Mașină electrică, opțiuni complete

Anul 2030 după calendarul creştin……. Într-o frumoasă zi de septembrie, domnul Radu Teodoru intră cu maşina în parcarea subterană a blocului cu locuinţe de serviciu şi de protocol al Filialei Bancare unde era director. Îşi ocupă locul pe care îl rezervase din timp, opri motorul şi rămase în interiorul maşinii cuprins de nostalgii perfect incompatibile cu statutul său de bancher. Cum însă era vorba de sentimentele sale faţă de o maşină şi nu faţă de un om, totul devine de înţeles.

Domnul Radu rememoră pe scurt relaţia sa cu mic litrajul pe motorină care-i însoţise existenţa în ultimii optsprezece ani. Hm, optsprezece, de şase ori mai mult decât anii de căsătorie care se sfârşiseră mizerabil cu acuze de adulter, ea, şi probe indubitabile: fotografii şi filmări, el. Spre ghinionul fostei, pe vremea aceea locuiau cu chirie, iar salariul lui se încadra la nivelul minim, aşa că foloasele sperate nu s-au materializat niciodată. Apoi el s-a dedicat muncii, a promovat destul de repede, problemele de tip sentimental le-a rezolvat cu ajutorul serviciilor tarifate, iar când a ajuns directorul filialei şi-a permis şi cumpărarea la un preţ absolut rezonabil a unei mici şi cochete vile într-un cartier rezidenţial, o casă pe care un smintit o gajase pentru un împrumut pe care nu l-a mai putut rambursa.

Mica lui maşină, botezată la început Prinţesa, iar mai apoi Old Lady îi dăduse întotdeauna un sentiment de încredere că va ajunge acolo unde îşi propunea fără mari eforturi sau cheltuieli şi asta îi era de ajuns. Acum însă era nevoit să se despartă de ea! Primise anunţul precum că noua sa maşină, o limuzină electrică pentru care achiziţionase toate extra-opţiunile, sosea chiar în această după-amiază. Nu avea încă niciun plan cu vechea maşină, nu voia să o dea la dezmembrat şi nici să o vândă pentru că preţul ar fi fost net în defavoarea deranjului. Era totuşi un sentimental şi un asemenea gest i se părea şi o renunţare la o parte din viaţa lui:

‒ Nu te lasă tăticu’, vom îmbătrâni împreună, aşa cum am făcut-o şi până acum……. Suspină, ieşi din maşină şi o încuie, apoi plecă la serviciu cu tramvaiul.

Se strădui să încheie toate lucrările zilei până la ora treisprezece şi se grăbi spre casă deoarece, aşa cum fusese anunţat din nou, transportul sosea la ora cincisprezece. Într-adevăr, la această oră, în faţa porţii s-a oprit camionul care transporta maşina, a coborât rampele, iar un tânăr despre care avea să afle că este inginerul reprezentant al fabricii a scos maşina şi a introdus-o în garaj. Domnul Radu privea cu respiraţia oarecum suspendată manevrele frumoasei maşini care rula extrem de silenţios. În garaj a semnat actele, inginerul l-a felicitat pentru achiziţie, iar el a cerut cheile.

Inginerul a zâmbit puţin cam maliţios şi a spus:

– Domnule, conceptul de chei este depăşit de multă vreme şi chiar referitor pentru această maşină va fi necesar să vă reformulaţi modul de gândire. Ea nu mai este un obiect care vă transportă dintr-un punct în altul, ci un partener de drum a cărui sarcină primordială este protecţia dumneavoastră pe timpul transportului. Şi acum să procedăm la personalizarea maşinii! Aveţi, cred, actele pe care vi le-am solicitat pentru livrare?!

– Desigur, spuse domnul Radu cel care încă nu prea înţelegea tot ce i se spune…….

– Vă rog să puneţi ambele palme pe parbrizul uşii şoferului şi să le ţineţi aşa cinci secunde. Perfect! Tocmai vi s-au scanat amprentele digitale şi palmare, iar maşina nu va putea fi deschisă de nimeni altcineva. Acum vă aşezaţi în scaun, rabataţi parasolarul şi priviţi cinci secunde în oglindă pentru a vi se scana şi retina, iar automobilul, chiar dacă ar fi deschis prin cine ştie ce mijloc nu va putea fi pornit de altcineva în afară de dumneavoastră. Scanaţi acum permisul de conducere, cardul de sănătate, fişa maşinii şi contractul de asigurare. Perfect! Din acest moment maşina este cu adevărat a dumneavoastră şi puteţi apăsa pe butonul de pornire de pe volan, dar să nu fiţi surprins de ceea ce veţi vedea.

