MEDITAŢII, CONJUNCTURI ASTROLOGICE FAVORABILE şi EVENIMENTE SPIRITUALE din luna FEBRUARIE 2012
Motto: „Uneori oamenii se împiedică de adevăr,
dar numai cei proşti se ridică imediat şi merg indiferenţi mai departe.”
ATENŢIE!!!
Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de DUMNEZEU, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, TAINELE REZONANŢELOR OCULTE ASTRALE. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia de a trăi plenar şi profund MISTERUL MOMENTULUI PREZENT
Profesor yoga Gregorian Bivolaru
Sâmbătă, 4 februarie, de la ora 21.15 – MEDITAŢIE ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, spirala va avea loc la sala Pipera 1.
Duminică, 5 februarie – TRIPURA SUNDARI.
Meditaţia de comuniune cu Marea Putere Cosmică TRIPURA SUNDARI se realizează între orele 22.25-23.10. Momentul de maximă influenţă benefică este duminică, 5 februarie, la ora 22.41. Perioada favorabilă de angrenare în jocuri amoroase în cuplu, cu iubire, continenţă şi transfigurare este între orele 13.00 (duminică, 5 februarie)-7.00 (luni, 6 februarie).
Marţi, 7 februarie – LUNA PLINĂ. Perioada de influenţă nefastă a LUNII PLINE începe marţi, 7 februarie, la ora 5.53 şi se încheie miercuri, 8 februarie, la ora 17.53. Momentul de maximă influenţă nefasta a LUNII PLINE este marţi, 7 februarie, la ora 23.53.
Marţi, 7 februarie, între orele 10.45-11.00 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în conjuncţie cu Mercur. Efecte: Trezeşte şi dinamizează o stare armonioasă de solaritate, spiritul de iniţiativă, starea detaşată de competitivitate, claritatea în gândire, simţul practic, eficienţa în acţiunile benefice de natură practică, ingeniozitatea. Totodată, acest aspect amplifică memoria şi puterea intelectului. El face să se manifeste din plin curajul şi ne susţine să ducem la bun sfârşit acţiunile benefice pe care le realizăm. El facilitează manifestarea capacităţilor oratorice. Tot atunci se amplifică unele procese de purificare la nivelul plexului solar şi este susţinută aspiraţia armonioasă de autodepăşire, cât şi cea de afirmare lucidă şi detaşată. Este facilitată apariţia unei stări de armonie între sfera mentală şi sfera vitală a fiinţei şi trezeşte creativitatea. Acest aspect face să crească fermitatea în ceea ce priveşte exprimarea ideilor benefice. Îmbunătăţeşte atenţia şi puterea de conştientizare. Este un moment favorabil pentru împărtăşirea plină de responsabilitate a cunoştinţelor spirituale acumulate şi pentru studiul rodnic al lucrărilor spirituale. Generează un fenomen pregnant de solarizare în sfera mentală a fiinţei. Este un moment favorabil pentru detaşarea de ideile obsesive. Vineri, 10 februarie, între orele 4.15-5.00 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Venus în conjuncţie cu Uranus. Efecte: Trezeşte în fiinţă o năvalnică dorinţă de libertate spirituală, facilitează cultivarea stării de detaşare şi face posibilă cu uşurinţă desprinderea de prejudecăţile care există de obicei în relaţia de cuplu. Dinamizează originalitatea, creativitatea şi favorizează aprofundarea relaţiilor de prietenie spirituală. Trezeşte şi amplifică starea de abandon prin iubire, conduce la depăşirea posesivităţii şi a ataşamentelor care ne limitează în evoluţia noastră spirituală. Facilitează apariţia şi trăirea stării de releu divin în cadrul relaţiilor afective. Acest aspect face posibilă intrarea în comuniune inefabilă cu sfera afectivă universală, totodată face să se trezească în fiinţă starea de conştiinţă christică, trezeşte şi amplifică capacitatea de dăruire faţă de marile idealuri spirituale ale omenirii.
Sâmbătă, 11 februarie, de la ora 21.15 – MEDITAŢIE ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, spirala va avea loc la sala Obor.
Duminică, 12 februarie – Întâlnirea GRUPULUI PENTRU APROFUNDARE A RELAŢIEI GHID SPIRITUAL-ASPIRANT realizată la unison în ţară. În Bucureşti, întâlnirea va avea loc la sala PIPERA 1.
