MEDITAŢII, CONJUNCTURI ASTROLOGICE FAVORABILE şi EVENIMENTE SPIRITUALE din LUNA NOIEMBRIE 2022

ATENŢIE!!! Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de DUMNEZEU, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, TAINELE REZONANŢELOR OCULTE ASTRALE. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia de a trăi plenar şi profund MISTERUL MOMENTULUI PREZENT.

Profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Motto: „Uneori oamenii se împiedică de adevăr, dar numai cei proşti se ridică imediat şi merg indiferenţi mai departe.”

Toate meditațiile și exemplificările spirituale (cu excepţia meditaţiilor astrologice) vor fi transmise prin intermediul postului de televiziune online MISA Senzațional TV.

Marţi, 1 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Modulației Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Miercuri, 2 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Existenței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Joi, 3 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Toleranței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Vineri, 4 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Tonului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă, 5 noiembrie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Focului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric. (Se recomandă ca fiecare să aprindă o lumânare.)

Sâmbătă, 5 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Legământului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă, 5 noiembrie / Duminică, 6 noiembrie, între orele 23:45-00:15 – Meditație de comuniune spirituală profundă cu ARHETIPUL SEMNULUI ZODIACAL AL CONSTELAȚIEI SCORPIONULUI.

Duminică, 6 noiembrie – TRIPURA SUNDARI. Perioada favorabilă de angrenare în cuplu cu iubire, continenţă erotică amoroasă și transfigurare este în intervalul orar 01:30-17:30. Meditaţia specială de comuniune cu Marea Putere Macrocosmică Tripura Sundari se realizează duminică, 6 noiembrie, între orele 09:07-10:07. Momentul de maximă influență benefică este duminică, 6 noiembrie, la ora 09:37.

Duminică, 6 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Absolutului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Marți, 8 noiembrie – LUNA PLINĂ. Perioada de influenţă nefastă a Lunii Pline începe luni, 7 noiembrie, la ora 19:02 şi se încheie miercuri, 9 noiembrie, la ora 07:02. Momentul de maximă influenţă nefastă a Lunii Pline este marți, 8 noiembrie, la ora 13:02.

Marți, 8 noiembrie, între orele 19:00-19:45 – Meditaţie de comuniune cu SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL şi GAVRIIL.

Marţi, 8 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Compasiunii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Miercuri, 9 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Ritmului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Joi, 10 noiembrie, între orele 14:05-14:50 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei VENUS în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei NEPTUN. Efecte: Conferă rafinarea trăirilor afective, face să apară o stare pregnantă de romantism, trezeşte inspiraţia artistică, starea de devoţiune, trezește şi dinamizează talentul artistic şi estetic, face să crească sensibilitatea, intuiţia şi senzualitatea, facilitează apariţia unei stări de înţelegere profund emoțională, mistică. Este de asemenea un moment favorabil pentru cultivarea stării de dăruire necondiționată către idealuri sublime, dumnezeiești.

Joi, 10 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Dreptății Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Vineri, 11 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Spiritului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă, 12 noiembrie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Grației Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă, 12 noiembrie, între orele 20:20-21:05 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei NEPTUN. Efecte: Trezește capacitățile telepatice, intuitive și pe cele de vizualizare creatoare. Dinamizează capacităţile premonitorii, facilitează trezirea capacităţilor de vindecare prin pase biomagnetice.

Sâmbătă, 12 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Blândeții Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Duminică, 13 noiembrie, între orele 11:25-12:10 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei VENUS în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei PLUTO. Efecte: Aspectul conferă trezirea sensibilităţii și a rafinamentului artistic. Face posibilă dinamizarea imaginaţiei creatoare. Conferă elevarea trăirilor afective. Facilitează spiritualizarea şi rafinarea sentimentelor benefice, trezeşte şi amplifică aspiraţia spirituală. Facilitează trezirea şi intensificarea trăirilor mistice elevate, favorizează angrenarea cu succes în împlinirea marilor idealuri spirituale ale omenirii. Trezeşte şi face să crească forţa creatoare, dinamizează şi amplifică rafinamentul erotic, favorizează canalizarea şi sublimarea energiilor subtile benefice în sfera creativităţii artistice.

Duminică, 13 noiembrie, între 15:00-15:30 – Exemplificare spirituală cu tema: STAREA DE COMUNIUNE PLENARĂ ȘI PROFUNDĂ CU MEMBRII SUPREMULUI CONSILIU GALACTIC.

Duminică, 13 noiembrie, de la ora 18:00 – Întâlnirea GRUPULUI PENTRU APROFUNDARE A RELAŢIEI GHID SPIRITUAL – ASPIRANT, realizată la unison în ţară.

