Menirea ultimă a omului este înţelepciunea (2)
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Citiţi aici prima parte a acestui articol.
Îmbină perfect teoria şi practica
Înţelepciunea a fost idealul suprem nu doar al sistemului yoga, dar şi al oricărei filosofii prin excelenţă superioară şi contemplativă, întemeiate pe ideea antinomiei critice spirit – suflet – corp şi pe principiul autoperfecţionării depline, graţie revelaţiilor divine, a fiinţei umane, ca unica ei modalitate de a se depăşi pe sine.
Idealul înţelepciunii a avut o vădită încărcătură laică, întrucât preconiza realizarea fericirii şi nemuririi spirituale a omului aici şi acum, şi nu în spiritul transcendentalismului religios.
Sensul originar al conceptului s-a perimat, cu excepţia sistemului yoga, şi înţelepciunea are astăzi tot atâtea ipostaze câte filosofii există. Idealul înţelepciunii, în accepţiunea yoghină a termenului, presupune îmbinarea continuă, vie şi creatoare a teoriei superioare, divine, cu practica.
Înţelegerea necesităţii concret supreme şi, pe această bază, realizarea creaţiei ideale conştiente; participarea la înfăptuirea idealului eliberării spirituale a fiecărei fiinţe umane prin eliberarea tuturor şi al eliberării spirituale a tuturor prin eliberarea spirituală a fiecăruia; depăşirea limitelor de tot felul şi a condiţionărilor obiective şi subiective care frânează progresul prin efortul unit al înţelepţilor şi prin efortul individual de autoperfecţionare şi desăvârşire, pentru asigurarea saltului de la omul egoist, meschin şi mărginit la omul pe deplin integrat în Divin şi desăvârşit.
În concluzie înţelepciunea este o calitate şi în acelaşi timp o capacitate esenţială a fiinţei umane care rezultă din integrarea armonioasă a unor experienţe spirituale bogate, a unei reflectări clare, profunde şi superioare a lumii, a lui Dumnezeu, sub majoritatea aspectelor sale materiale şi spirituale.
Înţelepciunea presupune o echilibrare deplină a dorinţelor cu posibilităţile proprii. Ea se dezvoltă în urma unui proces profund de autocunoaştere, determinând aprecierea obiectivă a lumii nu doar prin judecăţi de valoare afirmative sau negative, ci şi prin judecăţi ipotetice. În cazul celui înţelept nu este niciodată vorba de o resemnare sau de o complacere în inerţie, ci de un mod net superior, dobândit, de cunoaştere şi transformare a realităţii ca atare.
Faptul acesta se bazează în special pe cunoaşterea cauzelor care provoacă un eveniment, o situaţie sau pe intuirea obiectivă a motivelor care determină o anumită conduită sau alegere. Înţelepciunea presupune un stil existenţial armonios şi integrat care nu se raportează la exigenţele imediate şi nu valorifică, în primul rând, aceste exigenţe; ea presupune, de asemenea, umor, detaşare, simţul relativităţii evenimentelor trăite (Jung, de exemplu, vorbeşte despre arhetipul Marelui Înţelept). Marii înţelepţi sunt în general înzestraţi cu certe însuşiri extraordinare şi transumane. Înţelepciunea, ca atribut al desăvârşirii spirituale a fiinţei umane, poate fi atinsă prin practica perseverentă yoga.
Non-conformism şi credinţă nelimitată
Opusul stării de înţelepciune este starea de prostie sau ignoranţă. În timp ce starea de înţelepciune generează fericire şi armonie, prostia dă naştere suferinţei şi dezechilibrului. Marele înţelept Buddha făcea o comparaţie foarte sugestivă asemănând primele două roţi din faţă ale unui car cu patru roţi cu ignoranţa, iar pe celelalte două roţi care vin imediat după aceea în spate cu suferinţa care urmează după ignoranţă. Prin urmare, starea de prostie este întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, urmată de stări proporţionale de suferinţă sau durere.
