MEDITAŢII şi CONJUNCTURI ASTROLOGICE FAVORABILE din luna IANUARIE 2008

  
 Motto: ”Uneori oamenii se împiedică de adevăr,
dar numai cei proşti se ridică imediat
şi merg indiferenţi mai departe” ATENŢIE!!! Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de DUMNEZEU, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, TAINELE REZONANŢELOR OCULTE ASTRALE. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia de a trăi plenar şi profund MISTERUL MOMENTULUI PREZENT      Profesor yoga Gregorian Bivolaru
Marţi, 1 ianuarie 2008, între orele 19.00-20.00 – Meditaţie de comuniune cu IISUS.
 Miercuri, 2 ianuarie 2008, între orele 20.00-20.45 – Meditaţie: GRAŢIA DIVINĂ. Joi, 3 ianuarie 2008, între orele 20.00-20.45: Meditaţie de comuniune cu SHIVA. Vineri, 4 ianuarie 2008, între orele 17.00-17.45 – Meditaţie: DUMNEZEU ESTE PERMANENT ÎN NOI ŞI ACŢIONEAZĂ TAINIC ÎN ŞI PRIN NOI. Sâmbătă, 5 ianuarie, între orele 17:00-17:45 Meditaţie de comuniune cu marele yoghin PARAMAHANSA YOGANANDA.    Duminică, 6 ianuarie, între orele 14:00-14:45 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în sextil cu Uranus. Efecte:Trezeşte imaginaţia creatoare şi originalitatea. Favorizează inspiraţia artistică şi trezeşte spontaneitatea. Face să se amplifice în fiinţă starea de detaşare, facilitând desprinderea de prejudecăţile închistatoare şi de condiţionările prosteşti. Trezeşte şi amplifică senzualitatea rafinată, starea de virilitate, originalitatea, vitalitatea, facilitează apariţia unei stări de expansiune prin iubire, face să se trezească puterea de dăruire necondiţionată faţă de DUMNEZEU. Facilitează atingerea stării de fericire paradisiacă.  Duminică 6 ianuarie, între orele 17:00-17:45 – BOBOTEAZA: meditaţie de evocare a momentului Botezului Domnului (BOBOTEAZA). Duminică 6 ianuarie/luni, 7 ianuarie, între orele 23:30-01:00, meditaţie de comuniune cu SHIVA, cu ocazia momentului de SHIVARATRI.  Luni 7 ianuarie,între orele 17:00-17:45 Meditaţie de comuniune spirituală cu SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL. Sâmbătă, 12 ianuarie, între orele 14:00-14:30 Meditaţie de comuniune spirituală cu marele yoghin SWAMI VIVEKANANDA. Miercuri, 16 ianuarie, între orele 21:20–22:05 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic, Venus în sextil cu Neptun. Efecte: Permite înţelegerea amplă şi profundă prin empatie a sentimentelor şi a trăirilor lăuntrice ale celorlalţi oameni, face posibilă expansiunea euforică a fiinţei în sfera afectivă macrocosmică, permite trezirea stărilor ample de compasiune, de umilinţă, şi facilitează apariţia unor stări de iubire detaşată şi de dăruire necondiţionată către DUMNEZEU. Trezeşte şi amplifică totodată starea de detaşare şi puterea de transfigurare a fiinţelor pe care le iubim. Trezeşte inspiraţia, creativitatea artistică, sensibilitatea şi rafinamentul estetic, intuiţia, favorizează apariţia iubirilor romantice, face posibilă comuniunea subtilă, telepatică, cu tărâmurile astrale superioare şi permite să intrăm conştient în legătură cu entităţile angelice. Creează posibilitatea de a ne elimina ataşamentele şi de a transfigura în mod exemplar fiinţa iubită. Duminică, 20 ianuarie, TRIPURA SUNDARI. Între orele 16:45-17:30, meditaţie de comuniune cu Marea Putere Cosmică TRIPURA SUNDARI. Perioada favorabilă de angrenare în jocuri amoroase în cuplu este duminică 20 ianuarie, în intervalul orar 11:30–23:30. Momentul de maximă influenţă benefică: duminică, 20 ianuarie, la ora 17:03.  Marţi, 22 ianuarie – LUNA PLINĂ. Perioada nefastă de influenţă a Lunii Pline începe luni, 21 ianuarie, la ora 21:35 şi se încheie miercuri, 23 ianuarie, la ora 09:35. Momentul de maximă influenţă a Lunii Pline este marţi, 22 ianuarie, la ora 15:35.   Miercuri, 23 ianuarie, între orele 03:15-04:00 Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în conjuncţie cu Neptun. Efecte: Acest aspect conferă trezirea şi amplificarea inteligenţei creatoare, facilitează apariţia stării de detaşare. Trezeşte memoria stărilor spirituale anterioare şi face să apară o stare de comuniune mistică. Trezeşte şi dinamizează capacităţile de comunicare telepatică. Ne permite să intuim semnificaţia fenomenelor de sincronicitate. Facilitează percepţia prezenţei entităţilor angelice în existenţa noastră. Joi, 24 ianuarie, între orele 08:45-09:30  Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Venus în conjuncţie cu Pluto. Efecte: Trezeşte şi amplifică trăirile pasionale şi emoţionale benefice, facilitează transmutare a potenţialului creator şi sublimarea energiilor de pe nivelele inferioare ale fiinţei în sfera afectivă. Elevează trăirile erotice binefăcătoare. Favorizează apariţia stării de dăruire şi abandon în faţa Voinţei Divine, prin iubire. Trezeşte şi amplifică calităţile artistice care se află latente în fiinţa noastră, face cu putinţă apariţia spontană a stărilor de transă benefică. Face totodată posibilă explorarea domeniilor ce ţin de ştiinţele oculte, amplifică puterea de transfigurare. Joi, 24 ianuarie, între orele 14:00-15:30 – Meditaţie de comuniune intensă şi profundă cu SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC. Pentru această meditaţie se va folosi drept fundal sonor melodia “Ciuleandra” (varianta fără voce). Miercuri, 30 ianuarie, între orele 04:00-04:45 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Venus în trigon cu Saturn. Efecte: Favorizează exprimarea spontană, liberă, a trăirilor şi emoţiilor benefice, trezeşte şi amplifică continuitatea în exprimarea sentimentelor binefăcătoare. Facilitează atingerea unei stări de profunzime şi a respectului în relaţiile interumane. Face posibilă o mai bună colaborare şi înţelegere între oameni, atât în sfera socială cât şi în cea spirituală. Trezeşte şi amplifică în fiinţă discernământul, cumpătarea, responsabilitatea în relaţii, totodată trezeşte şi amplifică tactul şi diplomaţia. yogaesoteric    

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More