Marx, între mit și relevanță: lecții pentru un Capitalism lucid

Karl Marx este adesea redus în discursul public la figura ideologică a „filosofului comunist”, asociat cu revoluțiile proletare și cu regimurile totalitare din secolul XX. Această reducere simplificatoare ignoră însă complexitatea operei sale, precum și influența reală pe care a avut-o nu doar asupra stângii radicale, ci și asupra gândirii economice occidentale și chiar asupra capitalismului însuși. Marx nu a fost doar un profet al revoluției, ci și un analist profund al modului în care funcționează capitalismul – cu dinamica sa internă, contradicțiile structurale și tendințele de criză.

În mod paradoxal, unii dintre cei care l-au înțeles cel mai bine pe Marx nu au fost comuniștii dogmatici, ci teoreticieni și reformatori ai capitalismului. John Maynard Keynes, părintele politicilor economice moderne de intervenție statală, a citit Capitalul și a înțeles pericolul recurenței crizelor economice. Sociologi precum Max Weber sau economiști precum Joseph Schumpeter s-au raportat la Marx ca la un interlocutor serios, chiar dacă nu i-au împărtășit toate concluziile. Chiar și în lumea financiară, în special în perioade de criză, ideile lui Marx reapar, nu ca soluții dogmatice, ci ca avertismente utile.

Mai mult, capitalismul modern a împrumutat indirect din arsenalul critic al lui Marx pentru a se consolida. Introducerea statului social în Europa Occidentală după al Doilea Război Mondial – cu sistemele de pensii, protecție socială și reglementare a pieței muncii – a fost un răspuns nu doar la realitățile economice, ci și la teama de răspândire a ideilor marxiste. În acest sens, statul bunăstării poate fi citit ca un compromis istoric între capitalism și lecțiile dureroase ale inegalităților pe care Marx le-a denunțat.

În acest context, se ridică o întrebare esențială: de cine este cazul să se teamă capitalismul? De comunism sau de propriile excese? Dacă privim spre istorie și realitatea contemporană, răspunsul tinde să încline spre cea de-a doua variantă. Comunismul, ca sistem politic complet implementat, a suferit eșecuri structurale majore. Prăbușirea Uniunii Sovietice și transformarea Chinei într-o economie de piață controlată au demonstrat limitele modelului centralizat. În schimb, crizele majore ale capitalismului – cea din 1929, criza financiară din 2008, sau inegalitățile crescânde din prezent – sunt rezultatul unor dezechilibre interne.

Prea mult capitalism, adică o piață complet dereglată de mecanismele sociale, duce nu la progres, ci la acumulare excesivă de capital, polarizare socială, dezumanizare a muncii și epuizarea resurselor naturale. Tocmai aceste fenomene – supraproducția, automatizarea fără redistribuire, alienarea, specula financiară – au fost diagnosticate de Marx cu o acuitate impresionantă. Nu ideologia comunistă este amenințarea principală pentru capitalism, ci lipsa unei capacități de autoreglare și de adaptare. Capitalismul nu de comunism este cazul să se teamă, ci de prea mult capitalism.

În concluzie, relectura lui Marx nu este cazul să fie privită ca o întoarcere la dogme utopice, ci ca un exercițiu de luciditate. Un capitalism care își înțelege propriile limite și este dispus să se corecteze poate supraviețui, poate chiar înflori. Însă un capitalism care ignoră criticile, fie ele și venite din partea unui „adversar clasic”, riscă să se autodistrugă nu din cauza unei revoluții externe, ci din colaps intern. Marx, citit cu pixul în mână, nu este doar un inamic ideologic, ci poate fi și un avertisment necesar – și, paradoxal, un aliat al reformei.

Citiți și:
Legăturile istorice dintre Rothschild și Marx, capitalism și comunism
Forțe întunecate. Cum se va remodela capitalismul în secolul viitor

yogaesoteric
7 iunie 2025