Marionete ale imperiului

Rezultatele nu sunt încă oficiale. Dar mediile mainstream, aliniate „establishmentului” (alte denumiri: „sistem”, „consorţiu”), l-au proclamat deja drept câştigător al alegerilor prezidenţiale din SUA pe candidatul democrat Joe Biden. Conform rezultatelor provizorii, Biden a câştigat un număr decisiv de electori într-o serie de state unde avansul său procentual este minim (de multe ori sub un procent) şi unde la un moment dat preşedintele în exerciţiu Trump conducea confortabil, victoria sa părând aproape certă.

Rezultatul final îl vor stabili însă autorităţile şi, în cele din urmă, justiţia. Trump a anunţat deja că nu recunoaşte cifrele oficiale, acuzând o fraudă substanţială. Neregulile s-ar fi produs în special prin votul prin corespondenţă, care în cele din urmă a înclinat masiv balanţa în favoarea lui Biden.

Până când va fi consfinţit în mod oficial rezultatul final va mai dura. Dar concluziile principale care se desprind din aceste alegeri americane, care vreme de câteva zile au ţinut prin suspansul lor o lume întreagă cu sufletul la gură, se conturează încă de pe acum, indiferent care le va fi deznodământul.

Prin personalitatea sa stridentă şi adesea controversată, dar mai ales prin politica pe care a dus-o, una bazată pe principii complet opuse ideologiei globaliste şi neomarxiste promovată de elitele plutocratice ale planetei, preşedintele Trump a ridicat împotriva sa o formidabilă coaliţie alcătuită din reţele şi structuri de putere („deep state”), sprijinite de cele mai importante medii şi de „big tech” (Google, Twitter, Facebook), al cărei scop imediat a fost înlăturarea sa de la pârghiile de comandă. Cu orice preţ, altfel ar fi urmat alţi patru ani în care proiectele utopice de transformare radicală a planetei ar fi suferit un recul semnificativ.

Ovaţiile cu care mass-media au proclamat cvasi-oficial o victorie totuşi încă provizorie a lui Biden sunt asurzitoare. Dar şi acest zgomot de fond face parte mai mult ca sigur dintr-o strategie menită să preîntâmpine „scăparea” de acum patru ani. Atunci Trump a câştigat în mod surprinzător alegerile prezidenţiale americane, deşi puţini îl creditau cu şanse. La acea vreme a avut de partea sa şi factorul surpriză. În ajunul alegerilor din 2020, pe fondul crizei provocate de pandemia de coronavirus, mass-media şi sondajele oficiale îi dădeau de asemenea şanse minime de câştig. Naraţiunea dominantă a fost aceea că mandatul lui Trump a fost un eşec major şi că el va pierde la un scor detaşat.

Realitatea a arătat însă altfel decât aceste proiecţii ale puternicilor planetei. La un moment dat, în urma contabilizării parţiale a unui număr substanţial de voturi, Trump conducea cu un avans mare într-o serie de state cheie, fapt care părea că va duce la un nou mandat pentru preşedintele în funcţie. Biden avea nevoie de un miracol. Iar acesta a venit chiar atunci când a avut nevoie şi în măsura în care a avut nevoie, pentru a câştiga la mustaţă alegerile din aceste state.

Explicaţia oficială e aceea că răsturnarea de situaţie a venit în urma numărării voturilor prin corespondenţă, considerate a fi preferate în mod „tradiţional” de alegătorii democraţi, şi care s-au contabilizat ceva mai târziu.

Informaţii neoficiale sugerează însă că tocmai acest gen de vot este extrem de nesigur şi poate deveni instrumentul unei fraude electorale de proporţii. Trump însuşi a sesizat această posibilitate în lunile dinaintea alegerilor. Pe internet circulă afirmaţii conform cărora s-au emis buletine de vot pe numele multor persoane decedate sau care şi-au mutat domiciliul din statele respective. Dacă e sau nu adevărat, şi în ce măsură s-a putut astfel influenţa decisiv rezultatul alegerilor, se va lămuri în justiţie, în funcţie de dovezile aduse şi de corectitudinea magistraţilor.

Până la lămurirea situaţiei, nu ar strica un mic exerciţiu de logică pe baza premiselor expuse deja mai sus. Se pot ridica o serie de întrebări evident retorice, căci răspunsul la ale nu poate fi altul decât: „da”.

A constituit victoria lui Trump de acum patru ani o surpriză şi un duş rece pentru establishmentul globalist, care i-a subestimat şansele?

A deranjat politica preşedintelui Trump în mod semnificativ planurile acestor cercuri, astfel încât ele l-au atacat din toate poziţiile şi l-au demonizat în permanenţă?

Nu le-a îndârjit astfel în ţelul lor de a-l elimina pe Trump de pe scena politică, cu orice preţ, în urma alegerilor din toamna lui 2020?

În virtutea faptului că Trump şi-a prins pe picior greşit adversarii de acum patru ani, care sunt şi cei de acum, nu e evident că de data aceasta aceştia şi-au luat toate măsurile de precauţie pentru ca un scenariu similar să nu se mai repete?

Cu toate că şi de data aceasta Trump era creditat cu şanse infime, rezultatele parţiale de la un moment dat nu au infirmat însă toate previziunile şi nu erau pe punctul de a-i crea premisele unei noi victorii?

În aceste condiţii, nu e foarte plauzibil ca „sistemul” să fi pregătit din timp o reacţie adecvată pentru o asemenea situaţie, un plan B, pentru a nu lăsa la mâna hazardului deznodământul unor alegeri care decurgeau pe muchie de cuţit?