Duminică, 13 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Mulțumirii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Marți, 15 noiembrie, între orele 04:10-04:55 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei PLUTO. Efecte: Trezeşte şi favorizează apariţia unui mod rafinat de gândire şi a puterii de pătrundere a conștiinței. Reprezintă totodată o şansă de a descoperi noi modalităţi de depăşire a sferei conștiinței prin cultivarea unei stări de abandon în faţa Voinţei lui Dumnezeu Tatăl. Facilitează apariţia unei stări spontane de transfigurare şi totodată conferă un foarte bun control asupra fluctuaţiilor conștiinței. Amplifică şi susţine aspiraţia către transformare, face posibilă pătrunderea conştientă în sfera subconştientului colectiv, permite depăşirea fobiilor. Este un moment foarte favorabil în vederea învingerii obstacolelor de tot felul; de asemenea, acest aspect trezeşte rapiditatea (abilitatea conștiinței de a găsi soluţii creatoare benefice) în gândire, asociind-o în acelaşi timp cu forţa de pătrundere a conștiinței, trezeşte energia voinţei personale, trezeşte şi dinamizează procesul spontan de sublimare a energiilor în sfera conștiinței, face să se manifeste o mare forţă benefică a conștiinței, face să apară o stare de fermitate de nezdruncinat în ceea ce priveşte convingerile spirituale, trezeşte capacitatea de a ne proiecta (de a călători) la voinţă în lumile astrale.

Marți, 15 noiembrie, între orele 05:30-06:15 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a SOARELUI în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei NEPTUN. Efecte: Trezeşte și dinamizează intuiţia și imaginaţia creatoare, amplifică senzualitatea rafinată și simțul artistic. Face să se trezească capacitatea de clarviziune şi inspiraţia.

Marți, 15 noiembrie, între orele 11:20-12:05 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei VENUS în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei JUPITER. Efecte: Trezeşte şi amplifică în fiinţă generozitatea, toleranţa, blândeţea, optimismul, face să apară în universul nostru lăuntric trăirea intensă şi plenară a stării de fericire fără obiect. Favorizează îmbunătăţirea stării de sănătate, face să apară o stare inefabilă de integrare armonioasă în sfera socială, favorizează succesul în planul material. Facilitează intrarea în comuniune telepatică empatică profundă cu spiritele naturii şi cu ghizii spirituali din lumile paradisiace subtile care există în universul astral, trezeşte şi amplifică starea de armonie şi de elevare spirituală, face totodată posibilă o stare de comuniune spirituală profundă cu Ghidul spiritual din lumea fizică, face să apară o stare de expansiune afectivă euforică şi favorizează abundenţa.

Marţi, 15 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Sublimării Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Miercuri, 16 noiembrie – Începe TABĂRA INTERNAȚIONALĂ DE ȘIVAISM, eveniment spiritual care se va desfășura online în perioada 16-20 noiembrie 2022.

Miercuri, 16 noiembrie, între orele 17:30-18:15 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei JUPITER. Efecte: Acest aspect conferă trezirea şi dinamizarea abilităţii, a perspicacităţii, a gândirii practice, face să apară o stare de spirit filosofic, trezeşte discernământul şi amplifică chibzuinţa, bunul simţ. Face să apară o stare de nobleţe sufletească, trezeşte abilitatea în comunicare, puterea de înţelegere şi facilitează depăşirea limitărilor de orice fel. Face să apară promptitudinea şi rapiditatea în realizarea acţiunilor benefice, trezeşte altruismul, dinamizează capacitatea de a comunica telepatic cu spiritele subtile tainice ale naturii (ondine, salamandre, gnomi, fee).

Miercuri, 16 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Plăcerii elevate Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Miercuri, 16 noiembrie / Joi, 17 noiembrie – MAHA BHAIRAVA ASHTAMI – SĂRBĂTOAREA ANUALĂ A LUI SHIVA-BHAIRAVA. Între orele 23:40-01:10: STARE DE COMUNIUNE AMPLĂ, PROFUNDĂ, CU SHIVA-BHAIRAVA, CU OCAZIA MOMENTULUI SACRU de MAHA BHAIRAVA ASHTAMI.

Joi, 17 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Demnității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Vineri, 18 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Acțiunii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Vineri, 18 noiembrie, între orele 23:20-00:05 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a SOARELUI în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei PLUTO. Efecte: Acest aspect trezeşte energia tainică a voinţei, face să apară o stare pregnantă de aspiraţie spirituală, facilitează înţelegerea superioară şi profundă a cunoştinţelor ezoterice; conferă apariţia unei stări de încredere mult mărită în forţele proprii, face să se trezească în fiinţă o forţă benefică profund transformatoare, face posibilă intuirea şi revelarea menirii noastre în această viaţă. Acest aspect conferă de asemenea puterea de a ne abandona în faţa Voinţei lui Dumnezeu. Permite valorificarea şanselor de a realiza un salt spiritual, amplifică procesul lăuntric de autotransfigurare şi de raportare inspirată şi profundă la propriul suflet.

