Maria Diana Popescu: Nişte gangsteri lacomi și fără scrupule

Bravo!, spectacolele violente de campanie au asediat întreaga țară! Disperarea în a câştiga un prost-înțeles și compromis fotoliu e tot mai mare, până la lovituri de bici! Fratele unui primar liberal cu ștate vechi dintr-o comună din Sibiu a fost filmat când îl lovea cu biciul pe noul candidat PSD la funcție, chiar în poarta casei!

Figuri de mare inspirație pentru corupția instituționalizată, acești self-made men cu freza țeapănă, cont pe feisbuc, conștiință puțină și mii de interese, ne zâmbesc șmecherește din afișele lipite pe garduri, balcoane, uși și panouri. Partea murdară a campaniei se înnoadă potrivit zonelor de influență. Pe cât de șireți, pe atât de zeloși, candidații nu conspiră numai unii împotriva altora, ci, laolaltă, împotriva poporului. Promisiunile lor fierb de patriotism și de avânt național. Aspiranții la fotolii posedă reale calități dramatic-umoristice. Într-o manieră de lucru caricaturală, și-au construit „teatre personale”, unde interpretează monologuri patriotarde și ipocrite, rupte total de realitate. În lumina reflectoarelor și fără jenă își schimbă blănile de lup între ei, împunsăturile în coaste fiind doar improvizații necesare alianțelor și mezalianțelor de după alegeri.

De la asemenea actori cutremurați de marele suflu al Puterii, vizionăm până pe 9 iunie și încă patru ani bonus o penibilă lucrare dramatică a democrației românești, după un model al comediei de salon, de tăietură franceză și teatru absurd, cu peripeții și personaje de caricatură, cu situații bufe și cu vervă prostească, bulevardieră, în care distingem stirpea cunoscută a microbului original de parvenitism.

În cele din urmă, odată cu alegerile locale și europarlamentare din iunie, România se va „civiliza” rapid! Pentru această cauză-campanie, din bugetul țării se cheltuie grămezi de bani, pentru ca românului să-i fie tot așa, poate chiar mai rău. Pe 9 iunie vor fi votați primarii pentru fiecare comună sau oraș, consilierii locali, președinții de consilii județene și consilierii județeni. Toți înscrișii pe liste promit o mai bună gestionare a bugetului local, promit dezvoltarea infrastructurii locale – poduri, drumuri, școli, spitale, piețe – și un standard ridicat al serviciilor publice locale, adică salubritate și transport public modern. Toți promit, dar niciunul nu se ocupă de eradicarea acutei sărăcii în care se zbat milioane de români, nu se ocupă de îmbunătățirea actului medical cetățenesc, care este necesar să fie gratuit. Niciunul nu pune pe picioare agricultura, fermele românești, industria, economia, ca să aibă poporul hrană și viitor pentru copii.

Ar fi necesar să fie înființată o secție specială de boli psihice pentru politicienii mincinoși de profesie, care promit în campanie salarii și pensii ca în UE, promit zgârie-nori elastici şi nemuritori, școli ale viitorului, deși majoritatea școlilor de la sate au pereții crăpați și hazna în curte! Ar fi cazul ca demnitarii care au ajuns la vârsta pensionării să-și ia bocceluța, să nu mai polueze aerul politic și să-și mănânce pensia de nababi liniștiți!

Da, de unde promisiuni împlinite de către primari? De ani buni, oamenii de la sate stau cu sacii de gunoaie în curte! Serviciul de salubritate, extrem de scump, trece o singură dată pe săptămână pe la poarta țăranului, iar containerele de gunoi lipsesc cu desăvârșire. În multe sate se trăiește și azi la fel ca în 1907: în case de chirpici, fără curent și cu haznaua printre buruieni. Sătenii necăjiți adună crengile uscate, doborâte de vânt sau pun în soba de lut știuleții de porumb. Nu am cunoștință să se fi întocmit vreodată la nivel de comune o evidență a vârstnicilor fără posibilități, a caselor mai vechi de 100 de ani, pentru a fi consolidate cu prea mult lăudatele fonduri europene, care sunt, de fapt, tot banii românilor trecuți prin visteria HuuU.E. – cum spunea cineva. Probabil, pe hârtie, există improvizații amatoriste ale unor programe consumatoare de fonduri, cu multă vorbărie şi o desfășurare improprie.

Mulți dintre fiii ploii de la putere nu-și cunosc menirea! N-au nicio conexiune cu realitatea din țară, însă nu renunță pentru nimic în lume la morga de specialiști, atunci când apar pe ecrane. Și în campania de față, lanțul trofic se umflă, exemplarele care învârt politicul pe degete umblă cu cioara vopsită în chip de papagal, într-o permanentă laudă de sine și batjocură a electoratului. Se spune din popor: banii n-aduc fericirea, dar o întrețin. În acest sens, pot depune mărturie mulți dintre noii candidați la funcțiile înalte, care nu vor mai avea grija zilei de mâine, pentru că nu vor trece ei, așa, patru ani de mandat, precum gâsca prin apă. Vor fotoliile în scopuri precise, nu ca să planteze gulii pentru piață, ci ca să vânture banii țării din buzunarul cetățeanului în buzunarul lor și al jefuitorilor externi. PIB-ul țării se tot varsă de peste trei decenii în buzunare mafiote, ca în Butoiul Danaidelor, iar statul doarme în papucii instituțiilor sale, în loc să verifice la sânge proveniența averilor clădite de-a lungul unui mandat. Ăștia nu-s diplomați de carieră, ci nişte gangsteri lacomi și fără scrupule.

