Marile puteri, interesele Israelului și nevoia de liniște în Orientul Mijlociu

Filosoful rus Alexander Dugin pare contrariat de faptul că Rusia și Iranul, aliați strategici, se comportă fără vlagă în raport cu inamicii lor. Sunt mai degrabă reactivi, decât proactivi. Iar adesea chiar lipsiți complet de reacție.

Să lăsăm la o parte discursul oficial. Ce spun politicienii de la Teheran și Moscova (niște actori, la urma urmei) contează doar în ochii publicului fascinat de micul ecran. Ce fac generalii Deep State-ului este cu totul altă poveste. „Vrem fapte, nu vorbe!”, par a cere milioane de ruși și iranieni exasperați de prea multele ezitări ale politicienilor aflați la cârmă.

„Cei care acționează cu hotărâre și îndrăzneală câștigă. Noi, pe de altă parte, suntem prudenți și ezităm constant. Apropo, Iranul urmează, de asemenea, această cale, care nu duce nicăieri. Gaza a dispărut. Conducerea Hamas a dispărut. Acum, conducerea Hezbollah a dispărut. Și președintele Raisi al Iranului a dispărut. Chiar și pagerul său a dispărut”, notează filosoful Dugin, cu amărăciune și un soi de admirație pentru „hotărârea și îndrăzneala” israelienilor. El se teme că dacă Rusia nu va intra cu adevărat în joc, alternativa va fi dezastrul nuclear.

Pe de altă parte există și observatori care privesc cu admirație stăpânirea de sine și strategiile cumpătate ale liderilor de la Moscova și Teheran. Aceștia pretind că Biden și Netanyahu tocmai asta urmăresc, să escaladeze constant până la extinderea războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu, cu scopul de a-i lovi mortal pe cei doi inamici, Rusia și Iranul. Raționamentul are, însă, o mare hibă: Rusia nu poate fi lovită mortal decât printr-un gest sinucigaș.

Așadar, rămânem la varianta Dugin. Israelul își bifează rând pe rând toate obiectivele, fără ca Iranul să reacționeze în sprijinul Hamas și Hezbollah. Sau măcar în sprijinul propriilor generali vânați de Netanyahu pe teritoriul libanez. Și fără ca Rusia sau China să facă altceva decât să lanseze avertismente sau proteste cu jumătate de gură. De altfel, ar fi imposibil de imaginat cum ar putea Moscova să intervină în Orientul Mijlociu, într-un moment delicat al confruntărilor de pe frontul din Ucraina.

Șeful Hezbollah a fost, la rându-i, un simplu actor. Un soi de purtător de cuvânt al organizației, fără abilități în domeniul strategiilor militare. Un cetățean cu priză la mase. Adevărații comandanți au stat departe de ochii publicului, însă foarte aproape de urechile agenților Mossad. Ei au fost principalele ținte ale atacului din 27 septembrie din Beirut, în care a murit și carismaticul lider Nasrallah (foto).

Pe rețeaua X au circulat informații, cu câteva zile înainte de bombardamentul israelian asupra buncărului din Beirut, despre o posibilă înțelegere subterană între Washington și Teheran pentru decapitarea organizației Hezbollah. Mohammad Ali Al-Husseini, un cleric șiit din Liban care îl cunoaște pe Nasrallah din tinerețe, l-a avertizat pe acesta din urmă la postul de televiziune Al Arabiya: „Scrie-ți testamentul! Iranienii te-au trădat!”. De menționat că pe lângă liderii Hezbollah uciși odată cu Nasrallah, Teheranul a anunțat și moartea generalului de brigadă Abbas Nilforoushan, consilier iranian al Axei de Rezistență.

Întâmplător sau nu, la doar 48 de ore de la atacul israelian în sudul Beirutului, premierul rus Mihail Mișustin va ajunge în Iran într-o vizită oficială, unde se va întâlni cu președintele țării, Masoud Pezeshkian. Agenția TASS anunța că Mișustin va discuta despre „punerea în aplicare a proiectelor comune majore în domeniul transporturilor, industriei, energiei și educației, precum și al agriculturii”. Niciun cuvânt despre cooperarea militară sau ultimele evenimente din Liban.

Marile puteri SUA, Rusia și China au nevoie de liniște în Orientul Mijlociu. Așa că Iranul și organizațiile afiliate din Liban, Siria, Irak și Yemen se vor mulțumi, ca și până acum, cu marșuri de protest și multă gargară pe micul ecran (în timp ce Israelul va bifa și celelalte obiective).

Vă amintiți cum o serie de experți și politicieni occidentali preziceau că Iranul nu va riposta împotriva Israelului pentru uciderea lui Ismail Haniyeh, deoarece Iranul este slab și moare de frică? Jon Gambrell de la AP a publicat un articol care ilustrează fără intenție incompetența analiștilor occidentali atunci când vine vorba de a prezice ce va face Iranul.

Iranul și-a pierdut cel mai de încredere aliat din Orientul Mijlociu atunci când un atac aerian israelian l-a ucis pe liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Dar Iranul nu a preluat inițiativa de a riposta.

Acest fapt a pus Teheranul într-o situație dificilă: dacă nu reacționează, s-ar putea să-și îndepărteze milițiile pe care se bazează în regiune. Între timp, orice posibilă ripostă riscă un război mai amplu, în timp ce teocrația sa se confruntă cu provocări intense la nivel intern.

