Marele cutremur, avertisment cumplit: „A început numărătoarea inversă”. Reacție INFP

 

„Avem dezvoltată împreună cu partenerii noștri o tehnologie software și hardware, plus un dispozitiv ce permite pre-detecția cutremurelor majore într-un interval de la 2 săptămâni până la 6 ore înainte.
Până în anul 2025 vom avea un cutremur de minim 7 grade sau mai mare, o spun studiile și analizele, nu neapărat numai statistica”, anunță site-ul Seismic Center – Predicție și alertă cutremur

Controversatul site, care a avut rezultate remarcabile în câteva rânduri, vine cu o propunere pentru cei care doresc să afle mai multe, dar mai ales pentru autorități.

„Din ce studii și analize reiese faptul că în următorii ani vom avea de a face cu un cutremur major?
Scrieți-ne pe e-mail, fixăm o întâlnire, veniți la noi și vă prezentăm care este situația de fapt și nu ce visează unu sau altul, că prin 2040 sau 2080, iar dacă nu avem dreptate, ne retragem din acest domeniu”, scriu cei de la Seismic Center.

Pe de altă parte, autorii amestecă în anunțul lor nemulțumirea față de „nepăsare, corupție și rea-voință”.

„Dacă vom zice când acest cutremur va avea loc – cu siguranța NU… atâta timp cât există nepăsare, corupție și rea-voința – dar îl vom anunța cu 6 ore înainte!”.

Și, continuă ciudat autorii: „Dacă atitudinea celor în cauză se va transforma și vom vedea bunăvoință, avem capacitatea de a anunța acest tip de cutremur cu luni de zile, săptămâni sau zile înainte”.

„Nu suntem obligați să anunțăm și mai ales să anunțăm persoane corupte, rău-voitoare sau alți frustrați”, scriu cei de Seismic Center, încheind… înspăimântător: „Numărătoarea inversă a început, aviz celor care se simt în cauză”.

La solicitarea agenției DC News, Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Național de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a declarat: „Deocamdată nu se pot prezice cutremurele cu 6 ore înainte”, explicând că „nu există nici tehnologie, nici cercetările din zona seismică din Vrancea nu permit o astfel de estimare exactă”.

În privința cutremurului major până în 2025, directorul general INFP este sceptic. „Până în prezent, având în vedere activitatea seismică destul de redusă, nu putem să ajungem la o concluzie – încă nu am observat corelări între activitatea seismică și factorii precursori unui cutremur pe care i-am enumerat anterior”, a spus Ionescu.

Imediat, a venit o altă reacție din partea Seismic Center:
„Afirmația dumneavoastră: «Deocamdată nu se pot prezice cutremurele cu 6 ore înainte. Nu există nici tehnologie, nici cercetările din zona seismică din Vrancea nu permit o astfel de estimare exactă» contravine în primul rând rezultatelor activității Institutului Academiei Române de Geofizică (Software de prealertare seismică (versiunea Beta), a instituţiilor abilitate să intervină în caz de cutremur.” Seismic Center îi transmite directorului INFP că „nu sunteți informat, deoarece cei de la Institutul Academiei Române de Geofizică dețin un dispozitiv de prognoză poate și predicție destul de exact, pe baza cercetărilor din zona seismică Vrancea, pe lângă cercetările private efectuate de Seismic Center”.

„Cunoscând de mult timp această tehnologie Geodin recunoscută și de NASA, de ce afirmați contrariul – sau nu specificați că aceste afirmații sunt doar din partea INFP sau ca și opinie personală?”, mai scriu cei de la Seismic Center.

În fine, Seismic Center precizează că „avem dezvoltată deja împreună cu partenerii noștri o tehnologie software și hardware, plus un dispozitiv ce permite pre-detecția cutremurelor majore într-un interval de la 2 săptămâni până la 6 ore înainte ca seismele să se producă”.

Desigur, aici observăm o contradicție – pentru că în postarea anterioară, Seismic Center spunea „avem capacitatea de a anunța acest tip de cutremur cu luni de zile, săptămâni sau zile înainte” – iar acum menționează „un interval de la 2 săptămâni până la 6 ore”. Ceea ce ar fi oricum foarte bine.

„Această tehnologie este inclusă deja în proiecte de colaborare cu instituții din străinătate, dar si din România”, spune Seismic Center, precizând că tehnologia respectivă „a fost utilizată și în detecția cutremurului din România de pe data de 28 octombrie 2018”.

Cert este că acest schimb de replici este un argument pentru necesitatea unui dialog între specialiști – indiferent că sunt din mediul privat sau de la instituții de stat. Problema seismică este una teribil de importantă în România – și ea este necesar să fie privită ca un efort național, cât se poate de serios.

Va fi un cutremur major până în 2025? Cert este că, la un moment dat… va fi!

Citiţi şi:

Teorie şocantă a unui fizician din Iași: «Cutremurele din România sunt induse artificial»

MESAJ REFERITOR LA CUTREMUR 

 

yogaesoteric
21 septembrie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More