Măștile Justiției
În Italia se discută apăsat despre „justiția togilor roșii”, iar la noi, despre „justiția buzelor roșii”, vorba unui avocat septuagenar, un personaj hâtru, deloc misogin. Nu întâmplător, Ministerul Justiției de la București este denumit de către cârcotași… Ministerul Fustiției.
Mihai Șerban scrie în cartea sa Manifest. Cartea neagră a României că „Justiția este aparatul represiv prin excelență, fiind, de fapt, ciomagul totalitarismului ideologic dominant și călăul rebelilor nesupuși. Autoritatea supremă în fața celor care nu compun rândurile clasei dominante, justiția este garantul și gardianul ultimei granițe împotriva celor buni și drepți. Bineînțeles că amestecul de genuri este foarte bine întreținut pentru a disimula cacealmaua, pe aici trecând și criminalii, hoții, drogații, flămânzii… și alţii. Balaurul este foarte selectiv și nu afectează interesele și viața celor care îl compun (membrii elitei pot să omoare, să fure, să violeze copii și chiar să-i mănânce fără niciun fel de restricție…). Justiția are mai multe înfățișări pentru a crea și menține confuzia în rândul populației: poate fi oarbă, echitabilă, morală, furioasă, exemplară, disproporționată, laxistă, idealistă, răzbunătoare, convenabilă… dar, mai ales, represivă la comandă!
Aceste măști pe care justiția și le pune cu multă ipocrizie la balul instanțelor sunt în funcție de apartenența socială a inculpatului, a contextelor contemporane, reacția comunității, importanța strategică a cazului și relevanța acestuia. Sentințele se dau în favoarea sistemului sau pentru a mulțumi poporul, care, din când în când, își mai evacuează frustrările acumulate cu câte-un cap tăiat. Interesant de observat că, în ambele cazuri, subiectul (inculpatul) nu reprezintă niciodată principala preocupare a justiției.”
Justiția de-a pururi și de oriunde! Restul e propagandă, povești de adormit copiii…
*
Un articol cu titlul „Banii murdari sunt peste tot”, din L’Observateur, m-a pus serios pe gânduri, autorul Mathieu Delahousse avându-i ca invitați pe Renaud Van Ruymbeke, Gherardo Colombo și Michael Claise, aceștia avertizând, la 23 de ani după Apelul de la Geneva, că Europa se îndepărtează de justiție. Reproduc aici interesantul material, nădăjduind că dezbaterea preocupă și autoritățile române:
„Este o întâlnire inedită în inima vechiului palat de justiție din Paris, în zona Ile de la Cité. În sala de audiențe, care, înainte de mutarea tribunalului, găzduia «camera presei», trei mari magistrați europeni specializați în afaceri sensibile s-au reunit în urma invitației noastre. Belgianul Michel Claise este primul care a găsit formula potrivită: «În calitate de profesioniști în criminalitatea financiară, nu putem fi decât foarte revoltați», afirma judecătorul de instrucție din Bruxelles, cu referință la Camus. Italianul Gherardo Colombo adaugă: «Eu sunt pesimist. Acordăm prea multă importanță doar acțiunilor justiției, în timp ce problemele noastre nu vor fi niciodată rezolvate fără a accentua educarea cu privire la represiune», se alarmează acest personaj al operațiunii istorice Mani Pulite. Din acest trio, se pare că francezul Renaud Van Ruymbeke este mai puțin sumbru: «Astăzi, justiția ocupă un loc pe care nu ni l-am fi imaginat acum douăzeci sau treizeci de ani. Dar justiția nu poate reglementa totul. Este o capcană. Dacă trebuie să reglementeze totul, judecătorul este strâns cu ușa».
Bărbații revoltați au întotdeauna aceiași dușmani. Dar de la Apelul de la Geneva, care în anul 1996 reunise șapte magistrați europeni (dintre care pe francezul Renaud Van Ruymbeke și pe italianul Colombo), opacitatea a devenit din ce în ce mai profundă, iar fluxurile financiare mai accentuate ca niciodată. «Firmele pirat au pus stăpânire pe planetă. Banii murdari sunt peste tot», se plânge Claise, care se consolează cu ideea că Europa justiției va reuși totuși să facă minuni. «Spre exemplu, eu și Renaud, amândoi putem lucra prin intermediul adresei electronice și putem solicita percheziții, care se fac într-o oră», povestește el. Până în anul 2008, punctele negre erau Elveția, Luxemburg sau Liechtenstein. «De atunci pot spune că văd bani murdari plecând spre Hong Kong, Singapore, Emiratele Arabe Unite, Liban», mărturisește Renaud Van Ruymbeke. Subliniază cazul Dubai și «absența sa din cooperarea catastrofală, precum și reaua-voință a Israelului».
Gherardo Colombo adaugă faptul, că indiferent ce am face, «fiecare piață legală are și o latură a pieței ilegale, mai ales în ceea ce privește comerțul cu arme și petrol. Toate țările dau impresia că au ceva de ascuns», afirmă acesta hotărât. Acest naționalism, care amenință până și dosarele penale, îi neliniștește pe cei trei judecători. «Ascensiunea naționalismului înfrânează cooperarea judiciară. Europa înregistrase progrese. Este nevoie să fie numit un procuror european. Dar dacă țările membre încep să revină în numele naționalismului, anchetele noastre vor avea de suferit în mod evident», avertizează Renaud Van Ruymbeke.
