Masca (botnița) te face stupid
În analiza lui asupra mărturiilor false și regimurilor totalitare, The Rape of the Mind (Violul minții), Joost Meerloo a inventat o expresie pentru „înăbuşirea” rezistenței critice – „menticidul”. „Într-un regim totalitar”, a scris el, „conştiinţa care pune la îndoială, este curioasă și imaginativă trebuie să fie suprimată. Sclavului totalitar i se permite numai să memoreze și să saliveze atunci când sună clopoțelul.”
Omul neolitic a avut o problemă similară cu turma sa. Succesul Homo sapiens s-a bazat într-o mare măsură pe bovine – produsele lactate, carnea, pielea și bălegarul lor. Dar strămoșul vitelor, bourul, era un cu totul alt animal. Era rapid, agresiv și periculos – greu de așezat în tiparele comportamentale previzibile. Așa că acum aproximativ 10.500 de ani, oamenii au început să îi reproducă în mod conștient pe cei mai docili bouri pentru domesticire.
Cuvântul cheie aici este docil, care provine din latinescul „docere” și înseamnă „a preda”. A fi docil înseamnă a fi conform și a asculta ordinele, ceea ce înseamnă a te supune unui sistem de gândire.
Cu toate acestea, în timp ce animalele de obicei sunt crescute ca să atingă un nivel mai mare de gândire pentru a putea fi învățate să asculte comenzile, oamenii, care sunt deja destul de inteligenți, e nevoie să fie modificați, să fie proști. Se vor supune la ordin dacă nu au capacitatea cognitivă de a-l pune la îndoială. Acest aspect este deosebit de relevant pentru funcționarea fără probleme a unui sistem mondial modern care se bazează pe milioane de suflete personale, fiecare cu propria poveste de viață și perspectivă nuanțată, dar gândind și acționând în același mod.
Literatura empirică a demonstrat că sugestibilitatea și conformarea sunt într-o conexiune inversă cu inteligența (de exemplu, Gudjonsson, 1991). De fapt, există o tehnică în psihologia consumatorului cunoscută sub numele de disrupt-then-reframe, adică întrerupe și apoi reformulează: dacă mai întâi înșelați oamenii, este mai probabil să cumpere ceea ce vindeți (Davis & Knowles, 1999).
În cele din urmă, numitorul comun pentru o influență sporită este dezactivarea funcției executive în cortexul prefrontal pentru a dezactiva conștiința, monologul intern. Fără greierașul Jiminy Cricket pe umăr, Pinocchio nu ar fi devenit niciodată un băiat adevărat, el ar fi fost pentru totdeauna o marionetă. Societatea modernă este plină de tentații, de aspecte care în mod similar ne fac sa fim proști (literalmente incapabili să vorbim).
Efectul televiziunii, de exemplu, așa cum a scris Meerloo, este de a „capta direct sfera mentală a oamenilor și de a nu le lăsa timp pentru conversații calme și dialectice cu propria lor conştiinţă”. Efectul irațional şi de adormire al comunicării vizuale a fost recunoscut de-a lungul istoriei. Nu degeaba religiile au vorbit despre cuvântul lui Dumnezeu și au interzis idolii. Nu este surprinzător că studiile empirice arată că televiziunea te face prost atât pe termen scurt cât și pe termen lung (Hoang, 2016; Lillard și Peterson, 2011). Ca să nu mai vorbim de pornografia consumată de 98% dintre bărbați astăzi, despre care se știe că inhibă partea creierului care se ocupă de simţul moralităţii și de conștientizare, cortexul prefrontal (Kuhn și Gallinat, 2014).
Desigur, atunci când se consumă alcool, acesta reduce temporar funcțiile cognitive (Hindmarch și Sherwood, 1991). Chiar și în cazul consumului moderat de alcool, se accelerează declinul cognitiv la bătrânețe (Topiwala și colab., 2017). Junk food-ul îngreunează, de asemenea, gândirea pe termen scurt (Barnes & Joyner, 2012) și provoacă deteriorarea pe termen lung a abilităților cognitive (Reichelt & Rank, 2017).
