Medvedev și apocalipsa nucleară în cazul unui atac al NATO

Nu este pentru prima dată când fostul președinte rus Dmitri Medvedev a avertizat că un război direct între forțele Moscovei și NATO ar duce la o apocalipsă nucleară.

Actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei a lansat avertismentul pe Telegram, ca răspuns la declarațiile și rapoartele recente potrivit cărora unii lideri europeni le spun populațiilor lor să se „pregătească de război”. De exemplu, chiar luna trecută, șeful armatei britanice, generalul Patrick Sanders, a cerut autorităților să „mobilizeze națiunea” pentru a se pregăti de război cu Putin și că populația are nevoie de o „schimbare” în gândire pentru a fi pregătită.

Medvedev a luat în derâdere ieșirea lui Sanders și a altor lideri NATO care acuză Moscova că urmărește un război mai amplu, apreciind că sunt doar „prostii periculoase”. El a spus că totul se referă la încercarea de a consolida sprijinul pentru trimiterea mai multor arme la Kiev, în contextul în care publicul occidental a devenit obosit de război.

Potrivit traducerii din presa rusă, Medvedev crede că schimbarea de ton face parte din eforturile de a susține Ucraina – „o țară muribundă, străină contribuabililor! – în timp ce ei ignoră problemele de acasă”. Prin urmare, în fiecare zi, liderii acestor țări transmit: „este necesar să ne pregătim de război cu Rusia și să continuăm să ajutăm Ucraina”, a scris Medvedev.

Oamenilor din Occident ar fi necesar să li se spună adevărul crud, potrivit fostului președinte al Rusiei. Medvedev a subliniat că răspunsul rusesc la un atac al NATO va fi, fără îndoială, „asimetric”. El a explicat:

Deoarece capacitățile militare ale NATO și ale Rusiei sunt incomparabile, pur și simplu nu vom avea de ales. Răspunsul va fi asimetric. Pentru a proteja integritatea teritorială a țării noastre, vor fi folosite rachete balistice și de croazieră cu focoase speciale. Aceasta va fi proverbiala Apocalipsă. Sfârșitul a tot”.

Nu este cu siguranță prima dată când Medvedev, cunoscut pentru retorica belicoasă, a avertizat asupra apocalipsei nucleare. Dar este cea mai clară precizare făcută vreodată, potrivit căreia Kremlinul nu va ezita să își activeze arsenalul nuclear dacă teritoriul rusesc este amenințat direct de NATO.

Comentariile sale vin, de asemenea, într-un moment foarte periculos, în care serviciile de securitate ucrainene țintesc tot mai des rafinăriile de petrol de pe teritoriul rusesc cu atacuri cu drone și rachete, uneori la distanțe mari.

Premierul britanic Rishi Sunak spune că Marea Britanie este pregătită pentru război.

Dacă Rusia își întoarce armele în direcția noastră, este Marea Britanie pregătită să se apere?

Da. Iar sarcina mea este să asigur siguranța tuturor.

Moscova a acuzat serviciile de informații occidentale și ale NATO că sprijină astfel de atacuri. Recent, a acuzat Franța că menține mercenari în orașul nordic Harkov, pentru a organiza atacuri în regiunea Belgorod din apropiere. Există temeri din ce în ce mai mari că luptele „indirecte” sau acest război prin procură ar putea derapa în „focuri vii” directe între Rusia și țările NATO. Până acum fenomenul a fost evitat la limită.

Citiți și:
Bild sperie poporul cu putinitizorul: „Rusia va ataca Germania și NATO până în vara lui 2025. 9 pași până la al Treilea Război Mondial”
Când spui NATO, din păcate spui dorință de război, nu de pace

 

yogaesoteric
21 februarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More