Reticența a continuat și luni la data de 30 septembrie, când purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanaani, a declarat jurnaliștilor că „Republica Islamică Iran și poporul iranian nu doresc război”, ci mai degrabă „pace și stabilitate în regiune”.

Aceste comentarii evidențiază o reticență ca reacție la moartea lui Nasrallah. Deși conducerea Hezbollah de către Nasrallah a fost bijuteria coroanei în strategia de zeci de ani a Iranului de înarmare a milițiilor regionale pentru a contracara atât Israelul, cât și Statele Unite, Iranul rămâne precaut cu privire la momentul – sau dacă – va riposta.

„Pentru moment, se pare că președintele și liderul suprem, acesta din urmă fiind extrem de precaut, doresc să mențină linia deschisă către dialog și negocieri”, a declarat Vakil.

Și pentru a menține această linie deschisă, Iranul are nevoie de altcineva care să preia conducerea împotriva Israelului.

„Conducerea iraniană este pregătită să accepte o retragere umilitoare în fața loviturilor israeliene pe termen scurt pentru a proteja regimul pe termen lung, iar aceasta explică lipsa de represalii a Teheranului până în prezent”, a declarat Alex Vatanka, directorul Programului Iran din cadrul Middle East Institute, cu sediul la Washington.

Statele Unite au pus la cale acest atac fără să vrea. Potrivit președintelui iranian Masoud Pezeshkian, acestuia i s-a promis o încetare a focului în Palestina și progrese în ceea ce privește o soluție cu două state dacă Iranul nu va pedepsi Israelul pentru uciderea lui Haniyeh. Pezeshkian, care s-a dovedit a fi extrem de naiv, a crezut aceste minciuni, iar Iranul nu a făcut nimic până la atacul terorist cu pagere al Israelului și asasinarea lui Hassan Nasrallah. Cel puțin Pezeshkian a fost suficient de bărbat pentru a recunoaște că a fost păcălit. Și se pare că învață repede. La căderea nopții în Israel, Iranul a lansat un atac masiv cu rachete balistice.

Atunci când Iranul a atacat Israelul în aprilie, ca represalii pentru atacul asupra ambasadei Iranului la Damasc, și-a coordonat pe deplin planul cu Washingtonul și cu alte state arabe și musulmane din regiune pentru a evita escaladarea într-un război în toată regula. Obiectivul Iranului a fost acela de a-și demonstra capacitatea de a lovi Israelul, însă Israelul și Occidentul au prezentat decizia Iranului de a nu lovi obiective militare și de informații critice drept o înfrângere masivă pentru Iran. Asta a fost atunci.

La 1 octombrie, Iranul a ridicat miza. Președintele Pezeshkian a ordonat armatei iraniene să lanseze un atac masiv cu rachete asupra a cinci baze militare și de informații israeliene. Se pare că Israelul are un caz de ucrainită – adică o stare de negare însoțită de mistificare. Israelul a insistat că a doborât majoritatea rachetelor. Chiar așa? Urmăriți această înregistrare video, care arată lovituri masive asupra bazei militare aeriene israeliene Netavim din deșertul Negev.

Cu toate acestea, Israelul și Statele Unite insistă că atacul Iranului a eșuat.

Erau multe de văzut. Cel mai important, eșecul Iron Dome al Israelului de a intercepta marea majoritate a rachetelor. După cum puteți vedea în acest videoclip, rachetele de apărare ale Iron Dome-ului israelian își ratează țintele, iar rachetele iraniene își ating țintele.

Interesant este un raport conform căruia iranienii au informat Washingtonul și Moscova despre ceea ce aveau de gând să facă, și anume să țintească doar obiective militare israeliene. Acest aspect explică de ce oficialii de la Washington au putut informa presa că Iranul avea de gând să atace Israelul. Anunțând Washingtonul, Teheranul știa că Israelul va fi avertizat. Cu toate acestea, chiar dacă Israelul știa că atacul va avea loc, nu a reușit să împiedice atacul.

Israelianul Netanyahu a uitat prima regulă de gestionare a crizelor – când ești într-o groapă, nu mai săpa. El insistă acum că Israelul va răspunde prin atacarea Iranului. Iranul a precizat foarte clar în urma atacului că, dacă Israelul răspunde cu noi atacuri, Teheranul va urma exemplul cu un baraj mai devastator. Iar Pezeshkian și mullahii nu blufează.

Cealaltă carte sălbatică pe care Israelul și Washingtonul este necesar să o ia în considerare este ce vor face Rusia și China. Rusia și China au efectuat exerciții militare comune cu Iranul în ultimii patru ani. Conform unor rapoarte recente, Rusia și Iranul finalizează negocierile privind un „acord global” de cooperare militară.

Administrația Biden este disperată să evite un război mai amplu între Israel și Iran de teamă că acest conflict va torpila campania prezidențială a Kamalei Harris. S-a ajuns într-un punct în care Washingtonul nu mai are niciun control, cu excepția întreruperii tuturor ajutoarelor pentru Israel. Dar sunt slabe șanse să se petreacă aceasta.

Citiți și:
Israelul ia în calcul atacarea infrastructurii petroliere din Iran
Ministrul iranian de Externe: Suntem în pragul unei catastrofe. Israelul a încălcat toate liniile roșii

yogaesoteric
14 octombrie 2024