Fluorul a devenit un exemplu clasic pentru „realitatea conspiraţiei”; este adăugat la aprovizionarea cu apă potabilă în mai multe țări din întreaga lume, aparent pentru a reduce cariile dentare. Cu toate acestea, dovezile care susțin beneficiile dentare ale apei fluorurate sunt slabe, în timp ce multe studii au arătat că poate deteriora estetica dentară din cauza fluorozei (McDonagh et al., 2000). Multe alte studii au descoperit că apa fluorurată scade inteligența populației (de exemplu: Borman și Fyfe, 2013; Green și colab., 2019; Lu și colab., 2000; Rocha-Amador și colab., 2007; Wang și colab., 2008).
Măștile faciale pot fi acum adăugate la lista măsurilor impuse care te fac să devii prost. Dacă personajele dubioase care le fac o publicitate febrilă nu ar fi o dovadă suficientă, iată faptele pentru care, absolut și categoric, nu ar fi cazul să purtați o mască. Acestea vă influențează; fac să fie mai probabil că veți urma instrucțiunile altei persoane și o să faceți acțiuni pe care altfel nu le-ați face. Pe scurt, vă închid funcția de comandă şi control: conștiința proprie.
Un exemplu excelent este un studiu realizat de Mathes and Guest (1976), în care participanții au fost întrebați cât de dispuși ar fi și cu cât ar dori să fie plătiți, pentru a purta o pancartă la cantina Universității, pe care să scrie „Masturbarea este distractivă” (fiindcă în 1976 ar fi fost jenant să faci ceva de genul acesta; probabil că acum este mult mai ușor). Rezultatele au arătat că persoanele care purtau o mască erau mai înclinate să poarte pancarta și aveau nevoie de mai puțini bani pentru a face aceasta (în medie 30 USD față de 48 USD).
Între timp, Miller și Rowold (1979) le-au prezentat vânătorilor de chilipiruri de Halloween un bol cu bomboane de ciocolată și le-au spus că pot lua doar două deodată. Când copiii credeau că nu sunt observaţi, se serveau. Mai puțini copii fără mască au încălcat regula și doar 37% au luat mai multă ciocolată, comparativ cu 62% pentru copiii mascați. Autorii au ajuns la concluzia că „măștile duc la o mai mică restricție a comportamentului”.
Efectul a fost observat de asemenea și online, într-un mod similar: efectul de dezinhibare online se referă la tendința oamenilor de a acționa antisocial atunci când rămân anonimi (Suler, 2004).
Efectul dezinhibant al purtării unei măști este descris de psihologi ca fiind suspendarea mecanismelor de control ale conştiinţei, prin care impulsurile inconștiente pot câştiga teren. Saigre (1989) a scris că măștile „scurtcircuitează” sistemele de apărare conștiente și încurajează o „recidivă masivă” într-un stadiu mai primitiv; Castle (1986) a scris că mascaradele din secolul 18 au permis purtătorilor de mască să-și elibereze impulsurile hedoniste și sexuale reprimate; și Caillois (1962) a scris în mod similar despre carnavalele mascate europene, care implică activități libidinoase, inclusiv „indecență, pipăit, râs provocator, sâni expuși, imitarea unor bufoni, incitare constantă la revolte, banchete și discuții excesive, zgomot și mișcare”. În secolul al XII-lea, Papa Inocențiu al III-lea a interzis măștile ca parte a luptei sale împotriva imoralității, iar în 1845, statul New York a interzis ca mai mult de două persoane să poarte măști în public, după ce țăranii au purtat măști pentru a-și ataca proprietarii.
Din perspectiva neuroimagisticii funcționale, se ştie că măștile inhibă conştiinţa de sine și controlul impulsurilor, ambele în legătură cu funcția executivă a cortexului prefrontal (de exemplu, Glannon, 2005; Tacikowski, Berger și Ehrsson, 2017). Cu alte cuvinte, măștile îl reduc la tăcere pe greierașul Jiminy Cricket din creier.
Nu este de mirare că acoperirea gurii ne-ar reduce la „tăcere” psihologic. Studiile au demonstrat că îmbrăcămintea are o puternică influență asupra modului în care gândim (sau nu) prin intermediul unui principiu cunoscut sub numele de „cogniție încapsulată”: purtarea unui halat de laborator crește funcția cognitivă (Adam și Galinsky, 2012 ), purtarea unui halat de către asistenta medicală sporește empatia (López-Pérez și colab., 2016), iar purtarea unor mărci contrafăcute crește probabilitatea de a înșela la un test (Gino, Norton și Ariely, 2010). În mod similar, în lumea limbajului trupului, cineva care îşi astupă gura cu mâna este un semn că ascultă cu atenție: este dispus să asimileze informații, nu să le pună la îndoială.