Înţeleptul nu urmează şi nu iniţiază totdeauna o doctrină, dimpotrivă cel mai adesea înţelepciunea pare să nu urmeze un drum gata trasat. Cu toate acestea are unele însuşiri clare, care o conturează. Nonconformismul, inteligenţa benefică, bunul simţ, libertatea, îndrăzneala, o seninătate pe care nimic nu o poate tulbura, încredere aproape fără limite în Dumnezeu, o anumită calitate uluitoare a atenţiei, umilinţă, coerenţă logică, care sunt cel mai adesea duse la extrem, o luciditate aproape fără cusur, o stare de puritate ce poate părea uneori naivitate, o simplitate dezarmantă şi uneori, chiar o anumită doză de aparentă nebunie.
Inima sfântului suferă, a înţeleptului râde
Povestiri, istorii, legende, întâlniri şi amintiri au fost atent alese din mai multe tradiţii şi din biografiile înţelepţilor sau au fost sintetizate mai multe poveşti cu tâlc pentru a ne apropia astfel de înţelepciune, această supremă calitate umană, în fond destul de rară.
Se spune că o femeie s-a grăbit să vină la Buddha purtându-şi copilul mort în braţe, dar iluminatul nu l-a înviat. „Du-te în sat”, a spus el, „şi adu-mi un pumn de orez dintr-o casă în care nu a murit nimeni niciodată”. Desigur, femeia nu a găsit un asemenea orez, dar eşecul a fost şi pentru ea, şi pentru ceilalţi oameni un mijloc de a dobândi puţină înţelepciune şi luciditate. Căci din această situaţie a desprins învăţătura că viaţa este trecătoare, mai devreme sau mai târziu inevitabil întreruptă de moarte.
O poveste plină de înţelepciune este diferită de o fabulă sau de un mit, deşi poate avea la bază o situaţie neverosimilă, imaginară sau exagerată. Ea nu se termină în mod necesar printr-un miracol şi nu-şi găseşte neapărat rezolvarea într-un act magic sau feeric, pentru că aceste artificii stimulează credinţa şi nu înţelepciunea. Ea reclamă din partea cititorului o capacitate apriori cu povestitorul – el trebuie să accepte să intre într-o realitate oarecum străină de a sa. Înţeleptul nu caută totdeauna să-şi copleşească interlocutorul cu trimiteri la credinţă. Nu urmăreşte să înlocuiască dorinţa de miraculos cu spiritul critic sau să-i canalizeze discernământul în figuri de stil.
Înţeleptul îşi manifestă uneori înţelepciunea printr-un răspuns uluitor sau o atitudine neaşteptată, dar întotdeauna perfect lucidă, care hrăneşte în acelaşi timp sufletul, inima, mintea şi inteligenţa.
Şi ceea ce el revelează ar putea uneori să ne facă să spunem: „chiar dacă am venit pe lume pentru a auzi aceste cuvinte aceasta ne este de ajuns.”
O poveste plină de înţelepciune nu caută în mod necesar să prezinte sau să ilustreze o valoare morală sau etică. Dimpotrivă, să fie imorală, iconoclastă sau chiar aparent blasfemiatoare. Într-o asemenea povestire se urmăreşte obţinerea unui efect de iluminare spirituală, care este produs de clarviziunea înţeleptului, de îndrăzneala răspunsului său, de forţa adevărului acestui răspuns sau pur şi simplu de seninătatea uluitoare care se degajă din soluţia pe care el o propune.
Să vedem acum prin ce se deosebeşte, în fond, înţeleptul de sfânt. În general sfântul este un om de inimă, adeseori împovărat de durere, care suferă cel mai adesea pentru a-i face pe plac lui Dumnezeu şi pentru a răscumpăra păcatele lumii sau plânge plin de compasiune mizeria cumplită semenilor săi. Înţeleptul cel mai adesea nu suferă. Compasiunea sa, cu totul aparte, nu se manifestă prin multiplicarea suferinţei şi a neputinţei, ci se exprimă în general printr-o învăţătură foarte eficientă şi rapidă despre mijloacele de a uşura suferinţa sau de a o depăşi pentru totdeauna.
