Matteo Salvini sună adunarea partidelor suveraniste din Europa

Matteo Salvini, liderul formațiunii conservatoare Liga, a invitat toate partidele suveraniste și conservatoare din Europa pentru a oficializa o mare alianță a acestor forțe politice în vederea alegerilor europarlamentare.

Matteo Salvini

Mass-media din Italia scrie că partidele conservatoare din 20 de țări au fost invitate la reuniunea care a avut loc la 8 aprilie într-un hotel din Milano, scrie Il Giornale.

Salvini are o experiență solidă în Europa. Cunoaște funcționarea Parlamentului European din interior, după ce a lucrat aici din 2004.

În scurtul timp rămas până la alegerile pentru Parlamentul European, Salvini încearcă așadar să se poziționeze ca lider al mișcării suveraniste europene, iar această direcție politică va căpăta contur și forță la nivelul întregii Uniuni, pregătindu-se astfel crearea unui grup parlamentar unic în viitorul Parlament European care va ocupa poziția a doua sau a treia în ordinea numărului de aleși.

Manifestul politic al formațiunii Liga, al lui Salvini, înaintea alegerilor europene „subliniază și reafirmă rădăcinile creștine comune, apărarea identității naționale și supremația constituției italiene față de legile și directivele europene”. Liga și partenerul său de coaliție, Mișcarea Cinci stele, se opun, de asemenea, imigrației masive, integrării europene și politicilor de austeritate impuse după criza financiară din 2008.

Euroscepticii și suveraniștii se află la putere și în Ungaria, Austria și Polonia, dar și în alte țări, precum Franța, Germania, Olanda, și se preconizează că vor face progrese semnificative în alegerile din mai. În Spania, noul partid de dreapta VOX, conservator, va intra în parlament pentru prima dată.

Dificultatea lor la nivel european va fi însă aceea de a prezenta un front unit. Cele mai multe partide sunt noi pe scena politică și nu par deosebit de dornice de a face concesii.

În cazul țărilor din grupul de la Vișegrad – Republica Cehă, Ungaria, Polonia și Slovacia – nu ar trebui să existe nicio problemă în privința unui grup parlamentar unic, așa cum ar dori Salvini, deși există diferențe semnificative între formațiunile de aici și suveraniștii din Italia.

Salvini a încercat să elimine orice problemă în ceea ce privește Polonia. Anul trecut s-a întâlnit cu Jaroslaw Kaczynski, șeful partidului „Lege și justiție” și a vorbit despre conceptul de „primăvară europeană”, unul care să înlocuiască Axa Germania-Franța care încă mai domină continentul.

Alternativa pentru Germania (AfD), care a devenit a doua cea mai populară formațiune politică din țară, a participat la reuniunea de la Milano. Co-liderul său, Joerg Meuthen, declara înainte de întâlnirea organizată de Liga: „Suntem foarte deschiși față de voința lor de a organiza o alianță a Partidelor de dreapta în Europa. Credem în responsabilitatea națională, și nu în estomparea europeană a responsabilităților”. Politicianul german s-a arătat deranjat de faptul că normele bugetare obligatorii ale UE nu s-au aplicat niciodată unor state precum Franța, unde președintele Emmanuel Macron și predecesorii săi nu au respectat niciodată regulile privind deficitul, dovedind că, analogic vorbind, Comisia Europeană este „un tigru fără dinți”.

„Prin acțiunile sale independente față de Bruxelles, Salvini arată establismentului de la Bruxelles că Italia este un stat suveran și că este responsabilă pentru politica sa bugetară”, a mai spus Joerg Meuthen.

La întâlnirea de la Milano din 8 aprilie a fost constituită Alianţa Europeană a Popoarelor şi Naţiunilor. Până în prezent, la noul grup politic european au aderat: Partidul Libertăţii din Austria, partidul francez Adunarea Naţională, condus de Marine Le Pen, Alternativa pentru Germania (AfD), Partidul Finlandezilor şi Partidul Popular Danez.

Oficialul italian a recunoscut că între partidele Alianţei Europene, condusă de Liga, există diferenţe, însă fiecare dintre aceste partide îşi întemeiază politica pe identitate. Printre interesele comune, vicepremierul italian a amintit apărarea frontierelor şi combaterea terorismului.

„Noi reprezentăm o alternativă faţă de cei care au condus Europa în ultimele decenii; Guvernarea asigurată de Partidul Popular European şi Partidul Socialiştilor Europeni a generat numai sărăcie, dispute şi un vid de securitate”, a subliniat Matteo Salvini.

Salvini a precizat că la Alianţa Europeană a Popoarelor şi Naţiunilor vor adera şi FIDESZ şi partidul spaniol Vox. Vicepremierul italian va efectua o vizită la Budapesta pe 2 mai pentru a discuta cu premierul Viktor Orbán despre cooperarea în cadrul noului Parlament European.

Citiți și:

Euroscepticism în ascensiune vs. federalism agresiv. Anul care va schimba fața UE

Ascensiunea recentă a populismului



yogaesoteric

23 aprilie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More