Domnul Radu apăsă sfinţit pe butonul indicat şi simţi cum scaunul i se mişcă şi se reglează pe formele trupului său devenind extrem de comod în timp ce o voce de o senzualitate răscolitoare îi spune: sunt pregătită, iar din bord iese ecranul computerului de navigaţie, celelalte ecrane informative se luminează şi maşina are un uşor trepidaj rămânând însă perfect silenţioasă.

– Mmm, interesant! Computerul de bord v-a oferit programul Cora! Felicitări!

– Recunosc, nu prea înţeleg……. De ce acest program ar fi diferit faţă de altele?

– Precum bine aţi observat, vocea care vă comunică informaţiile este una cu totul specială, deosebit de fermecătoare aş putea spune.

– Într-adevăr, dar nu-mi pot explica…….

– Este simplu! Computerul v-a accesat profilul psihologic şi v-a oferit varianta optimă!

– Păi, de unde să acceseze profilul meu psihologic? Hai, că-i bună!

– După scanările de rigoare a accesat toate „firimiturile” existente pe toate reţelele, iar apoi a consultat fişele psihologice şi a ales ceea ce vi se potriveşte.

– Încep să mă înspăimânt!

– Nu este cazul! Aşa cum v-am spus de la început, aceasta nu este o simplă maşină, ci este cel mai de nădejde prieten al dumneavoastră. Acum că aţi pornit motorul, ar mai fi necesar să rostiţi destinaţia, eventual şi adresa exactă, iar maşina va calcula distanţa, va accesa prin sateliţi gradul de solicitare al şoselelor şi vă va comunica traseul optim şi estimarea timpului. Din acest moment puteţi lua dumneavoastră conducerea sau puteţi alege varianta autonomă, iar în acest caz maşina va funcţiona în regimul comandat. Dar oricare ar fi alegerea, nu este cazul să uitaţi că maşina vă va feri de orice încălcare a regulilor, dar şi de coliziuni sau tamponări. Şi dacă totuşi, în cine ştie ce împrejurări, aţi fi scos de pe şosea ori blocat în airbag-uri, maşina va trimite un semnal de alarmă celei mai apropiate secţii de poliţie, indicând şi starea în care vă aflaţi pentru ca echipajele să ştie ce nevoi au la intervenţie. Şi acum vă las, deoarece ştiu că sunteţi nerăbdător să vă mai jucaţi cu butoanele, să studiaţi cartea de exploatare sau să aprofundaţi opţiunile pe care le-aţi cumpărat de la firmă.

Domnul Radu, foarte generos, oferi celor doi un „purboire”, exclus ciubuc sau bacşiş, se despărţiră făcând schimb de telefoane, apoi se duse repede la maşină pentru a se bucura în linişte de noua sa achiziţie…….

După plecarea celor doi, domnul Radu reintră în garaj, admiră culoarea dark-blue a maşinii (cea pe care vopseaua metalizată făcea frumoase irizaţii) şi se aşeză din nou pe scaunul şoferului. Admiră tapiseria din piele ecologică de culoarea untului, intarsiile care imitau lemnul de mahon la care se adăuga mirosul de piele şi tutun de pipă care dădeau interiorului un aer foarte macho, apoi răsfoi manualul de folosire, descifrând rolul tuturor butoanelor şi al comenzilor. După cam două ore petrecute în cel mai plăcut mod se declară satisfăcut, dar şi suficient de instruit pentru a conduce, aşa că îi dădu un telefon fratelui său:

‒ Nelule, crezi că pot să-ţi fac mâine o vizită scurtă, că nu ne-am mai văzut de aproape un an?

‒ Bineînţeles! Dar te rog să vii până în ora prânzului că am musafiri! Naşu’ Mirel cu soţia, dar şi finul Aurică, la fel, cu soţia, şi vreau să punem de un grătărel să ne mai distrăm şi noi! Dormi la mine, da! Vii singur sau aduci vreo gagicuţă de-a ta de la serviciu, una din alea care parcă mănâncă numai creioane…….

‒ Hai, că-i bună! Vin singur şi ajung înainte de prânz. Ne vedem mâine!

Cum rezolvase şi această problemă, domnul Radu scoase din portbagaj încărcătorul de reţea şi îl cuplă pentru a încărca bateriile maşinii. Admiră şi micul ecran al acestuia, cel care-i indica nivelul bateriei, timpul de încărcare, puterea consumată, dar şi costul estimativ al procedurii. Mda! Impresionant! Merse apoi la bucătărie şi îşi pregăti cina pe care o duse în balconul camerei de oaspeţi de la mansardă. Era un loc foarte plăcut amenajat ca un mic spaţiu de relaxare având o masă, două scaune foarte comode, dar şi câteva ghivece în care se aflau plante exotice. Cina era, poate din punctul de vedere al unui gurmand, puţin cam frugală însă foarte rafinată din punctul de vedere al unui adevărat cunoscător.