Parabolele christice îndeamnă la detaşare
În Evanghelia dupa Matei, Iisus spune: „Nu vă strângeţi comori pe pământ unde le mănâncă moliile şi rugina, unde le sapă şi le fură hoţii, ci strângeţi-le mai bine în ceruri, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi nici hoţii nu pot să le sape şi nici să le fure, pentru că trebuie să ştiţi că acolo unde este comoara voastră acolo este fixată şi inima voastră. De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi prea mult de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca şi ce veţi bea, nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.
Oare nu ştiţi că viaţa este mai mult decât hrana şi trupul este mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă cu atenţie la păsările cerului: ele nici nu seamănă şi nici nu strâng nimic în grânare şi totuşi Tatăl nostru ceresc le hrăneşte. Şi apoi care dintre voi poate doar îngrijorându-se să adauge măcar un cot la înălţimea lui? De ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu mare băgare de seamă la crinii de pe câmp, ei nici nu torc şi nici nu ţes, totuşi vă spun că nici măcar Solomon în toată slava lui nu s-a îmbrăcat mai frumos ca unul dintre ei. Nu vă îngrijoraţi dar zicând: ce vom mânca, ce vom bea, ce vom îmbrăca? Tatăl nostru cel ceresc vă va dărui tot ceea ce aveţi nevoie, dacă ştie că aveţi trebuinţă de ele, căutaţi mai întâi şi apoi găsiţi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi după aceea toate acestea vi se vor da însutit.”
Ascunse sub unele simboluri, învăţăturile cele tainice ale lui Iisus sunt totuşi clar explicate aici.
Această pildă se referă în mod evident la semnificaţia lucrurilor în viaţa noastră şi la dubla lor provenienţă, cei doi stăpâni: Dumnezeu şi Mamona sau Satana. Reprezintă, în realitate, spiritul şi lumea, sufletul şi trupul.
Iisus ne spune aici că toate lucrurile lumii, fără excepţie – fie hainele, fie hrana, fie banii, fie orice alt obiect pământesc se pot obţine prin două mijloace. Pe de o parte avem calea îngrijorărilor inutile, care ne consumă viaţa absurd şi ne transformă în ultimă instanţă în robii lucrurilor de trebuinţă. Pe de altă parte avem calea pe care mergem doar prin credinţa puternică în Dumnezeu. Credinţa însă nu înseamnă deloc pasivitate, ci a acţiona aşa cum se cuvine cu sufletul nostru, cu mintea noastră, pentru a descoperi misterele lor – şi anume secretele teribile ale purităţii perfecte, dumnezeieşti.
Omul care se cunoaşte astfel pe sine primeşte conform parabolei lui Iisus promisiunea de a-L cunoaşte astfel pe Dumnezeu şi de a fi neprihănit precum sunt copiii. Nu doar lumea exterioară trebuie să fie vegheată permanent, căci ea este rezultatul lucrului nostru cu lumea interioară, unde este chemat să se manifeste Duhul Sfânt. Păsările cerului şi crinii de pe câmp există printre altele tocmai pentru ca noi să vedem în ele simbolic vorbind ceea ce-i place lui Dumnezeu. Neprihănirea, puritatea, credinţa adevărată, iubirea de Dumnezeu, sufletul lipsit de frământări lumeşti, plin de pace.
Citiţi aici continuarea acestui articol
Articol preluat de pe site-ul Yogamagazin
Citiţi şi:
Sfaturi pline de înţelepciune pentru cei care au îmbrăţişat calea binelui divin
Gânduri pline de înţelepciune ale lui Yoga Swami
Învăţăturile pline de înţelepciune ale unui călugăr cu har
Aforisme despre PROSTIE
yogaesoteric
25 iulie 2013
