MEDITAŢII şi CONJUNCTURI ASTROLOGICE BENEFICE din luna OCTOMBRIE 2010

Motto: „Uneori oamenii se împiedică de adevăr, dar numai cei proşti se ridică imediat şi merg indiferenţi mai departe”

ATENŢIE!!!
Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de DUMNEZEU, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, TAINELE REZONANŢELOR OCULTE ASTRALE. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia de a trăi plenar şi profund MISTERUL MOMENTULUI PREZENT.

Profesor yoga Gregorian Bivolaru

Vineri, 1 octombrie, între orele 03.25-04.10 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în conjuncţie cu Saturn.
Efecte: Trezeşte şi amplifică responsabilitatea faţă de toate acţiunile bune şi divin integrate, amplifică încrederea în sine, conferă profunzime în plan relaţional şi capacitatea de a ne angrena în activităţi de lungă durată. Face să se manifeste spiritul organizatoric, cumpătarea, tenacitatea, iscusinţa în execuţia a tot ceea ce ţine de latura practică.

Sâmbătă, 2 octombrie, de la ora 21.15 – MEDITAŢIE ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE realizată la unison în toată ţara.

Duminică, 3 octombrie – Întâlnirea GRUPULUI PENTRU APROFUNDARE A RELAŢIEI GHID SPIRITUAL-ASPIRANT.

Luni, 4 octombrie, între orele 00.40-01.25 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Venus în conjuncţie cu Marte. Efecte: Acest aspect dinamizează şi rafinează pasionalitatea, facilitează depăşirea spontană a stărilor de posesivitate şi favorizează transcenderea plăcerilor inferioare. Face să crească forţa creatoare, dinamismul erotic, intensifică bucuria, spontaneitatea. Trezeşte dorinţa de afirmare şi favorizează integrarea armonioasă în sfera socială. Trezeşte şi amplifică starea de afectivitate transfiguratoare, dinamizează o stare  de erotism debordant. Intensifică elanul creator în cadrul relaţiilor amoroase; este o conjunctură astrologică favorabilă creării şi menţinerii unor relaţii armonioase de cuplu. Favorizează împlinirea aspiraţiilor nobile care face posibilă trăirea stării de bucurie fără obiect.

Miercuri 6 octombrie/Joi 7 octombrie, între orele 23.30-01.00 – Meditaţie de comuniune cu SHIVA, cu ocazia momentului de SHIVARATRI.

Vineri, 8 octombrie, între orele 14.20-15.05 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în conjuncţie cu Saturn. Efecte: Acest aspect astrologic favorizează apariţia aptitudinilor de conducător, face să apară abilitatea în comunicare, trezeşte şi dinamizează capacitatea de discriminare.

Vineri, 8 octombrie – Cu ocazia ZILEI INTERNAŢIONALE YOGA se va realiza în intervalul orar 22.00-22.45 meditaţia cu tema «STAREA DE UNITATE SPIRITUALĂ ÎN DIVERSITATE A PRACTICANŢILOR YOGA DIN ÎNTREAGA LUME».

Sâmbătă, 9 octombrie, de la ora 21.15 – MEDITAŢIE ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE realizată la unison în toată ţara.

Miercuri, 13 octombrie – Începe CONGRESUL INTERNAŢIONAL DE YOGA “DUMNEZEU NE FACE SEMN”, care se va desfăşura în Bucureşti, în perioada 13 octombrie-17 octombrie 2010.

Sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 21.15 – MEDITAŢIE ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE realizată la unison în toată ţara.

