Marx și comunismul

Mulți au impresia că Marx a fost filosoful genial care a inventat comunismul, schimbând fața lumii. A fost impresia larg răspândită de comuniști care, ajunși la putere, au distorsionat realitatea istorică, marketându-i pe Marx și Engels ca pe apostolii noii lumi, cei care au „iluminat popoarele” cu învățătura lor revoluționară. Și uite-așa, oamenii se rup de realitate și idealizează niște personaje de-a dreptul insalubre ale istoriei.

Nu, Marx nu a inventat nimic. O să înțelegem imediat ce-a fost cu el, dar pentru aceasta să mergem pe firul logic al evenimentelor.

Voi începe cu „The Civil War in France” (Războiul civil din Franța), pamfletul scris de Marx în 1871 în numele Consiliului General al Primei Internaționale (Asociația Internațională a Muncitorilor). Textul este, în același timp, o cronică și o analiză a semnificației Comunei pentru „mișcarea muncitorească mondială”.

Comuna din Paris a fost un un guvern care a condus Parisul începând cu 28 martie și până la 28 mai 1871, fiind considerată prima preluare a puterii de către clasa muncitoare în timpul Revoluției Industriale. Unii leagă Comuna din Paris de influența lui Marx, ceea ce este complet aberant întrucât realitatea istorică ne arată că ideile dominante nu erau marxiste, ci proveneau din două școli de gândire socialiste, eminamente franceze: Proudhoniștii (anarhiști / mutualiști) și Blanquiștii (revoluționari centraliști).

Cu toate că Manifestul Partidului Comunist fusese scris în 1848, Comuna din Paris a avut doar asemănări tangențiale cu ideile de-acolo, întreaga mișcare fiind una dominată de ideile proudhoniste și blanquiste menționate. De altfel Marx, în pamfletul său, schimbă o parte a ideilor din Manifest, ajungând la concluzia că întrucât clasa muncitoare nu poate cuceri mecanismul statului burghez, pe care apoi să-l pună să lucreze în favoarea sa, e necesar, pur și simplu, să-l zdrobească și să-l înlocuiască cu un nou tip de guvernare bazat pe autoguvernarea producătorilor. Iată ceea ce este, în esență, „dictatura proletariatului”.

Înțelegem de aici modul în care Comuna din Paris l-a inspirat pe Marx și nu invers, așa cum susțin unii care-l văd pe Marx ca fiind un fel de geniu. Motiv pentru care mergem mai jos și să vedem cum de s-au format ideile proudhoniste și blanquiste.

Gândirea lui Proudhon provine din filosofia Iluminismului (accentul pe rațiune și drepturi personale) și a fost o formă timpurie de anarhism. Ideile lui Louis Auguste Blanqui provin din spiritul Revoluției Franceze (în special Iacobinismul) și accentul pe acțiune directă, violență și dictatură revoluționară. Iacobinismul însă are ca sursă ideologică Iluminismul. Nu e o filosofie, ci o aplicare politică radicală a anumitor idei iluministe în timpul Revoluției Franceze, numai bună pentru capetele seci.

Și uite-așa ajungem la esență, mai precis la iluministul întârziat Adam Weishaupt, fondatorul sectei Illuminati. Weishaupt, în scrierile sale dezlânate, fundamentează un tip de egalitarism social și politic radical care a influențat mișcările ulterioare, inclusiv cele care au dus la comunism. Weishaupt era un egalitarist idealist, visând la un egalitarism moral, rațional și politic. Ideile sale, în ciuda dizolvării sectei pe care a fondat-o, au fost viralizate pe căi oculte.

Este interesant că Weishaupt preia ideile lui Voltaire și ale lui Rousseau, popularizându-le, făcându-le digerabile pentru mase. Cu toate că rolul său în Revoluția Franceză nu a fost unul determinant, în ciuda lucrărilor Mémoires pour servir à l´histoire du jacobinisme (Memoriile care servesc istoriei iacobinismului), de Augustin Barruel, și Proofs of a Conspiracy against all the Religions and Governments of Europe, carried on in the secret meetings of Freemasons, Illuminati and Reading Societies (Dovezi ale unei conspirații împotriva tuturor religiilor și guvernelor din Europa, desfășurată în cadrul întâlnirilor secrete ale francmasonilor, așa-zișilor iluminați și societăților de lectură), de John Robison – diseminarea lor în zona societăților secrete a fost un element care a contribuit la răspândirea unui ideal de societate care a influențat gândirea politică ulterioară.

Având această traiectorie, putem înțelege ce e cu marxismul. Acesta vine nu ca o invenție a genialului Marx, ci ca o teoretizare a unor idei care circulau în timp. Marea „invenție” a lui Marx vine în ceea ce privește distorsionarea ideilor inițiale de egalitarism, văzute de părinții iluminiști. De exemplu, de la o societate morală, etică și educațională, Marx face tranziția la societatea economică, materialistă și istorică, în care lupta de clasă și modul de producție iau locul perfecționării persoanei prin rațiune, iar infiltrării secrete gândite de Weishaupt îi ia locul revoluția deschisă a proletariatului.