Luni, 13 februarie, între orele 20.30-21.15 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în trigon cu Saturn. Efecte: Acest aspect conferă trezirea perspicacităţii, a spiritului de observaţie, face să se trezească starea de înţelepciune şi facilitează apariţia unor idei inspirate, geniale. Acest aspect face posibilă maturizarea interioară prin înţelegerea corectă şi profundă a responsabilităţilor pe care le avem şi trezeşte altruismul. Este facilitată atingerea stării de linişte interioară şi calm profund în sfera mentală. Permite eliminarea rapidă şi definitivă a stărilor de împrăştiere mentală, amplifică puterea de concentrare, conferă o gândire practică, obiectivitate, punctualitate.
Marţi, 14 februarie, între orele 8.30-9.15 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în conjuncţie cu Neptun. Efecte: Acest aspect conferă trezirea şi amplificarea inteligenţei creatoare, facilitează apariţia stării de detaşare. Trezeşte memoria stărilor spirituale anterioare şi face să apară o stare de comuniune mistică. Trezeşte şi dinamizează capacităţile de comunicare telepatică. Ne permite să intuim semnificaţia fenomenelor de sincronicitate. Facilitează percepţia prezenţei entităţilor angelice în existenţa noastră. Miercuri, 15 februarie, de la ora 15.30 – EXAMENUL pentru cei care aspiră să devină INSTRUCTORI de YOGA în ROMÂNIA, la sala Pipera 1.
Miercuri, 15 februarie/Joi, 16 februarie – ÎNTÂLNIREA COMUNĂ a INSTRUCTORILOR DE YOGA şi a LECTORILOR DE AYURVEDA, la sala PIPERA 1. Program administrativ: între orele 22.00-24.00. ÎNTÂLNIREA LECTORILOR AYURVEDA va avea loc miercuri, 15 februarie, la sala PIPERA 1, de la ora 22.00.
Joi, 16 februarie, între orele 17.50-18.35 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în sextil cu Jupiter. Efecte: Facilitează exprimarea clară a trăirilor binefăcătoare şi a emoţiilor afective, amplifică răbdarea, perseverenţa şi continuitatea în exprimarea sentimentelor pure şi elevate. Trezeşte capacitatea de cunoaştere profundă, trezeşte şi amplifică respectul faţă de ceilalţi, simţul practic în relaţiile interumane. Favorizează colaborarea rodnică şi armonioasă cu celelalte fiinţe, atât în sfera materială cât şi în cea spirituală. Trezeşte aspiraţia către cunoaşterea spirituală, dinamizează discernământul şi capacităţile mentale superioare. Este un moment tainic favorabil pentru a descoperi adevărul spiritual, pentru a ne debarasa printr-o stare de detaşare lucidă de teatralitate precum şi de personalităţile noastre false. Facilitează apariţia stării de expansiune mentală, permite comunicarea pe o cale paranormală cu fiinţele foarte evoluate spiritual, uşurează intuirea şi înţelegerea profundă a legilor spirituale. Sâmbătă, 18februarie, de la ora 14:57 – SPIRALA YANG DE COMUNIUNE cu SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC şi cu SUFLETUL NEAMULUI MAGHIAR, realizată la unison în mai multe oraşe din Ungaria şi România. În Bucureşti, spirala se va desfăşura la sala PIPERA 1 (vestiar).
Sâmbătă, 18 februarie, între orele 17.45-18.30 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în trigon cu Saturn. Efecte: Trezeşte şi amplifică în universul nostru lăuntric responsabilitatea, răbdarea, încrederea în sine, dinamizează simţul practic, face să apară o atitudine pregnant obiectivă care favorizează profunzimea. Facilitează depăşirea spontană a mândriei, trezeşte respectul de sine, dinamizează puterea de a lupta cu forţe sporite împotriva răului şi de a duce la bun sfârşit aspiraţiile noastre. Este un moment favorabil pentru asumarea cu succes a unor responsabilităţi cu totul deosebite în sfera spirituală, care, printre altele, favorizează materializarea şi împlinirea idealurilor noastre sublime. Totodată, acest aspect trezeşte şi amplifică tenacitatea, cumpătarea, face să apară starea de înţelepciune practică; de asemeni, trezeşte şi dinamizează capacităţile organizatorice. Sâmbătă, 18 februarie, între orele 18.00-18.45 – Meditaţie de comuniune cu marele înţelept şi eliberat SRI RAMAKRISHNA.
Sâmbătă, 18 februarie, de la ora 21.15 – MEDITAŢIE ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, spirala va avea loc la sala Pipera 1.
