Marea Britanie va recunoaște animalele domestice și sălbatice drept ființe cu drepturi

Animalele vor fi recunoscute de legea britanică drept ființe cu drepturi, a anunțat guvernul de la Londra, care urmează să introducă o serie de legi cuprinzătoare prin care să interzică practici precum exportul de animale vii sau vânătoarea de trofee – legea se referă atât la animalele domestice, cât și la cele sălbatice, potrivit BBC și The Guardian.

Reformele anunțate vor fi adoptate ca set de legi, printre care o lege care va recunoaște animalele drept „ființe cu simțire” (sentient). Protecția se va aplica și animalelor din străinătate, prin interdicții asupra comerțului de fildeș, aripioare de rechin etc.

Suntem o țară de iubitori de animale și suntem prima țară a lumii care adoptă legi pentru bunăstarea animalelor. Planul nostru de acțiune pentru bunăstarea animalelor va duce la îndeplinirea angajamentului nostru pentru interzicerea exportului de animale vii, pentru interzicerea ținerii primatelor ca animale de companie și vom adopta noi legi împotriva contrabandei cu căței”, a declarat George Eustice, ministrul Mediului din guvernul Regatului Unit.

Reformele urmăresc să reducă furtul de animale de companie.

Totodată, zgărzile cu șocuri electrice vor fi total interzise. În cadrul unui nou regim de subvenții, țăranii ce dețin animale de curte vor primi ajutoare materiale pentru întreținerea în condiții cât mai bune ale animalelor.

Legea stipulează că animalele au capacitatea de a simți foame și durere și sunt conștiente de ce li se petrece. Reclame la practici folosite în alte țări, precum călărirea elefanților, vor fi și ele interzise, conform BBC.

Grupurile și organizațiile pentru protecția și bunăstarea animalelor se declară încântate de reformele adoptate de guvern, însă au atras atenția că „este nevoie de acțiune continuă” și că această legislație „nu reprezintă doar expresia respectului față de animale ci și o metodă eficientă de combatere a schimbărilor climatice, rezistenței la antibiotice și de combatere a pandemiilor”.

Citiţi şi:
În Ecuador, Natura are drepturi constituţionale
O perspectivă inedită dar lucidă și inteligentă asupra cauzelor profunde ale crizei ce a fost declanșată de coronavirusul COVID 19

 

yogaesoteric
1 iunie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More