„Megadealul” americano-saudit privind armele se prăbușește

Un important producător de arme din SUA a anulat un contract de mai multe miliarde de dolari din cauza presupusei colaborări a partenerului saudit cu companii din Rusia și China.

Producătorul american de armament RTX, cunoscut anterior sub numele de Raytheon Technologies, a anulat la începutul acestui an un contract de mai multe miliarde de dolari cu firma saudită Scopa Defense din cauza „îngrijorărilor” că aceasta din urmă derula afaceri cu companii rusești și chinezești sancționate, potrivit unor persoane familiare cu afacerea care au vorbit cu Wall Street Journal (WSJ).

În 2022, RTX și Scopa au semnat un memorandum de înțelegere cu scopul de a construi o fabrică în regat pentru sisteme de apărare aeriană care să protejeze Riadul de atacurile aeriene. Se pare că planul prevedea instalarea de radare și mai multe sisteme de apărare aeriană cu o investiție de 25 de miliarde de dolari în regat și vânzări în valoare de 17 miliarde de dolari.

Proprietarul Scopa, Mohamed Alajlan, a declarat pentru WSJ că firma sa nu are afaceri cu companii rusești sancționate și că eventualele afaceri cu firme chinezești „se limitează la asigurarea de materii prime, cum ar fi cuprul sau cauciucul, pentru a fi folosite la producerea de muniție și vehicule blindate.

Nu lucrăm cu nicio companie care are sancțiuni internaționale”, a declarat Alajlan pentru WSJ, adăugând că decizia RTX de a anula afacerea a fost „pripită, ilogică și chiar irațională.

Alajlan, care prezidează, de asemenea, Consiliul de afaceri saudito-chinez, este moștenitorul unei importante familii saudite care, timp de decenii, a importat textile chinezești în regat.

Potrivit WSJ, „neliniștea” legată de presupusele conexiuni ale Scopa cu companii rusești și chinezești sancționate „a fost un factor decisiv pentru ca un consiliu consultativ format din ofițeri militari americani în retragere să demisioneze din compania saudită. Mai mult, cotidianul susține că Scopa și-a concediat directorul general „care a ridicat problemele legate de sancțiuni cu proprietarul companiei sale și cu oficiali americani”.

Alajlan este, de asemenea, acuzat că a angajat un director executiv de la o companie rusă sancționată de SUA pentru a conduce o firmă separată, pe care a înființat-o sub numele de Sepha. Mai mult, se pare că a angajat un director executiv chinez pentru a conduce o altă firmă, Tal, „care a demarat discuții privind înțelegeri cu firme chineze sancționate de Washington”.

Tal și Sepha împărțeau serverele de calculatoare cu angajații de la Scopa, ceea ce ar fi fost o preocupare majoră pentru RTX.

Un document analizat de WSJ a arătat că Sepha a luat în considerare „comercializarea de muniții rusești, veste antiglonț și echipamente de supraveghere în Arabia Saudită, asamblarea de elicoptere de atac rusești acolo și fabricarea de vehicule blindate cu Military Industrial Co. din Rusia.

Ambasada SUA din Riad știa despre discuțiile pe care Tal și Sepha le purtau cu companii chineze și rusești încă din august 2022, potrivit WSJ. Oficialii americani le-au comunicat saudiților de la Scopa că acest fapt „ar putea împiedica serios capacitatea Scopa de a încheia acorduri contractuale cu firme de apărare din SUA.

Detaliile „megadealului” eșuat vin în contextul în care Washingtonul caută să refacă legăturile de lungă durată cu partenerul său arab, după mai mult de un an de tensiuni care au împins Riadul mai aproape de Rusia și China.

RTX, una dintre cele mai mari firme de armament din SUA, este în prezent dată în judecată, alături de Lockheed Martin și General Dynamics, pentru „complicitate la crime de război și execuții extrajudiciare” prin vânzarea de arme coaliției conduse de Arabia Saudită, care duce un război în Yemen.

Procesul a fost intentat în numele victimelor a două bombardamente ale coaliției în Yemen – unul pentru o nuntă în 2015 și altul pentru o înmormântare în 2016.

Potrivit Human Rights Watch (HRW), în octombrie 2015, familia Al-Sanabani se pregătea să sărbătorească nunta unei rude atunci când un avion al coaliției a bombardat zona, ucigând 43 de yemeniți, inclusiv 13 femei și 16 copii.

Un an mai târziu, avioanele coaliției au lansat o bombă GBU-12 Paveway II ghidată cu laser, fabricată în SUA, asupra unei înmormântări, ucigând peste 100 de persoane.

Procesul susține că bombele de fabricație occidentală au ucis peste 25.000 de civili de la începutul războiului susținut de NATO, în urmă cu aproape opt ani.

Citiți și:
Statele Unite pierd Orientul Mijlociu: Biden rupe relațiile cu Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite și le trimite „pachet” la BRICS
Războiul și geopolitica petrolului în Orientul Mijlociu

 

yogaesoteric
7 decembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More