

În timp ce Europa în ansamblu stagna din punct de vedere economic, Italia a intrat oficial în recesiune la începutul anului 2019. Anxietatea în zona euro era mare, existând temeri că „problema italiană” se va răspândi și va declanșa o prăbușire în întreaga economie mondială deja șubredă.

Datoria guvernamentală a Italiei crescuse ca o ciupercă, ajungând a patra cea mai mare din lume și cea mai mare din UE. Această datorie zdrobitoare a pus presiune asupra UE, creând tensiuni între Roma și Bruxelles.

În mai 2019, se spunea că criza financiară a Italiei „reprezenta o amenințare majoră la adresa obiectivelor monetare ale Băncii Centrale Europene” și că, dacă nu este ținută sub control, „ar putea zdruncina încrederea pieței în întreaga zonă euro, punând UE în mare dificultate”.

Previzibilul tsunami al colapsului financiar care îi privea în față pe bancherii centrali europeni, a ajuns la apogeu în anul 2019.

Fără timp de pierdut, a fost propusă schema de salvare, dovedită și adevărată, pentru a salva marii investitori. Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, avertizase:

„Ar putea fi nevoie de suma uriașă de 1,5 trilioane de euro (1,63 trilioane de dolari) pentru a face față acestei crize.”

Toate discuțiile despre industria financiară care a falimentat națiunea prin jefuirea fondurilor publice, despre politicienii care distrug serviciile publice la ordinul marilor investitori și despre deprecierile economiei de cazinou au fost spulberate de noua poveste a unei crize declanșate de „izbucnirea crizei covid-19”.

Prădătorii care își vedeau imperiile financiare destrămându-se la cusături au hotărât să închidă societatea și să jefuiască lumea în încercarea de a-și salva imperiile financiare care se prăbușeau.

Pentru a nu soluționa problemele pe care le-au creat, acești prădători financiari aveau nevoie de o poveste de acoperire.

O poveste de acoperire suficient de mare pentru a ascunde nenumăratele infracțiuni financiare pe care le-au comis și pentru a suprima problemele sociale pe care le-au creat.

Această poveste de acoperire a apărut în mod magic sub forma unui „nou virus”.

În cele din urmă, Banca Centrală Europeană (BCE) a fost de acord cu un plan de salvare a băncilor europene în valoare de 1,31 trilioane de euro (1,46 trilioane de dolari), urmat de acordul UE privind un fond de redresare de 750 de miliarde de euro pentru statele și corporațiile europene.

Acest pachet gras de „credite pe termen lung și ultra-ușoare pentru sute de bănci” a fost vândut publicului ca un program necesar și binevoitor pentru a atenua impactul pandemiei de coronavirus asupra întreprinderilor și angajaților.

Ca parte a planului de redresare al UE, cele 750 de miliarde de euro au fost împărțite în două părți. Una a inclus 500 de miliarde de euro care urmau să fie alocate sub formă de subvenții în funcție de „nevoile de redresare” ale fiecărei țări. Italia ar fi urmat să primească cea mai mare felie din această plăcintă.

„Omul bolnav” al Europei a primit o infuzie de care avea mare nevoie ‒ cu condiții.

În concluzie

Trei ani mai târziu, adevărul indispensabil al poveștii italiene este că, odată ce zgârii sub suprafața narațiunii oficiale a pandemiei de covid, se dovedește a fi o groapă de șerpi fără fund, plină de distorsiuni, manipulări și minciuni.

Orice exces de decese în primăvara anului 2020 în nordul Italiei a fost un artefact al condițiilor de sănătate deja existente la o populație îmbătrânită, al ștergerii infrastructurii de sănătate existente, al poluării industriale masive care creează boli cronice, al isteriei generate de mass-media, al blocajelor guvernamentale sălbatice și al uciderii administrative a celor deja fragili.

Aceste decese iatrogene ale persoanelor fragile au fost rezultatul ordinii sociale și al despotismului din domeniul sănătății publice și au fost apoi folosite pentru a da impresia că ar exista „un virus ucigaș” în circulație.

Singura pandemie a fost cea a asaltului violent al guvernului și al biomedicinei împotriva oamenilor.

Dovezile din Italia în 2020 expun narațiunea oficială „covid” pentru ceea ce este ‒ o înșelăciune organizată cu sânge rece.

Nu a existat nicio pandemie.

Citiți și:
Dr. Mike Yeadon și prof. Denis Rancourt: „Nu a existat o pandemie virală cauzată de un nou agent patogen”. Decesele în exces constatate „au fost malpraxis medical în cel mai bun caz și crimă în cel mai rău caz”
Tehnica pescuitului ‒ Noi suntem peștii, iar Noua Ordine Mondială este pescarul! Pandemia aceasta falsă, care ne este îndesată pe gât cu insistență, este momeala

 

yogaesoteric
16 iulie 2023

 

Also available in: English