Sâmbătă, 18 februarie, între orele 23.05-23.55 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în sextil cu Pluto. Efecte: Trezeşte şi favorizează apariţia unui mod rafinat de gândire şi a puterii de pătrundere mentală. Reprezintă totodată o şansă de a descoperi noi modalităţi de depăşire a sferei mentalului prin cultivarea unei stări de abandon în faţa Voinţei lui DUMNEZEU TATĂL. Facilitează apariţia unei stări spontane de transfigurare şi totodată conferă un foarte bun control asupra fluctuaţiilor mentale. Amplifică şi susţine aspiraţia către transformare, face posibilă pătrunderea conştientă în sfera subconştientului colectiv, permite depăşirea fobiilor. Este un moment foarte favorabil în vederea învingerii obstacolelor de tot felul; de asemeni, acest aspect trezeşte rapiditatea (abilitatea mentală de a găsi soluţii creatoare benefice) în gândire, asociind-o în acelaşi timp cu forţa de pătrundere mentală, trezeşte energia voinţei individuale, trezeşte şi dinamizează procesul spontan de sublimare a energiilor în sfera mentală, face să se manifeste o mare forţă mentală benefică, face să apară o stare de fermitate de nezdruncinat în ceea ce priveşte convingerile spirituale, trezeşte capacitatea de a ne proiecta (de a călători) la voinţă în lumile astrale.
Duminică, 19 februarie, între orele 22.25-23.10 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în conjuncţie cu Neptun. Efecte: Acest aspect facilitează trezirea spirituală, totodată face posibilă dinamizarea şi amplificarea conştiinţei superioare, spiritualizează şi universalizează microcosmosul fiinţei umane, trezeşte şi amplifică puterea de înţelegere mentală şi afectivă. Face posibilă depăşirea limitărilor de tot felul, trezeşte şi amplifică puterea benefică de fascinaţie, dinamizează imaginaţia creatoare, favorizează transcenderea spontană a tuturor ataşamentelor. Amplifică aspiraţia şi orientează fiinţa către împlinirea idealurilor spirituale, facilitează depăşirea orgoliului, trezeşte umilinţa şi generozitatea. Favorizează percepţia inspiraţiilor divine şi face posibilă punerea lor în practică. Face să crească încrederea în percepţiile subtile divin inspirate şi totodată ajută la înţelegerea importanţei sacrificiului în practica spirituală. Luni, 20 februarie/Marţi, 21 februarie – MAHASHIVARATRI. Între orele 23.30-1.00: meditaţie specială de comuniune cu SHIVA, cu ocazia momentului de MAHASHIVARATRI. În Bucureşti, meditaţia se va realiza în spirală Yang la sala Obor.
Sâmbătă, 25 februarie, între orele 12.15-13.00 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în sextil cu Jupiter. Efecte: Acest aspect amplifică starea de expansiune interioară, generozitatea, demnitatea şi bunăvoinţa. Face să se manifeste dragostea de adevăr şi frumos, optimismul, bucuria de a trăi. Trezeşte simţul didactic, favorizează exprimarea calităţilor oratorice, identificarea profundă cu maestrul spiritual. Oferă şansa de a trezi în fiinţa noastră starea de dăruire conştientă faţă de idealul spiritual, favorizează trezirea sufletului şi capacitatea de a lua decizii pline de înţelepciune.
Sâmbătă, 25 februarie, de la ora 21.00 – SPIRALA YANG DE COMUNIUNE CU SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC, realizată la unison în ţară. În continuare, de la ora 21.50, se va realiza MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, aceste două spirale vor avea loc la sala Pipera 1. Marţi, 28 februarie, între orele 9.00-9.45 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în sextil cu Pluto. Efecte: Acest aspect trezeşte energia tainică a voinţei, face să apară o stare pregnantă de aspiraţie spirituală, facilitează înţelegerea superioară şi profundă a cunoştinţelor ezoterice; conferă apariţia unei stări de încredere mult mărită în forţele proprii, face să se trezească în fiinţă o forţă benefică profund transformatoare, face posibilă intuirea şi revelarea menirii noastre în această viaţă. Acest aspect conferă de asemeni puterea de a ne abandona în faţa Voinţei lui DUMNEZEU. Permite valorificarea şanselor de a realiza un salt spiritual, amplifică procesul lăuntric de autotransfigurare şi de raportare inspirată şi profundă la propriul suflet. yogaesoteric31 ianuarie 2012