În momentul terminării funcțiilor sale, cel mai celebru judecător francez arată că, în Franța, independența justiției este mai bine asigurată. «Doamna Taubira a marcat o schimbare», afirmă acesta. Cei trei bărbați au un schimb de idei referitoare la suprimarea judecătorului de instrucție, la secret și la singurătate. În ceea ce privește viitorul, Gherardo Colombo se teme, că «ne îndreptăm spre o perioadă foarte dură, iar binele comun se pare că și-a pierdut importanța, iar furtuna se întinde peste tot».
Și Renaud Van Ruymbeke întrezărește pericole similare: «Acțiunea judecătorului, care este întotdeauna izolată, nu poate avea ecouri și fundamente decât pentru oamenii evoluați și educați». Și trage un semnal de alarmă: «Fără justiție, toată societatea se va prăbuși».”
Semnalul de alarmă nu se prea aude și la București, altminteri Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție n-ar fi dat trei soluții diferite la aceeași chestiune de drept… Sau n-ar fi instigat la nesupunere constituțională prin sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, anulând și ultima fărâmă de suveranitate jurisdicțională. Oricum, precedentul astfel creat va folosi satrapului bruxellez, care nu se va sfii să-l folosească în țările vasale, ori de câte ori va simți nevoia să-și impună diktatele. Ungaria și Polonia sunt exemplele pe care le evoc acum. Și o premoniție: Parchetul European va primi competențe sporite, astfel încât indezirabilii gen Viktor Orbán să poată fi eliminați prin dresarea de dosare penale. În definitiv, îndepărtarea de justiție e un proces continuu și atent planificat…
*
Relativ recent, fălosul domn Iohannis, pe vremea când se lupta cu teribila „Ciumă roșie”, a refuzat propunerea de ministru al Justiției cu o explicație de-o stupizenie ce-i e specifică: „Nu am respins judecătorul Dana Gîrbovan, ci pe cetățeanul Dana Gîrbovan”. Să te crucești și alta nu, dar la câte ilegalități a comis cetățeanul din Sibiu, zău dacă mă mai miră ceva!
*
Adunările generale ale instanțelor din România din anul 2016 au decis, prin primul punct al Memorandumului privind justiția, că „justiția trebuie să aibă ca preocupare esențială protecția, promovarea și garantarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenești. În fața judecătorului, cetățeanul este egal cu statul.” Haida-de, cine va trăi s-o vadă și p-asta – cetățean egal cu statul? Nu că magistrații neaoși au simțul umorului? Mai-mai că se potrivește susținerea la bară a unui avocat de altădată: „Onorată instanță, să moară mama dacă n-am dreptate!”
*
Demult, la 3 aprilie 1880, Mihai Eminescu scria în Timpul că „demisiunea tuturor magistraților Tribunalului Iași preocupă cu drept cuvânt opinia publică. Românul recomandă reprobării publice demisia magistraților pe simplul cuvânt că ministrul are dreptul de-a numi judecători pe oricine ar pofti. Da, ministrul, mai ales liberal fiind, poate deșerta școalele primare de băieți pentru a umplea cu ei funcțiile statului, dar de aci rezultă că magistrați serioși, vechi, cu titluri academice, precum sunt cei din Iași, să fie supuși reprobării publice pentru că n-ar voi să ia asupră-le responsabilitatea gravă de a conlucra în distribuirea justiției alături cu niște copii, de exemplu? D. Simionescu, un magistrat foarte proaspăt, care se bucură de îndoielnicul renume de-a judeca câte cincizeci, ba chiar câte o sută cincizeci de procese pe zi, din care cauză toate procesele acestea, rezolvate fără observarea procedurii, au căzut în sarcina curților de la Iași și Focșani ca să le descurce… În fine, dl. Sion, numit prim-procuror, e asemenea un tânăr abia de 6-7 luni în serviciu și, cu toate acestea, un întreg parchet, compus din oameni cu experiență și cu drepturi câștigate, se pune la discrețiunea d-sale.”
Or fi dispărut din magistratura băștinașă alde Simionescu și Sion? Mă tem că nu…
*
Măști ale Justiției dâmbovițene de ieri, de azi, dintotdeauna… Ele reapar din când în când, în funcție de năravurile politicienilor, dar, îndeosebi, ale ocupantului, preocupat să ne monitorizeze și să ne verifice prin mecanisme perfid-umilitoare. De ce nu? Suntem doar un scutlâc american într-o mare slavă… De bunăvoie și nesiliți de nimeni.
Autor: Marian Nazat
Citiți și:
Interviu exploziv cu Mihai Șerban, autorul cărții «Manifest. Cartea neagră a României» (I)
Aforisme despre justiţie şi justiţia la ordin (4)
yogaesoteric
18 ianuarie 2021