Manualul de istorie, atacat în instanță de comunitatea evreiască

Manualul „Istoria românilor și universală” pentru clasa a XII-a (Editura Știința, 2024), a fost subiectul unei mesei rotunde la care au participat Ministerul Educației și Cercetării (MEC), în colaborare cu Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”. La această dezbatere au fost invitați profesori, cercetători, părinți, elevi și reprezentanți ai societății civile.

Întâlnirea a avut loc miercuri, 11 iunie 2025, la ora 14:00, în Sala de Arte și Hărți a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova. În urma preocupărilor exprimate recent de unii membri ai societății civile cu privire la anumite aspecte ale manualului, Ministerul Educației și Cercetării a inițiat un proces de consultare și expertizare.

Ministerul a solicitat și a primit avize de la Academia de Științe a Moldovei, Institutul Yad Vashem din Israel, Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, Catedra de Istorie și Științe Sociale a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Avizele naționale au fost favorabile.

O abordare mai profundă și echilibrată a Holocaustului

De asemenea, pentru a răspunde mai bine sensibilităților tematice și a sprijini profesorii în procesul de predare, s-a decis crearea unui suport didactic suplimentar. Acesta va include surse istorice, materiale video și alte resurse utile pentru o abordare mai profundă și echilibrată a Holocaustului și a altor evenimente sensibile din istoria contemporană, conform comunicatului MEC.

Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Adela Răileanu, l-a acuzat pe ministrul Educației, Dan Perciun, de lipsă de transparență în gestionarea controverselor legate de conținutul manualului de istorie pentru clasa a XII-a.

Într-o declarație publică, parlamentara a criticat absența publicării avizelor și criticilor primite de la diverse instituții internaționale, inclusiv Institutul „Elie Wiesel” din România, Memorialul Victimelor Holocaustului Yad Vashem din Israel și Comunitatea Evreiască din Republica Moldova.

Manualul de istorie, motiv de dispută

Ministrul Educației, Dan Perciun, a afirmat că retragerea noului manual de istorie pentru clasa a XII-a nu reprezintă o „soluție rezonabilă”, în ciuda criticilor apărute în spațiul public.

Comunitatea Evreiască din Republica Moldova s-a declarat „profund îngrijorată” de poziția publică a ministrului referitoare la menținerea manualului, „în ciuda concluziilor critice ale experților internaționali și ale societății civile”, și a anunțat că își rezervă dreptul de a contesta decizia MEC în instanță.

Cu câteva zile înainte, ministrul Perciun a declarat că a primit avizele de la toate facultățile de istorie din țară, de la Academia de Științe și de la Yad Vashem, pe marginea manualului, menționând că, deși unele avize sunt critice, nu vede motive pentru retragerea cărților din școli.

Manualul de istorie are mult mai multe informații despre Holocaust decât precedentul

La mijlocul lunii martie, el a afirmat despre manualul de istorie pentru clasa a XII-a: „Acest manual conține mult mai multe informații despre aceste crime decât manualul precedent și așteptăm avizul, în special de la Yad Vashem, deoarece aceasta este o autoritate pentru noi.”

Deputații din opoziție au solicitat audierea ministrului Educației, Dan Perciun, în legătură cu scandalul referitor la manualele de istorie pentru liceu, în special cele destinate elevilor din clasa a XII-a, acuzându-le că denaturează evenimente sau perioade întregi și că îl glorifică pe Ion Antonescu.

Citiți și:
E România sau Israel? Ministerul Educației vrea eliminarea Istoriei și Geografiei din trunchiul comun, pentru elevii de la uman, real și tehnologic. Aceștia vor fi obligați, în schimb, să învețe Istoria evreilor
Ioan-Aurel Pop: Etichetele de legionar sau fascist au fost folosite abuziv de regimul comunist

 

yogaesoteric
20 iunie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More