Dacă pentru Biden s-ar fi conturat o victorie evidentă şi zdrobitoare, totul ar fi fost cât se poate de limpede şi de necontestat. Numai că nu a fost aşa, încât nu apare evident faptul că adversarii lui Trump s-au pregătit până în cele mai mici amănunte, pentru a evita cu orice preţ un scenariu similar cu cel de acum patru ani?

Pe scurt: din premisele unui scor extrem de strâns combinat cu interese extrem de mari ca Trump să nu mai fie reales, se poate trage cu o mare probabilitate concluzia că establishmentul globalist nu a aşteptat cu mâinile în sân un rezultat final care ar fi putut şi de data aceasta să-i fie nefavorabil.

Cel puţin atitudinea mediilor mainstream arată cu prisosinţă acest aspect: victoria lui Biden a fost trâmbiţată (neoficial) chiar pe data de 7 noiembrie, de aniversarea revoluţiei bolşevice din Rusia. Doar o simplă coincidenţă? Sau cineva a ţinut cu orice preţ să se grăbească, pentru a nu lăsa să treacă această zi, deşi rezultatele oficiale încă nu au fost confirmate?

Prin urmare, lucrături subterane de influenţare a procesului electoral şi a rezultatelor sale sunt foarte posibile. 

Faptul că eliminarea lui Trump de pe scena politică este rodul unei strategii bine puse la punct e dovedit şi prin echipa aleasă de Partidul Democrat pentru aceste alegeri: Joe Biden pentru preşedinte şi Kamala Harris pentru vicepreşedinte. Aşa cum se poate considera că Trump face parte din categoria unor „marionete ale destinului”, capabile să pună beţe în roate planurilor globaliste de control asupra planetei, tot astfel tandemul Biden-Harris constituie un contraproiect la acestea.

Dacă apariţia „marionetelor destinului” a avut şi o componentă providenţială, pe fondul existent al unor importante mase de oameni care nu împărtăşesc ideologia globalist-progresistă, atunci scoaterea la înaintare a binomului democrat este o mişcare strategică pregătită cu grijă, din categoria „imperiul contraatacă”.

Cei doi nu pot fi caracterizaţi altfel decât drept nişte „marionete ale imperiului”.

Joe Biden e un politician democrat relativ moderat, dar cu o vârstă înaintată, care dă semne tot mai dese de senilitate şi e foarte suspect de corupţie. Presa mainstream l-a menajat însă cu gentileţe, iar Twitter chiar a blocat răspândirea unui articol care dezvăluia traficul de influenţă şi banii primiţi în virtutea unor angajări fictive în Ucraina în care a fost implicat fiul lui Biden, ca verigă de legătură cu tatăl său, la acea vreme vicepreşedinte sub administraţia Obama.

Dar acest bătrân şi corupt nu are de jucat decât un rol efemer. Misiunea sa primordială a fost aceea de a-l învinge pe Trump. Practic odată cu alegerile ea s-a încheiat, încât Biden a devenit de-acum dispensabil. El nu aparţine acelei stângi radicale, care în acest moment nu a putut propune un candidat cu şanse reale pentru a-l învinge pe Trump. Concurentul acestuia era nevoie să fie cât de cât unul atractiv şi pentru o pătură de alegători ataşaţi într-o anumită măsură unor valori conservatoare (de pildă catolici asemeni lui Biden) şi care din diverse motive îl displac pe Trump. Astfel de motive pot fi găsite din plin, numai că, la o analiză completă a întregului scenariu şi a mersului politicii la nivel mondial, susţinerea pentru candidatul „sistemului”, indiferent care ar fi acela, e o opţiune profund greşită pentru cine a înţeles adevărata miză a jocului.

Dacă rolul lui Biden s-a cam încheiat, adevăratul pion al „imperiului”, aflat deocamdată în plan secund, este de fapt vicepreşedintele Kamala Harris. Ea este exponentul principal al ideologiei stângist-progresiste şi al corectitudinii politice (femeie, de culoare, carieristă – adică întruneşte toate însuşirile aclamate de această tabără) care se pregăteşte să preia preşedinţia SUA în anii următori. 

Cert este că nu se putea face o tranziţie bruscă la o paradigmă extremă de tip neomarxist, căci aceasta e încă departe de a întruni simpatii majoritare. Nici în SUA, nici altundeva. Dar un eventual mandat Biden-Harris va împinge cu siguranţă situaţia înspre o asemenea paradigmă, care se doreşte a fi cea dominantă în viitorul apropiat.

Lupta însă nu s-a încheiat. Indiferent care va fi rezultatul oficial al actualelor alegeri din America, faptul că rezultatul lor a fost atât de strâns ne arată că opoziţia la stângism şi globalism este încă extrem de vie şi de puternică. Apariţia unor alte „marionete ale destinului” (sau întoarcerea celor vechi – never say never!) capabile să pună beţe în roate tăvălugului progresist, este oricând posibilă.

Să nu uităm că pronia dumnezeiască a influenţat numeroase momente decisive ale istoriei şi că după ziua de 7 noiembrie, sărbătoarea ateilor şi a puterilor telurice, urmează şi ziua puterilor cereşti, a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil!

Citiţi şi:

Contraatacul lui Donald Trump la Lovitura de Stat. Ce șanse are să învingă

Cum funcționează contestarea alegerilor? 5 aspecte important de știut

yogaesoteric

18 noiembrie 2020