Duminică, 17 octombrie, între orele 03.45-04.30 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în conjuncţie cu Mercur. Efecte: Trezeşte şi dinamizează o stare armonioasă de solaritate, spiritul de iniţiativă, starea detaşată de competitivitate, claritatea în gândire, simţul practic, eficienţa în acţiunile benefice de natură practică, ingeniozitatea. Totodată, acest aspect amplifică memoria şi puterea intelectului, facilitează manifestarea capacităţilor oratorice. El face să se manifeste din plin curajul şi ne susţine să ducem la bun sfârşit acţiunile benefice pe care le realizăm.  Tot atunci se amplifică unele procese de purificare la nivelul plexului solar şi este susţinută aspiraţia armonioasă de autodepăşire, cât şi cea de afirmare lucidă şi detaşată. Este facilitată apariţia unei stări de armonie între sfera mentală şi sfera vitală a fiinţei şi trezeşte creativitatea. Acest aspect face să crească fermitatea în ceea ce priveşte exprimarea ideilor benefice. Îmbunătăţeşte atenţia şi puterea de conştientizare. Este un moment favorabil pentru împărtăşirea plină de responsabilitate a cunoştinţelor spirituale acumulate şi pentru studiul rodnic al lucrărilor spirituale. Generează un fenomen pregnant de solarizare în sfera mentală a fiinţei. Este un moment favorabil pentru detaşarea de ideile obsesive.

Luni, 18 octombrie, între orele 14.45-15.30 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în trigon cu Neptun. Efecte: Trezeşte capacităţile telepatice, intuitive şi pe cele de vizualizare creatoare. Dinamizează capacităţile premonitorii, facilitează trezirea capacităţilor de vindecare prin pase biomagnetice. Actualizare importantă!
Luni, 18 octombrie - Se va realiza INIȚIEREA SVARA, la sala PIPERA 1, începând cu ora 20:00.
 
Marţi, 19 octombrie, între orele 15.00-15.45 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în trigon cu Neptun. Efecte: Trezeşte şi dinamizează intuiţia şi imaginaţia creatoare, amplifică senzualitatea rafinată, simţul artistic, face să se trezească capacitatea de clarviziune şi inspiraţia.

Miercuri, 20 octombrie – TRIPURA SUNDARI. Momentul de maxim benefic este la ora 21.28. Perioada favorabilă de angrenare în sfera jocuri amoroase în cuplu cu iubire, continenţă şi transfigurare se realizează în intervalul 13.00 (miercuri, 20 octombrie)-07.00 (joi, 21 octombrie). Meditaţia specială de comuniune cu Marea Putere Cosmică TRIPURA SUNDARI se realizează miercuri, 20 octombrie, între orele 21.10-21.55.
Joi, 21 octombrie, între orele 04.25-05.10 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Marte în trigon cu Jupiter.
Efecte: Face posibilă intuirea şi valorificare practică a legilor spirituale, cultivarea spontaneităţii şi a curajului. Trezeşte nobleţea, dragostea de adevăr, corectitudinea. Amplifică dorinţa de  exprimare a potenţialului spiritual şi face posibilă asumarea responsabilităţilor. Face să apară starea  de entuziasm, conferă succesul în sfera materială, face să se trezească disponibilităţi  practice ce ne sunt utile în viaţa de zi cu zi, trezeşte generozitatea, favorizează exprimarea creatoare, trezeşte încrederea în sine, puterea de exprimare a adevărurilor spirituale.
Vineri, 22 octombrie, între orele 22.20-23.05 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în sextil cu Pluto.
Efecte: Trezeşte şi favorizează apariţia unui mod rafinat de gândire şi a puterii de pătrundere mentală. Reprezintă totodată o şansă de a descoperi noi modalităţi de depăşire a sferei mentalului prin cultivarea unei stări de abandon în faţa Voinţei lui DUMNEZEU TATĂL. Facilitează apariţia unei stări spontane de transfigurare şi totodată conferă un foarte bun control asupra fluctuaţiilor mentale. Amplifică şi susţine aspiraţia către transformare, face posibilă pătrunderea conştientă în sfera subconştientului colectiv, permite depăşirea fobiilor. Este un moment foarte favorabil în vederea învingerii obstacolelor de tot felul; de asemeni, acest aspect trezeşte rapiditatea (abilitatea mentală de a găsi soluţii creatoare benefice) în gândire, asociind-o în acelaşi timp cu forţa de pătrundere mentală, trezeşte energia voinţei individuale, trezeşte şi dinamizează procesul spontan de sublimare a energiilor în sfera mentală, face să se manifeste o mare forţă mentală benefică, face să apară o stare de fermitate de nezdruncinat în ceea ce priveşte convingerile spirituale, trezeşte capacitatea de a ne proiecta (de a călători) la voinţă în lumile astrale.