Mulți au impresia, tot ca efect al educației, că Marx a fost un strălucit economist și filosof. Fals! Marx a fost un șoarece de bibliotecă, iar scrierile sale sunt, în majoritatea lor covârșitoare, articole pentru care era plătit. Iar multe dintre scrierile postume au fost compilate pe baza notelor sale de lectură. De asemenea, există credința că lucrarea sa de căpătâi Capitalul ar fi o lucrare extraordinară, care a fundamentat economia. Aiurea, totul este complet fals! Capitalul este un monument de incoerență, în care își dă frâu liber ideilor sale insuficient fundamentate sau, mai rău, umorilor pe care le avea împotriva unora sau a altora.

Conceput inițial în șase volume, Capitalul nu-l are ca autor pe Marx decât în primul volum. Volumele II și III au fost întocmite de Engels pe baza însemnărilor lui Marx, fiind o însăilare plicticoasă de concepte fără sens. Dacă e să fim corecți, am putea constata că, încă de la apariție, Capitalul era o carte depășită, mai ales în condițiile în care își fundamenta o bună parte a ipotezelor pe Situația clasei muncitoare din Anglia, lucrare scrisă de Engels prin 1944. Citatele și datele de la care pornește lucrarea lui Engels sunt complet irelevante, demonstrând mai degrabă atitudinea ideologică a lui Engels, al cărui scop era strict acela de a se preface într-un procuror acuzator la adresa burgheziei, din care el însuși provenea.

Orice analiză obiectivă constată caracterul fragmentar al Capitalului, trădând structura de jurnalist a lui Marx, incapabil să pună la punct altceva decât pamflete bune de ronțăit de semidocți. Și fix de-aici vine influența sa colosală: Marx vorbește pentru semidocți, amestecând concepte filosofice și economice, astfel încât orice prost să priceapă ceva.

Marxismul e filosofie pentru proști. Iar în ceea ce privește „contribuțiile sale la desăvârșirea științei economice”, aici totul e o poezie. Cu toate că a scris despre finanțe și industrie, Marx nu a avut niciun contact în domeniu pentru a înțelege cu adevărat cum funcționează acestea. Totul e compus din însăilări, credințe proprii și ura față de cămătari, de la care se împrumuta deseori ca efect al lipsei cronice de bani care l-a însoțit toată viața.

Mulți cred că Marx a fost un om sărac, dar realitatea îi contrazice. N-a fost sărac, dar a fost incapabil să-și gestioneze sumele moștenite, ajungând astfel în sapă de lemn și trăind într-o mizerie greu de imaginat.

Comunismul său l-am văzut implementat în URSS, Europa de Est, China ș.a.m.d. Există o constantă a regimurilor implementate după ideologia marxistă: toate s-au prăbușit. De ce? Pentru că porneau de la idei proaste. N-ai cum să pretinzi că păstrezi o perpetuă luptă de clasă atâta timp cât tu ai desființat clasele sociale aducând proletariatul la putere. E doar una dintre aberațiile specifice marxismului, dintr-un imens ocean de idei tembele. În esență s-a văzut la ce au condus societățile marxiste. Și vă rog să realizați că totul s-a făcut perfect științific, în linie cu direcția tătucilor.

Poate vă gândiți să-mi dați contraexemplul Chinei și vă spun că vă înșelați. China, când a implementat comunismul pur sub Mao, a ajuns aproape la colaps. Deschiderea lui Deng Xiaoping a marcat depășirea marxismului de către China și tranziția de la marxism la confucianism. Într-adevăr, există în continuare la putere Partidul care se numește comunist, dar e un Partid Comunist fără comunism sau, dacă vreți, cu din ce în ce mai puțin comunism. Dacă vreți să vedeți o națiune înțepenită în comunism, aceasta este Coreea de Nord, care pentru a supraviețui are nevoie de ajutoare constante din partea aliaților militari. Și care, cel mai probabil, va face o tranziție similară Chinei, care se vede în stadiu incipient în Rason.

Revenind la subiectul de azi, hai să înțelegem adevăratul loc pe care Marx îl ocupă în istorie: nu filosof, nu economist, ci, pur și simplu, un pamfletar de secol XIX, care avea cunoștințe filosofice, ducându-și viața ca un șoarece de bibliotecă, adică total deconectat de la realitate, dar având impresia că știe totul cu exactitate. Ceea ce se cuvine să realizăm este că, de fapt, comunismul îi precede lui Marx, ideile sale fundamentându-se pe un set de valori existent cu mult înainte de el. Iar pe Marx este necesar să-l vedem ca o ramificație a acelor idei, cealaltă ramificație fiind Societatea Fabiană (fondată în 1884).

Spre deosebire de Marx, Societatea Fabiană a mers pe linia lui Weishaupt, de infiltrare prin intermediul societăților secrete. Societatea Fabiană este cea care a fondat vestita London School of Economics și ……. Partidul Laburist! Dacă vreți, Marx reprezintă ideologia vizibilă a istoriei, care a lucrat în jurul URSS, iar Societatea Fabiană partea invizibilă, care a lucrat în Occident și care acum lucrează în mare parte din lume. Însă, în realitate, sunt de aceeași parte.

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Marx, între mit și relevanță: lecții pentru un Capitalism lucid
Stat de drept sau restaurare mascată a comunismului?

yogaesoteric
10 octombrie 2025