Marius Iacob pe culoar – Coincidenţe interesante în modul în care procurorul Iacob a ajuns să instrumenteze dosarul lui Călin Georgescu

Foarte interesant este modul în care procurorul PICCJ Marius Iacob, zis „Elodiu”, a ajuns să instrumenteze dosarul lui Călin Georgescu. Un dosar în care ar fi vizat şi un magistrat, astfel încât PICCJ deţine competența pe cauză, deşi unele infracţiuni sunt de competența exclusivă a DIICOT.

Marius Iacob

Evenimentele dinainte de săltarea din trafic a lui Georgescu ridică suspiciunea că au fost gândite astfel încât dosarul să ajungă la procurorul Marius Iacob, scrie LuJu.ro. Căci, o decizie luată în 25 februarie 2025 de CSM a făcut posibil ca Marius Iacob să poată intra în această cauză, deschisă chiar în 25 februarie 2025.

Prezentăm în continuare modul extrem de rapid în care Marius Iacob a primit dosarul lui Georgescu.

Concret, cauza în care este vizat Călin Georgescu (şi în care LuJu a aflat miercuri noapte, 26 februarie 2025, că ar fi vizat şi un magistrat) a fost începută de PICCJ marţi, 25 februarie 2025. Aceasta reiese din ordonanţa de punere sub control judiciar a lui Georgescu, în care se precizează că:

La data de 25 februarie 2025 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală dosarul cu nr. 2226/221/P/2023/d1 constituit în urma preluării cauzei penale nr. 2226/221/P/2023/d1 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, motivat de existenţa unor activităţi infracţionale cu dispersie la nivel naţional.

(…)

La data de 25.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală a fost înregistrat, cu numărul 1801/160/P/2025, procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin. (1) din OUG 31/2002 şi promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din PUG 31/2002.

Prin ordonanţa din 25.02.2025, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie – Secţia de urmărire penală a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor de inițierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin. (1) din OUG 31/2002 şi promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG 31/2002”.

În aceeaşi zi, marţi, 25 februarie 2025, procurorul Marius Iacob – şef Serviciu Urmărire Penală din cadrul Secţiei de urmărire penală a PICCJ – a fost desemnat să activeze la structura de anchetare a magistraţilor. Decizia a fost luată de Plenul CSM în şedinţă desfăşurată marţi, 25 februarie 2025, în jurul orei 10:30:

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât: (unanimitate)

(…)

3) desemnarea domnului IACOB MARIUS-CONSTANTIN, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în prezent delegat procuror şef al Serviciului de urmărire penală din cadrul Secţiei de urmărire penală a aceleiaşi unităţi, pentru efectuarea urmăririi penale în cauzele prevăzute de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 49/2022”.

Imediat după această desemnare, conform procedurii interne din PICCJ, procurorului Marius Iacob i-a fost repartizat dosarul privindu-l pe Călin Georgescu. Iar după ce a primit dosarul, Iacob s-a pus pe treabă, ridicându-l a doua zi pe Georgescu din trafic, acuzându-l de şase infracţiuni şi punându-l sub control judiciar.

Foarte important de precizat mai este un aspect. Şi anume că, potrivit unor surse din PICCJ, propunerea de desemnare a lui Marius Iacob la structura de anchetare a magistraţilor a fost făcută cu doar două zile lucrătoare (patru zile calendaristice) înainte de începerea dosarului vizându-l pe Călin Georgescu. Mai exact, propunerea ar fi fost formulată de şeful PICCJ Alex Florenţa vineri, 21 februarie 2025, iar Plenul CSM l-a desemnat pe Iacob marţi, 25 februarie 2025, ziua în care a început instrumentarea dosarului Georgescu.

Recapitulând, avem următoarea situaţie:
– în 21 februarie 2025, la CSM este trimisă propunerea şefului PICCJ Alex Florenţa de desemnare a procurorului PICCJ Marius Iacob la structura de anchetare a magistraţilor;
– în 25 februarie 2025, PICCJ înregistrează dosarul privindu-l pe Călin Georgescu în care ar fi vizat şi un magistrat;
– în 25 februarie 2025, în jurul orei 10:30, procurorul PICCJ Marius Iacob este desemnat de Plenul CSM să activeze la structura de anchetare a magistraţilor;
– în 25 februarie 2025, este declanşată urmărirea penală in rem;
– în 26 februarie 2025, Marius Iacob dă dispoziţie pentru ridicarea lui Călin Georgescu din trafic, după care îl pune sub control judiciar.

Interesant, nu-i aşa?

Citiți și:
Mihai Mălaimare: „Când purceaua e moartă în coteț, voi vă treziți să sugerați asasinarea lui Georgescu?”
Compunerea lui Elodiu – Marius Iacob l-a săltat din trafic pe Călin Georgescu pentru afirmaţii făcute în 2020, 2021 şi 2024, dar şi pentru că ar fi imitat gesturile mareşalului Ion Antonescu

 

yogaesoteric
5 martie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More