Parcă n-am ști că una dintre căile rapide de îmbogățire în ziua de azi e să intri în politică sau să deții controlul finanțelor, energiei, petrolului, aurului și al altor resurse naționale. Rețeta e eficientă, mai ales că sclavii docili ai țării sunt cei mai disciplinați contribuabili. Dincolo de observațiile mele, verva electorală și afișele lor de pe toate gardurile sunt dezgustătoare! Știind că voința politică a poporului nu va fi luată în seamă nici măcar cu ștampila în mână, mulți români nu-și vor toci încălțările pe drumul care duce la vot. Astfel că, pe ici, pe acolo, prin punctele esențiale, mașina de fraudă va funcționa mai ceva ca procesul de vaccinare. La fel de bine cum funcționează pe planetă frauda încălzirii globale sau frauda reciclării plasticului.

Potrivit CBS News, Jan Dell, fost inginer chimist, a adus în atenție, ani la rând, un adevăr incomod cu privire la materialele plastice care sufocă planeta: „Atât de mulți oameni văd eticheta reciclabilă și pun plasticul în coșul de reciclare, dar marea majoritate a materialelor plastice nu sunt reciclate”, în contextul în care, „producția de plastic este programată să se tripleze până în 2050, iar cu atât de multe deșeuri de plastic care se adună pe uscat și pe mare, peste 170 de țări lucrează la un tratat al Națiunilor Unite pentru a pune capăt poluării cu plastic”. Potrivit CBS News, un raport, intitulat „Frauda reciclării plasticului”, acuză industria plasticului de o campanie de zeci de ani prin care induce publicul în eroare cu privire la viabilitatea reciclării plasticului, în ciuda faptului că sunt cunoscute „limitările tehnice și economice care fac plasticul nereciclabil”. Amintim aici și de frauda ambalajelor reciclabile din sticlă și plastic din bătătura noastră. Magazinele încasează garanția pe bonul fiscal, dar sistemul returnare-garanție este deficitar la înapoierea garanției. În mediul rural, majoritatea comercianților refuză să primească ambalaje și să returneze garanția.

Revenind la oile care vor fi alese pe plaiul mioritic, unde credeți că vom ajunge în urma votului din 9 iunie? Tot în aceleași ghetouri unde clasa politică ne-a aruncat de peste trei decenii, ca pe niște lucruri inutile. După luptele fantastice între aspiranții la fotolii locale și europarlamentare, tot mai „fantastică” și crudă se va arăta realitatea internă, iar din hărmălaia fraudis costisitoare a campaniei ne vom alege cu încă patru ani de sclavie și cu alte furci caudine ale lui Pontius Herennius.

De reținut că, la 10 aprilie, în Parlamentul European s-a votat legea migrației și a distrugerii statelor naționale, cadru legislativ care oferă emigranților drepturi cu mult peste cele ale populației băștinașe (cazul ucrainenilor din România). Din totalul celor 600 de europarlamentari, 322 au votat „pentru”, iar 266 (42%) „împotriva” migrației, metisării și înlocuirii populației autohtone. Din cei 33 de europarlamentari români, 17 au votat „pentru” înlocuirea noastră, trădând interesele românilor, iar restul n-au votat, ascunzându-se ca șobolanii. Pentru acest act de trădare națională, numele lor s-ar cuveni să fie șters definitiv de pe orice listă electorală.

Cum societatea noastră este „civilizată” cu forța, rapid, în sensul „evoluției involuției noastre”, precum spunea Petre Țuțea, ajungând astăzi la un sistem bazat pe valoarea monetară a fiecărui „ales”, mă întreb cât timp vom mai cumpăra dreptatea și liniștea cu şpagă și câte parale vor face aleșii după 9 iunie, acești bântuiţi de o dublă personalitate, care l-ar intriga până şi pe Freud? În fond, trăim o altă intersecție istorică, unde îți poţi număra degetele liber, dar nu mai poți stabili o relație de „dragoste” între solipsismul politic, groapa cu furnici în care trăiește poporul, președintele făcut preș străinătății, sistemul antirachetă, băncile cămătarilor și aleșii stăpâni ai inelelor, care fac politică de trădare, cumetrie și interese.

Autor: Maria Diana Popescu

Citiți și:
Variantă pentru alegerile la care vom fi chemați
Av. Elena Radu: Se pregătește o mare fraudare a alegerilor! De ce povestea cu cearta pe „comasarea alegerilor”? Sperați într-o schimbare în anul 2024? O veți avea: dictatura pe față, la vedere!

 

yogaesoteric
14 mai 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More