Sâmbătă, 23 octombrie – SPIRALA YANG DE COMUNIUNE CU SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC realizată la unison în toată ţara, începând cu ora 21.00.
 Sâmbătă, 23 octombrie – LUNA PLINĂ. Perioada de influenţă nefastă a LUNII PLINE începe vineri, 22 octombrie, la ora 10.36 şi se încheie sâmbătă, 23 octombrie, la ora 22.36. Momentul de maximă influenţă nefastă a LUNII PLINE este sâmbătă, 23 octombrie, la ora 04.36.
Actualizare importantă!Exemplificare spirituală extraordinară care va fi oferită cu ocazia zilei MARII PUTERI COSMICE BHUVANESHWARI în noaptea de SÂMBĂTĂ 23 OCTOMBRIE spre DUMINICĂ 24 OCTOMBRIE 2010, între orele 1.00–9.00

Duminică, 24 octombrie – Întâlnirea GRUPULUI PENTRU APROFUNDARE A RELAŢIEI GHID SPIRITUAL-ASPIRANT.

Duminică, 24 octombrie, între orele 17.40-18.25 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Marte în trigon cu Uranus. Efecte: Dinamizează într-un mod cu totul excepţional sfera mentală şi totodată ne trezeşte intuiţia, discernământul, originalitatea, spontaneitatea în exprimarea ideilor. Facilitează sublimarea energiilor mentale inferioare, amplifică puterea de concentrare mentală, ne ajută la înţelegerea şi asimilarea valorilor abstracte, ne ajută să devenim un tainic releu divin.

Luni, 25 octombrie, între orele 16.00-16.45 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în conjuncţie cu Venus. Efecte: Favorizează comunicarea afectuoasă, empatică, intensă şi profundă mai ales cu fiinţele iubite, face să apară o stare inefabilă de armonie între sfera mentală şi cea afectivă a fiinţei, amplifică elanul de dăruire conştientă către DUMNEZEU, trezeşte creativitatea artistică, romantismul, spontaneitatea şi jucăuşenia în relaţiile de cuplu. Este un moment favorabil pentru exprimarea sinceră şi deschisă a trăirilor afective. Face să apară un farmec inefabil în comunicare şi conferă elocvenţă. Trezeşte şi amplifică puterea de dăruire conştientă către nobile idealuri.

Marţi, 26 octombrie, între orele 21.45-22.30 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în sextil cu Pluto. Efecte: Acest aspect trezeşte energia tainică a voinţei, face să apară o stare pregnantă de aspiraţie spirituală, facilitează înţelegerea superioară şi profundă a cunoştinţelor ezoterice; conferă apariţia unei stări de încredere mult mărită în forţele proprii, face să se trezească în fiinţă o forţă benefică profund transformatoare. Face posibilă intuirea şi revelarea menirii noastre în această viaţă. Acest aspect conferă de asemeni puterea de a ne abandona în faţa Voinţei lui DUMNEZEU. Permite valorificarea şanselor de a realiza un salt spiritual, amplifică procesul lăuntric de autotransfigurare şi de raportare inspirată şi profundă la propriul suflet.

Vineri, 29 octombrie, între orele 03.55-04.40 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în conjuncţie cu Venus. Efecte: Amplifică deschiderea afectivă, generozitatea şi capacitatea de exprimare conştientă a stărilor şi emoţiilor binefăcătoare. Este o perioadă benefică pentru asumarea responsabilităţilor de natură relaţională, de a ne manifesta liber şi spontan sentimentele binefăcătoare. Trezeşte în fiinţă sociabilitatea, face posibilă depăşirea prejudecăţilor prosteşti, amplifică creativitatea artistică şi farmecul personal.

Sâmbătă, 30 octombrie – SPIRALA YANG urmată de INDUCŢIA STĂRII DE ELIBERARE PRIN MIRACOL DIVIN. Intrarea în şirurile zodiacale se va face între orele 16.00-16.30. Formarea spiralei se va realiza între orele 16.30-17.30. Spirala va începe la ora 17.30.

Sâmbătă, 30 octombrie/Duminică, 31 octombrie se face trecerea la ORA DE IARNĂ, se scade o oră. Astfel ora 01:00 devine ora 0:00.

yogaesoteric30 septembrie 2010

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More