De asemenea, mai există un motiv fundamental pentru care măștile te pot face prost: reducerea fluxului de oxigen la creier. Vălul facial reduce ventilația pe termen lung (Alghadir, Aly & Zafar, 2012), iar măștile chirurgicale pot reduce oxigenarea sângelui în rândul chirurgilor (Beder și colab., 2008): credeți sau nu, dacă vă acoperiți gura, respirați mai greu. Un studiu din 2010 (Roberge și colab.) privind masca de facială N95 a ajuns la concluzia că „nivelurile de dioxid de carbon și oxigen din mască erau semnificativ peste respectiv sub standardele ambientale la locul de muncă”. Un studiu asupra covid a descoperit că 81% din 128 de angajați din serviciile de asistență medicală au avut dureri de cap ca urmare a purtării echipamentului personal de protecţie.
Nu numai că măștile faciale îngreunează respirația, dar dovezile că pot opri răspândirea coronavirusului sunt limitate în cel mai bun caz. O marcă populară de măști are chiar și un avertisment pe ambalaj care precizează că „nu oferă protecție împotriva covid-19”. În ceea ce privește prevenirea purtătorilor de răspândire a bolii, o metaanaliză a constatat că, de exemplu, din opt studii de control randomizate, șase nu au găsit nicio diferență în ratele de transmitere între grupurile de control și intervenție (în timp ce unul a găsit că o combinație de mascare și spălare a mâinilor era mai eficientă decât educația singură, iar altul a găsit că măștile N95 au fost mai eficiente decât măștile chirurgicale standard; bin-Reza și colab., 2012). Măștile nechirurgicale, cum ar fi eșarfele și fularele, sunt aproape inutile (Rengasamy et al., 2010). Măștile pot fi chiar insalubre și pot provoca acumularea bacteriilor în jurul feței (Zhiqing et al., 2018).
Faptul că este puțin probabil ca măștile să funcționeze, ne aduce la motivul final pentru care purtarea unei măști incită la prostie și docilitate: printr-un bombardament de minciuni, contradicții și confuzie, Statul vă copleșește capacitatea de a gândi clar.
După cum scria Theodore Dalrymple: „În studiul meu asupra societăților comuniste, am ajuns la concluzia că scopul propagandei comuniste nu era de a convinge, nu era de a informa, ci de a umili; și, prin urmare: cu cât corespundea mai puțin realității, cu atât mai bine. Când oamenii sunt reduși la tăcere atunci când li se spun cele mai evidente minciuni, sau mai rău, când se văd obligați să repete chiar ei minciunile, își pierd sentimentul de dreptate o dată pentru totdeauna. Admiterea minciunilor evidente este, într-un fel, să te înfurii pe tine însuți. Capacitatea de a se apăra împotriva a orice se vede astfel subminată și chiar distrusă. O societate de mincinoși emasculați este ușor de controlat.”
Scopul măștilor faciale nu este protejarea oamenilor, ci diminuarea umanității, eliminarea conştiinţei, identității și autonomiei lor. Măștile sunt purtate de răufăcători în filmele de groază, sau de dansatorii de fundal ignorabili, ele fac ca oamenii să fie mai puțin umani.
Dezumanizarea nu poate fi urmată de ceva bun. Măștile faciale sunt un alt semn îngrijorător a ceea ce urmează să vină, împreună cu o schimbare radicală în discursul dominant. Într-o analiză a genocidului din Rwanda, unul dintre primii indicatori lingvistici a fost tendința de a privi înapoi, de a învinui și de a se concentra pe nedreptățile din trecut (Donohue, 2012). În mod similar, Nancy Pelosi a promis că îl va „fuma” pe președintele Trump de la Casa Albă, așa cum tuții au fost denumiți de hutuți gândaci, iar naziștii i-au numit pe evrei șobolani.
Este dificil de prezis cum se va întoarce roata vieții în anii următori, dar toate semnele indică probleme. În anii de criză ai unui ciclu generațional, un singur aspect poate fi garantat: importanța unei conştiinţe clare.
În acest scop, păstrați-vă demnitatea, identitatea și raţiunea de a fi om și niciodată, niciodată să nu purtați o mască.
Citiți și:
Masca. Manual de nebună purtare
yogaesoteric
4 februarie 2021