Mecanismele care declanşează boala în organism şi rolul stresului în provocarea bolii

Ne trezim cu tot felul de tumori şi ne întrebăm de unde au venit. Au venit: din ce vorbim, ce gândim, ce simţim şi ce facem

Stresul este reacţia pe care o are organismul la o traumă care poate să fie fizică, psihică, emoţională. Stresul în organism are efect asupra a trei elemente structurale esenţiale: neuronul, ADN-ul, adică substratul genetic al organismului, şi sistemul imunitar. În ceea ce priveşte neuronul, stresul blochează neurogeneza, formarea de noi neuroni sau formarea de noi conexiuni. Şi iată că în secolul nostru vorbim de o frecvenţă din ce în ce mai mare, de o morbiditate crescândă a bolii Alzheimer, deci a pierderii capacităţii intelectuale.

Asupra acidului dezoxiribonucleic, deci asupra substratului genetic: cromozomii au nişte proteine la capetele lor cu rol de protecţie, care se numesc telomeri. Stresul acţionează asupra acestor telomeri, pe care îi scurtează. Mai exact, cu fiecare diviziune celulară, telomerii se scurtează, stresul acţionează asupra lor, deci reduce pur şi simplu longevitatea, durata vieţii.

Un exemplu: există date de care dispunem, ale unor oameni care s-au ocupat de domeniul geneticii, şi care spun că, de pildă, în cazul unei mame care are un copil cu o suferinţă cronică, se poate constata la nivel de telomeri că este mai în vârstă cu 10 ani decât vârsta din buletin. Există experienţe care arată că supunerea la stres are efectul acesta şi, dimpotrivă, scoaterea din stres a ființei, alături de o anumită alimentaţie, poate să refacă aceşti telomeri. Acestea sunt experienţe ale unor oameni de ştiinţă din Statele Unite ale Americii, ce au mers prevalent pe ideea de alimentaţie vegetariană.

Dar cu sistemul imunitar ce se petrece? Un stres, o stare de furie sau de mânie de cinci minute pot să blocheze celulele sistemului imunitar aproape până la cinci-şase ore. Sistemul imunitar este acel sistem de celule şi organe care produc limfocite. Acestea ne apără de virusuri, de bacterii şi îşi fac datoria circulând în permanenţă în organism. De pildă, celulele care mor este necesar să fie îndepărtate, iar în organism există celule limfocite killer sau ucigaşe, care înglobează aceste celule care mor, pentru că altfel ele pot rămâne pe loc, creând inflamaţie şi de aici ne putem trezi cu tot felul de boli, inclusiv cancer.

Aşadar, aceste celule numite medical „NK“ sunt extrem de utile, ele este necesar să circule în permanenţă în organism ca să poată să ne apere împotriva tuturor acelor substanţe care sunt străine de trup. Stresul le tulbură eficienţa.

Lumea modernă este supusă enorm de mult la stres.

Tehnologia ne-a oferit foarte multe avantaje, dar în acelaşi timp a depăşit ritmul nostru biologic de adaptare. Uitaţi-vă şi la ce se petrece în mass-media: toate ştirile pe care le urmăreşti numai evenimente nefaste anunţă. Toate acestea ne afectează. Dincolo de acestea, există în viaţa tuturor oamenilor care trăiesc în lumea asta şi suferinţe, necazuri.

Tehnici de apărare

Cum să facem să ne ferim de acest stres? Sunt o mulţime de probleme cu care ne confruntăm zilnic. Sigur că este esenţial să ne păstrăm detașarea. Implicarea emoţională într-un fenomen nefast, într-o ştire de la televizor etc. consumă enorm de multă energie. Este necesar să te aperi urmărind să te detaşezi, asta înseamnă autoeducaţie, să cunoşti ceva despre tehnici de apărare de stres şi, desigur, să-l eviţi. De exemplu: te duci la şeful tău şi, dacă ştii că o să-ţi facă scandal, deja să anticipezi, să urmărești să fii cât se poate de calm și detașat, să-ţi pui un baraj subtil de protecție. E una dintre tehnicile de apărare împotriva stresului.

Sigur că nu poţi să eviţi complet stresul, fiindcă trăim într-o lume în care vrem nu vrem, avem şi stres. Fiecăruia dintre noi i se îmbolnăveşte cineva, îi moare cineva, ne mor prieteni, ne mor membrii din familie, acestea sunt stresuri care sunt inevitabile, fac parte din biologia noastră. Evident, acestea sunt situaţii în care nu poţi rămâne indiferent. Îţi moare cineva, nu poţi să râzi, este anormal, acestea sunt aspecte care ţin de naturaleţea firii, nu despre asta discutăm. Vorbim de celelalte cazuri, în special de stresul pe care ni-l provoacă urmărirea ştirilor perturbatoare, pe care cineva ni le toarnă pe gât gratuit, numai ca unii să câştige audienţă.

Este necesar să învățăm să gestionăm stresul şi sunt multe mijloace. Condiţia este ca oamenii care ne conduc să aibă şi ceva noţiuni de psihologie socială, aşa acum este necesar să aibă noţiuni de filosofie economică.

Dar ce putem face concret?

Fiecare dintre noi este necesar să facă efortul de a se transforma, în primul rând să nu-l streseze pe cel de lângă el, pentru că în momentul în care eu îl stresez pe celălalt, mă stresez implicit şi pe mine însumi. Această transformare este necesar să înceapă cu fiecare din noi. Deci avem nevoie la nivel social de o gestionare a stresului, dar şi la nivel personal, şi când vom reuşi toate acestea, putem să mai vorbim atunci şi de sănătate şi de o existenţă cât de cât armonioasă.

Trei prafuri otrăvitoare

Alimentaţia ce rol joacă în menţinerea unei stări bune de sănătate?

Sunt trei prafuri albe otrăvitoare: sarea în exces, zahărul alb şi făina albă. Puțini vor să mănânce pâine integrală. De ce mâncăm pâine albă, care este secată de toţi nutrienţii din ea? Pâinea integrală este cea mai sănătoasă pentru organismul nostru. Fumatul face, de asemenea, foarte mult rău, aditivii alimentari care se pun pentru conservare, coloranţii, toate acestea este stringent necesar să fie evitate.

Autor: Prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan

Citiți și:
Yoga și beneficiile sale asupra stresului
Bunătatea care „șterge” efectele stresului cotidian

 

yogaesoteric
8 iunie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More