Sâmbătă, 19 noiembrie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Unicității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă, 19 noiembrie, între orele 14:57-15:58 – MEDITAȚII DE COMUNIUNE CU SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC şi cu SUFLETUL NEAMULUI MAGHIAR.

Sâmbătă, 19 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Eroismului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Duminică, 20 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Bucuriei Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Luni, 21 noiembrie, între orele 05:50-06:35 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a SOARELUI în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei JUPITER. Efecte: Favorizează exprimarea liberă şi conștientă a principiilor dumnezeiești, dinamizează voinţa şi curajul de a susţine adevărul. Totodată, acest moment astrologic susţine manifestarea pe termen lung a compasiunii, precum şi spiritul întreprinzător şi justiţiar manifestat în orice domeniu de activitate. Este un moment favorabil pentru a ne depăşi atitudinea de om atotştiutor şi pentru a ne amplifica starea de umilinţă. Trezeşte aspiraţia de comuniune cu fiinţele realizate spiritual.

Marți, 22 noiembrie, între orele 00:40-01:25 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în CONJUNCȚIE cu sfera subtilă de forță a planetei VENUS. Efecte: Favorizează comunicarea afectuoasă, empatică, intensă şi profundă mai ales cu fiinţele iubite, face să apară o stare inefabilă de armonie între sfera mentală şi cea afectivă a fiinţei, amplifică elanul de dăruire conştientă către Dumnezeu, trezeşte creativitatea artistică, romantismul, spontaneitatea şi jucăuşenia în relaţiile de cuplu. Este un moment favorabil pentru exprimarea sinceră şi deschisă a trăirilor afective. Face să apară un farmec inefabil în comunicare şi conferă elocvenţă. Trezeşte şi amplifică puterea de dăruire conştientă către nobile idealuri.

Marţi, 22 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Artei Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Marți, 22 noiembrie / Miercuri, 23 noiembrie – SHIVARATRI. Între orele 23:40-01:10: MEDITAŢIA SPECIALĂ DE COMUNIUNE CU SHIVA, CU OCAZIA MOMENTULUI SACRU DE SHIVARATRI.

Miercuri, 23 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Esenței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Joi, 24 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Unității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Vineri, 25 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Bunătății Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă, 26 noiembrie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Adevărului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Sâmbătă, 26 noiembrie, între orele 18:00-18:45 – MEDITAŢIA DE COMUNIUNE CU SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC.

Sâmbătă, 26 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Exaltării Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Duminică, 27 noiembrie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Sacrificiului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Luni, 28 noiembrie, între orele 19:40-20:25 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MARTE în TRIGON cu sfera subtilă de forță a planetei SATURN. Efecte: Trezeşte capacitatea de autodepăşire şi dinamizează simţul măsurii. Face să apară eficienţă în acţiunile personale. Trezeşte şi dinamizează răbdarea, responsabilitatea, punctualitatea. Favorizează apariţia şanselor de a ne depăşi temerile şi fricile. Este un moment favorabil pentru a ne angrena în acţiuni care necesită focalizare intensă a conștiinței. Face să se trezească aptitudinile practice. Trezeşte şi amplifică perseverenţa, hotărârea. Face să apară eficienţa şi uşurinţa în execuţia activităţilor manuale.

Marţi, 29 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Echilibrului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

Miercuri, 30 noiembrie, între orele 06:00-06:45 – Meditaţie de comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei MERCUR în SEXTIL cu sfera subtilă de forță a planetei SATURN. Efecte: Facilitează atingerea stării de linişte şi calm la nivelul conștiinței, trezeşte şi susţine echilibrul dintre interior şi exterior, dintre esenţă şi aparenţă, fiind totodată o oportunitate pentru a înţelege priorităţile vieţii noastre atât în sfera spirituală, cât şi în sfera materială. Ajută la depăşirea rapidă a stărilor de împrăştiere şi defocalizare a conștiinței, amplifică puterea de concentrare a conștiinței, favorizează gândirea practică, trezeşte obiectivitatea şi punctualitatea.

Miercuri, 30 noiembrie, între orele 18:00-18:45 – Meditaţie de comuniune cu SFÂNTUL ANDREI.

Miercuri, 30 noiembrie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Entuziasmului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.

 

yogaesoteric
2 noiembrie 2022

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More