Se simţea bine, chiar foarte bine…….

A doua zi dimineaţă se trezi bine dispus, făcu un duş, se bărbieri şi luă micul dejun, se îmbrăcă adecvat unei călătorii cu o maşină de lux, adică în atât de pretenţiosul stil sport elegant, apoi intră în garaj şi controlă încărcătorul. Da! Bateriile era complet încărcate însă consumul nu era unul care să te facă să sari în sus de bucurie. Eh, nu prea avea multă importanţă!

Se urcă în maşină, făcu manevrele de rigoare, apoi indică adresa de destinaţie, iar calculatorul de bord îi comunică aproape instantaneu traseul şi estimarea duratei, aproximativ o oră şi jumătate! Perfect! Porni motorul, ieşi din garaj şi intră pe traseu folosind opţiunea: conducere şofer! Până la ieşirea din oraş avu suficiente motive să fie încântat de modul în care maşina rula şi răspundea la comenzi. Când a ieşit pe şosea a accelerat şi a avut o nouă surpriză plăcută. Maşina se adapta perfect noilor condiţii de viteză. Doar că atunci când a încercat să treacă de nouăzeci de kilometri pe oră vocea plăcută a Corei i-a atras atenţia că încalcă o regulă, iar motorul nu i-a mai răspuns la comenzi.

‒ Bă, e deşteaptă, ce să zic! Mă protejează! Aşa că rulă cu grijă, însă avu noi surprize când a trecut prin localităţi. Maşina rula cu maximum cincizeci de kilometri pe oră, dar şi cu treizeci acolo unde erau indicatoare de acest fel. Era cumva peste limita răbdării! Spre nefericirea sa, atunci când în drum au întâlnit o basculantă, iar linia era continuă, a rulat cu viteza basculantei timp de vreo jumătate de oră, iar durata traseului până la destinaţie s-a modificat la trei ore. Fierbea de nervi, dar nu avea ce face! I-a venit însă o idee! A cerut opţiunea: control stare sănătate!

‒ Treci pe pilot automat şi pune mâinile pe braţele scaunului rosti vocea dulce, dar de necontrazis a Corei. Vei simţi unele mici înţepături! Nu te panica, sunt sondele noastre.

Scaunul se lăsă puţin pe spate, o brăţară îi imobiliză mâna stângă, iar pe ecran începură să apară informaţiile: puls 90/min, tensiune 17 cu 9, colesterol la limita maxim admisă, glicemie la fel, VSH normal, raport înălţime/greutate deficitar, etc……. Apoi veni şi verdictul! Evită carbohidraţii, grăsimile de tot felul, vinul roşu, făinoasele, distilatele, sarea, glucidele de orice fel, mai ales zahărul fiindcă în caz contrar peste maximum un an vei suferi cel mai probabil un infarct sau un AVC.

Spre norocul său, domnul Radu nu ştia ce înseamnă AVC aşa că trecu destul de indiferent peste toată povestea. Mai ales că ideea renunţării la singurele sale plăceri nu îi era deloc agreabilă. Hotărî să facă un al doilea experiment, cel cu analiza financiară. Primi destul de repede răspunsul şi la această solicitare:

‒ În prezent situaţia financiară este echilibrată! Sumele pe care le primeşti lunar de la singurul tău serviciu îţi asigură plata facturilor, necesităţilor zilnice, dar şi a ratelor. Foarte bine este că economiseşti o parte din sumă şi ai astfel un tampon pentru situaţii neprevăzute. Numai că stabilitatea acestui serviciu în următorii doi ani este de 60%, iar în următorii cinci scade la 40%. În această situaţie, înainte de a împlini vârsta de pensionare vei fi disponibilizat ori pensionat anticipat cu penalizări. Dacă vei dori să-ţi păstrezi standardul de trai, vei rezista doar un an, iar dacă vei reduce cheltuielile la minimul necesar, trei. Despre găsirea altul job este inutil să vorbim la vârsta ta, aşa că va fi necesar să te gândeşti la vânzarea unor bunuri cum ar fi casa, maşina sau micile achiziţii făcute în timp. Oricum, dacă ai ghinionul să trăieşti mai mult de optzeci de ani, singura posibilitate reală este un cămin de bătrâni nu prea scump. Nu vinde acum maşina veche deoarece preţul unor astfel de vehicule va exploda în curând. Dacă doreşti şi informaţii despre eficienţa sumelor învestite în active ale băncii…….

‒ Bine că mi-am luat tensiunea înainte, că acum simt cum plesnesc! Bă, ce predicţii cretine! Ia să trec pe altă opţiune! Doresc o evaluare psihologică!

Vocea Corei însoţi informaţiile scrise pe ecran:

‒ Eşti o personalitate banală, dar care conţine şi contradicţiile fireşti pentru acest profil! Te caracterizează oportunismul nu şi curajul propriilor tale opţiuni, ai ferme tendinţe megaloman-mitomane, schizoide şi paranoice, însoţite de dorinţa irepresibilă de a dicta atunci când te afli într-o poziţie ierarhică superioară şi de obedienţă fără limite atunci când te afli în faţa unui şef ierarhic. Eşti misogin şi cam narcisist, nu poţi avea legături sentimentale prea îndelungate fiindcă îţi lipseşte empatia, iar mizantropia ta se traduce prin frecvente accese suicidale de cele mai multe ori evitate în ultimul moment!

Îngrozit, domnul Radu întrebă:

‒ Dar de unde ai scos şi nebunia cu suicidul, fiindcă până acum eram narcisist?

‒ Analizând modul tău de a conduce maşina, am ajuns la concluzia că ai o dorinţă refulată de a te sinucide pentru a culpabiliza lumea în care trăieşti pentru moartea ta!

‒ Decuplează toate extra-opţiunile rosti domnul Radu convins că doar astfel va ieşi din coşmarul ultimelor zeci de minute! Auzi acolo! Evaluare psihologică! Bine că nu mi-a spus şi despre complexul Oedip că înnebuneam de tot! Mama, Dumnezeu s-o ierte, semăna cu Fidel Castro! A preluat şi conducerea maşinii, a luptat din greu cu sistemul de monitorizare a securităţii şi, în sfârşit, după mai bine de patru ore, a ajuns la intrarea în cartierul unde locuia fratele său. Aici, surpriză! Motorul maşinii s-a oprit complet şi vocea Corei (o ura deja!) i-a spus pe un ton care se voia liniştitor:

‒ Intrarea în acest cartier este restricţionată legal şi ai nevoie de aprobare de la poliţie pentru acces!

Domnul Radu simţi cum damblaua îi răvăşeşte părul de la tâmple……. Îi telefonă fratelui său, iar acesta întreprinse măsurile de deblocare a interdicţiei. Într-adevăr, peste încă vreo douăzeci de minute, motorul porni, iar vocea îl avertiză că are aprobare de intrare în cartier numai pentru patruzeci şi opt de ore. Domnul Radu îşi aduse aminte de unele înjurături pe care le credea uitate! Ei bine, nu erau!

Ajunse la casa fratelui său, parcă maşina pe stradă fiindcă în curte erau celelalte maşini ale invitaţilor, armă sistemele de alarmă antifurt şi anti-vandalizare, intră în curte convins că urmează să facă un infarct aşa cum îi fusese predicţionat de analiza parametrilor medicali, însă a avut noroc. Ţuica luată înainte de a savura bunătăţile de la grătar, berea şi buna dispoziţie a tuturor celor invitaţi a alungat definitiv spectrul morţii iminente, iar noaptea a dormit bine şi s-a trezit odihnit, ba chiar suficient de pregătit pentru drumul de întoarcere.

Fratele său l-a condus la poartă, iar aici domnul Radu a avut toate motivele să se lase moale lângă gard. Maşina dispăruse! După momentele de stupoare, fratele său îl invită din nou în casă şi priviră înregistrările făcute de camerele exterioare pe timpul serii şi al nopţii. Aşa au descoperit că un adolescent care avea o tabletă pe care butona ceva se oprise cam pe la ora optsprezece lângă maşină şi în aproximativ cinci minute anihila toate programele, intra în interior şi pleca…….

Abia acum motivele de infarct aveau suportul logic necesar, însă domnul Radu intră într-o perfectă stare de prostraţie, una care îl păzea de fapt de alte nenorociri. Între timp, fratele său dădu telefoane la poliţie şi în scurt timp aflară că maşina era la câteva străzi de ei, întrucât tânărul nu dorise decât să se dea mare în faţa unei fete cu care avea întâlnire. Prin urmare se putea vorbi de un mare noroc! Până la prânz domnul Radu reuşi să reintre în maşină şi să o repornească, iar seara se afla în dormitorul său unde lua pastile de inimă, de nervi, de cap, dar şi de somn…….

A doua zi, în majoritatea ziarelor, la rubrica vânzări apărea următorul anunţ cu litere mari: „Vând automobil full-electric de ultimă generaţie cu toate opţiunile. Ocazie unică!”.

Autor: Mihai Batog Bujeniță ‒ Membru al Uniunii Scriitorilor din România

Citiți și:
Hai cu interzicerea mașinilor electrice până în 2035! Legislatorii din Wyoming: Dacă nu vă plac mașinile noastre pe benzină, atunci nici nouă nu ne plac mașinile voastre electrice
Țeapa mașinilor electrice. Materiile prime pentru baterii s-au scumpit cu 870%

 

yogaesoteric
21 martie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More